Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski (în ucraineană: Володимир Зеленський) este un politician, actor și fost comediant ucrainean, născut la 25 ianuarie 1978 în orașul Krivoi Rog (Krivîi Rih), Ucraina. Din anul 2019, el este Președintele Ucrainei, devenind una dintre cele mai vizibile și influente figuri politice ale lumii contemporane.

Carieră artistică și începuturi:

Înainte de a intra în politică, Zelenski a fost actor, scenarist și producător de televiziune, fondator al companiei de divertisment Kvartal 95. A devenit celebru în Ucraina și în spațiul post-sovietic datorită serialului satiric „Servitorul poporului” (Слуга народу), în care interpreta rolul unui profesor de istorie devenit, accidental, președinte al țării — un rol care avea să anticipeze destinul său real.

Cariera politică:

În 2018, Zelenski a anunțat oficial candidatura la președinție, în numele noului său partid politic, „Slujitorul Poporului”, inspirat chiar din serialul său. A câștigat alegerile din aprilie 2019 cu un scor covârșitor (peste 73% din voturi), promițând lupta împotriva corupției, reformarea statului și o mai mare apropiere de Uniunea Europeană.

Lider în timpul războiului:

Zelenski a devenit o figură globală după invazia Rusiei în Ucraina, începută pe 24 februarie 2022. Refuzul său de a părăsi capitala Kiev și mesajul său „Am nevoie de muniție, nu de o mașină de evacuare” au simbolizat rezistența și curajul poporului ucrainean.
Sub conducerea sa, Ucraina a primit sprijin militar, financiar și diplomatic masiv din partea SUA, Uniunii Europene și a altor state occidentale.

Reputație internațională:

Zelenski este perceput ca un lider al rezistenței democratice și un simbol al curajului civic în fața agresiunii externe. A fost desemnat „Personalitatea anului 2022” de revista TIME și a primit numeroase distincții internaționale pentru apărarea democrației.

De Ziua Forţelor Aeriene, Volodimir Zelenski numeşte un nou comandant

De Ziua Forţelor Aeriene, Volodimir Zelenski numeşte un nou comandant

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit duminică, 3 august, pe generalul-locotenent Anatoli Krivonojko în funcția de comandant al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, într-o zi simbolică: aniversarea acestui corp militar. Anatoli...

Scandal internațional legat de Ucraina, Zelenski și ancheta NABU

Scandal internațional legat de Ucraina, Zelenski și ancheta NABU

O subvenție acordată în mod controversat pe teritoriile ocupate de Rusia a dus la o percheziție în Bavaria, la domiciliul fostului adjunct al șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Rostislav Șurma, potrivit...

Kievul dezvăluie o amplă reţea de corupţie în achiziţionarea de drone şi sisteme de bruiaj

Kievul dezvăluie o amplă reţea de corupţie în achiziţionarea de drone şi sisteme de bruiaj

Agențiile anticorupție ucrainene NABU (Biroul Național Anticorupție) și SAPO (Parchetul Anticorupție Specializat) au anunțat sâmbătă că au demascat o schemă de corupție de proporții, în care erau implicate achiziții militare...

Zelenski, mulțumit de prima discuție telefonică cu noul președintele al Poloniei, Karol Nawrocki

Zelenski, mulțumit de prima discuție telefonică cu noul președintele al Poloniei, Karol Nawrocki

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat joi că a avut o primă convorbire telefonică cu Karol Nawrocki, președintele ales al Poloniei, care urmează să preia mandatul oficial în cursul săptămânii...

Șase persoane au murit în Ucraina, inclusiv un copil, în urma unui atac rusesc nocturn

Șase persoane au murit în Ucraina, inclusiv un copil, în urma unui atac rusesc nocturn

Rusia a lansat, în noaptea de miercuri spre joi, un atac combinat cu rachete și drone asupra Kievului, ucigând cel puțin șase persoane, printre care și un copil, și rănind...

Ucraina va modifica legea anticorupție, după valul de proteste din țară

Ucraina va modifica legea anticorupție, după valul de proteste din țară

Ucraina va modifica legea care revocă independența instanțelor anticorupţie, a declarat miercuri ministrul de Externe Andrii Sâbiga. Această lege a stârnit un val de proteste atât în rândul aliaților săi,...

Zelenski schimbă foaia în războiul cu Rusia

Zelenski schimbă foaia în războiul cu Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lăudat eficiența armatei în respingerea atacurilor cu drone lansate de Rusia și a anunțat că autoritățile vor extinde finanțarea pentru acest sector, în colaborare cu...

