temperaturi

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.

Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.

Cele mai folosite sensuri sunt:

Temperatura aerului, un indicator din meteorologie

Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

Prognoza meteo, 12 februarie. Zi cu temperaturi de primăvară. Unde va fi mai frig

Prognoza meteo, 12 februarie. Zi cu temperaturi de primăvară. Unde va fi mai frig

Vremea intră într-un proces de încălzire în cea mai mare parte a țării, însă instabilitatea atmosferică nu va lipsi. Cerul va prezenta înnorări temporare și se vor semnala ploi slabe, mai ales...

Prognoza meteo, 11 februarie. Temperaturile cresc în majoritatea regiunilor, dar nu scăpăm de ploi

Prognoza meteo, 11 februarie. Temperaturile cresc în majoritatea regiunilor, dar nu scăpăm de ploi

În următoarele ore, valorile termice mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie în Maramureș și local...

Prognoza meteo, 10 februarie. Zi cu temperaturi scăzute, ninsori și polei. Când se mai încălzește

Prognoza meteo, 10 februarie. Zi cu temperaturi scăzute, ninsori și polei. Când se mai încălzește

Ziua de marți aduce temperaturi sub mediile normale ale perioadei, mai ales în regiunile extracarpatice. Cerul va fi înnorat persistent în vest, sud-vest, sud și centru, iar în restul țării se...

Prognoza meteo, 9 februarie. Temperaturile scad sub mediile climatologice. Drumurile vor fi acoperite de polei

Prognoza meteo, 9 februarie. Temperaturile scad sub mediile climatologice. Drumurile vor fi acoperite de polei

La începutul săptămânii, vremea se va răci semnificativ în majoritatea regiunilor din România. În est și sud, temperaturile diurne vor fi sub mediile climatologice, în centrul țării se vor menține...

Când vine primăvara în acest an. Ce arată prognozele meteo

Când vine primăvara în acest an. Ce arată prognozele meteo

După o iarnă geroasă, bucureștenii așteaptă primele semne ale primăverii și zilele însorite. Deși vremea se va încălzi treptat în următoarele săptămâni, mercurul va urca în termometre până la 20...

Prognoza meteo, 8 februarie. Vreme capricioasă în toată țara.    Se întorc ninsorile în unele regiuni

Prognoza meteo, 8 februarie. Vreme capricioasă în toată țara. Se întorc ninsorile în unele regiuni

Pe parcursul zilei de 8 februarie, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale în estul țării, în timp ce în restul regiunilor temperaturile vor fi mai ridicate decât...

România, între două anotimpuri. Vremea ia o întorsătură neașteptată la finalul weekendului

România, între două anotimpuri. Vremea ia o întorsătură neașteptată la finalul weekendului

Vremea va fi neobișnuit de caldă în a doua parte a acestui weekend, însă valul de frig se întoarce la începutul săptămânii, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Schimbarea se va...

Când scăpăm, de fapt, de ger și zăpadă. ANM a emis prognoza pe termen mai lung

Când scăpăm, de fapt, de ger și zăpadă. ANM a emis prognoza pe termen mai lung

Vremea va avea variații moderate în următoarele patru săptămâni, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 9 februarie – 9 martie 2026, document care oferă o...

Prognoza meteo, 6 ianuarie. Ploile se întorc la început de weekend. Risc crescut de inundații în mai multe județe

Prognoza meteo, 6 ianuarie. Ploile se întorc la început de weekend. Risc crescut de inundații în mai multe județe

Valorile termice vor fi peste mediile normale pentru această perioadă, cu precădere în vest, nord-vest și centru. În regiunile extracarpatice, cerul va fi mai mult noros, iar în jumătatea de...

Prognoza meteo, 4 februarie. Vreme mai blândă în majoritatea județelor. Nu scăpăm de polei

Prognoza meteo, 4 februarie. Vreme mai blândă în majoritatea județelor. Nu scăpăm de polei

Vremea se va încălzi, iar în regiunile intracarpatice temperaturile vor depăși semnificativ valorile obișnuite pentru această perioadă. Cerul va fi parțial noros, iar pe arii extinse se vor înregistra precipitații, potrivit...