Zelenski anunță un nou obiectiv pentru industria de apărare: producția a 1.000 de drone pe zi

Zelenski anunță un nou obiectiv pentru industria de apărare: producția a 1.000 de drone pe zi

Noul obiectiv de apărare al industriei de profil din Ucraina este producția a o mie de drone de interceptare pe zi. Anunțul a fost făcut, luni, de președintele Volodîmîr Zelenski,...

Atacuri sângeroase în estul Ucrainei. Zelenski e în alertă

Atacuri sângeroase în estul Ucrainei. Zelenski e în alertă

Atacuri sângeroase în estul Ucrainei. Forțele ucrainene se confruntă cu atacuri intense în jurul orașului Pokrovsk, situat în estul țării. Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că această zonă a devenit...

Zelenski cedează în scandalul legii anticorupție. Anunțul președintelui Ucrainei

Zelenski cedează în scandalul legii anticorupție. Anunțul președintelui Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cedează în scandalul legii anticorupție, care a declanșat un val de proteste la Kiev. El a anunțat că va revizui legea care revocă independența parchetelor specializate...

Kremlinul, detalii despre întâlnirea Putin-Zelenski. În ce condiții ar putea avea loc

Kremlinul, detalii despre întâlnirea Putin-Zelenski. În ce condiții ar putea avea loc

Posibilitatea unei întâlniri directe între președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul ucrainean Volodimir Zelenski este, potrivit Kremlinului, puțin probabilă în viitorul apropiat. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse,...

Zelenski face un pas înapoi. Lege nouă pentru restaurarea independenței NABU și SAPO

Zelenski face un pas înapoi. Lege nouă pentru restaurarea independenței NABU și SAPO

Independența instituțiilor anticorupție din Ucraina revine în prim-plan după ce președintele Volodîmîr Zelenski a înaintat un nou proiect de lege în data de 24 iulie, menit să repare daunele aduse...

Se pregătește o întâlnire istorică. Zelenski anunță primele discuții cu Rusia

Se pregătește o întâlnire istorică. Zelenski anunță primele discuții cu Rusia

Volodimir Zelenski a anunțat vineri că au început discuții între negociatorii Ucrainei și cei ai Rusiei privind posibilitatea unei întâlniri directe între el și președintele rus Vladimir Putin. Declarația a...

Zelenski, prima reacție în scandalul anticorupției

Zelenski, prima reacție în scandalul anticorupției

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, reafirmă importanța unei justiții corecte și transparente, în contextul noilor modificări privind funcționarea instituțiilor anticorupție NABU și SAPO. Zelenski, independența instituțiilor anticorupție este afectată Pe 22...

Proteste în Ucraina contra lui Zelenski. Combaterea corupţiei, în prim-plan

Proteste în Ucraina contra lui Zelenski. Combaterea corupţiei, în prim-plan

În Ucraina, marți seara, sute de oameni au protestat în orașe precum Kiev, Liov, Dnipro și Odesa, nemulțumiți de o lege promulgată de președintele Volodimir Zelenski, ce vizează reducerea puterii...

Rusia, despre negocierile de pace cu Ucraina: Nu ne așteptăm la o evoluție miraculoasă

Rusia, despre negocierile de pace cu Ucraina: Nu ne așteptăm la o evoluție miraculoasă

Kremlinul a anunțat, marți, că nu există motive de „optimism exagerat” de la a treia rundă de negocieri directe de pace dintre Rusia și Ucraina, care urmează să aibă loc...

Jean-Noël Barrot, vizită la Kiev după atacurile rusești soldate cu victime

Jean-Noël Barrot, vizită la Kiev după atacurile rusești soldate cu victime

Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a început luni o vizită oficială de două zile la Kiev, într-un context tensionat, marcat de atacuri aeriene rusești care au afectat mai multe...

Negocierile de pace Ucraina – Rusia au nevoie de mai mult elan. Zelenski cere reluarea dialogului

Negocierile de pace Ucraina – Rusia au nevoie de mai mult elan. Zelenski cere reluarea dialogului

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski cere intensificarea negocierilor de pace cu Rusia. Încredințează această misiune noului secretar al Consiliului Național de Securitate, Rustem Umerov. Kremlinul reacționează pozitiv: „Suntem absolut de acord”,...

Războiul viitorului. Provocarea lui Trump pentru Putin, în Ucraina

Războiul viitorului. Provocarea lui Trump pentru Putin, în Ucraina

Drone ucrainene, folosite intens în războiul cu Rusia, s-ar putea regăsi curând în arsenalul american, în urma unor discuții avansate între președintele Volodimir Zelenski și președintele american Donald Trump. Conform...

Friedrich Merz, alte promisiuni: sisteme cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina

Friedrich Merz, alte promisiuni: sisteme cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina

Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat, într-o conferință de presă comună cu premierul britanic Keir Starmer, că Ucraina va primi în curând sisteme cu rază lungă de acțiune. Sprijin militar...