Prognoza meteo, 3 februarie. După valul de ninsori, gerul pune din nou stăpânire pe unele regiuni

Prognoza meteo, 3 februarie. După valul de ninsori, gerul pune din nou stăpânire pe unele regiuni

Temperaturile vor urca ușor în anumite regiuni, însă gerul va persista în zonele extracarpatice. Dimineața va fi ger în Moldova, Oltenia, estul și sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia și...

Vin zile cu temperaturi de primăvară. Meteorologii ANM au refăcut prognoza pentru prima parte a lunii februarie

Vin zile cu temperaturi de primăvară. Meteorologii ANM au refăcut prognoza pentru prima parte a lunii februarie

Vremea se menține foarte rece în București până miercuri, cu minime care pot ajunge la minus 9 grade, în timp ce gerul va afecta și alte regiuni ale țării, în special...

Încă un episod de iarnă severă în București, Ninsori abundente și vânt puternic la început de săptămână

Încă un episod de iarnă severă în București, Ninsori abundente și vânt puternic la început de săptămână

Vremea se va răci accentuat în București la începutul lunii februarie, potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie. (ANM). Primele zile din săptămână vor aduce temperaturi negative, ninsori și intensificări ale...

Prognoza meteo, 2 februarie. Vremea se menține extrem de rece la început de săptămână. Temperaturi mult sub normalul perioadei

Prognoza meteo, 2 februarie. Vremea se menține extrem de rece la început de săptămână. Temperaturi mult sub normalul perioadei

În prima zi a săptămânii, vremea va fi deosebit de rece în mare parte din țară, cu un accent pronunțat în Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia și în estul și sud-estul Transilvaniei....

Ger teribil în Republica Moldova, valorile termice vor fi extrem de scăzute

Ger teribil în Republica Moldova, valorile termice vor fi extrem de scăzute

Vreme extrem de rece, azi, în Republica Moldova, cu temperaturi scăzute în toată țara, care cu cer senin în majoritatea regiunilor țării pe tot parcursul zilei. Vor și temperaturi de...

Vine o primăvară cum n-a mai fost în România. Vremea la început de martie

Vine o primăvară cum n-a mai fost în România. Vremea la început de martie

Luna februarie 2026 va fi caracterizată de temperaturi ușor peste media obișnuită pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor țării, alături de precipitații abundente în intervalul 9–23 februarie. Potrivit ANM, vremea se...

Șefa ANM a anunțat până când ține gerul. Primăvara se lasă așteptată

Șefa ANM a anunțat până când ține gerul. Primăvara se lasă așteptată

La final de săptămână, vremea se răcește semnificativ în toată țara, iar temperaturile vor coborî din nou până la -15 grade Celsius. Elena Mateescu, șefa Administrației Naționale de Meteorologie (ANM),...

Trafic îngreunat de ceață și ploi. Șoferii, sfătuiți să conducă cu atenție

Trafic îngreunat de ceață și ploi. Șoferii, sfătuiți să conducă cu atenție

Ceață pe mai multe drumuri din țară. Dimineața de 27 ianuarie aduce condiții de circulație dificile în mai multe județe din sud și est, din cauza ceții dense și a...

Prognoza meteo, 27 ianuarie. Temperaturi în scădere, ninsori și ploi. Când se mai încălzește vremea

Prognoza meteo, 27 ianuarie. Temperaturi în scădere, ninsori și ploi. Când se mai încălzește vremea

Valorile termice vor fi în scădere în cea mai mare parte a țării, însă vor rămâne peste nivelul normal al perioadei. Ploile se vor restrânge treptat, fiind mai frecvente pe...

Ne așteaptă o primăvară cu temperaturi neobișnuite. Cum va fi vremea de Paști

Ne așteaptă o primăvară cu temperaturi neobișnuite. Cum va fi vremea de Paști

În primăvara anului 2026, vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor din România, potrivit meteorologilor de la AccuWeather. Se estimează o tranziție lentă între iarnă și vară, caracterizată de alternanțe constante...