rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Incident la Ambasada Rusiei din București. Un bărbat drogat a încercat să lovească poarta obiectivului diplomatic

Incident la Ambasada Rusiei din București. Un bărbat drogat a încercat să lovească poarta obiectivului diplomatic

Un bărbat de 53 de ani, aflat sub influența drogurilor și cu permisul suspendat, a fost oprit de jandarmi după ce a încercat să lovească poarta unei ambasade din Capitală....

Ucraina anihilează un grup al forţelor speciale ruse „Senezh”. Câţi militari ruși au fost capturaţi

Ucraina anihilează un grup al forţelor speciale ruse „Senezh”. Câţi militari ruși au fost capturaţi

Forţele ucrainene au neutralizat o grupă de sabotaj aparţinând centrului de operaţiuni speciale rusesc „Senezh”, anunță United Media. Într-o acţiune prezentată ieri de Kiev drept un succes operaţional împotriva trupelor...

Le Figaro: Două rafinării cu legături ruseşti din România și Ungaria, afectate de o explozie și de un incendiu

Le Figaro: Două rafinării cu legături ruseşti din România și Ungaria, afectate de o explozie și de un incendiu

Două rafinării europene importante, cea de la Százhalombatta, din Ungaria, și Petrotel-Lukoil din Ploiești, România, au fost afectate în aceeași zi, pe 20 octombrie, de un incendiu și de o...

Comandorul Sandu Mateiu: „România nu va interveni militar direct dacă Rusia atacă Republica Moldova. Ar pierde protecția NATO”

Comandorul Sandu Mateiu: „România nu va interveni militar direct dacă Rusia atacă Republica Moldova. Ar pierde protecția NATO”

Comandorul în rezervă Sandu Valentin Mateiu, fost ofițer de informații militare, avertizează că România nu ar putea interveni militar direct în cazul unui atac rusesc asupra Republicii Moldova fără a...

Soldații ruși, abandonați de propria armată în Delta Niprului

Soldații ruși, abandonați de propria armată în Delta Niprului

Armata rusă își abandonează propriii soldați în delta fluviului Nipru, unde aceștia supraviețuiesc în condiții extreme, fără hrană, apă sau sprijin logistic. Izolați pe insule fluviului, militarii ruși sunt permanent...

Moşteanu către Călin Georgescu: Propaganda rusească nu are ce căuta în politica românească

Moşteanu către Călin Georgescu: Propaganda rusească nu are ce căuta în politica românească

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a răspuns ferm atacurilor lansate de Călin Georgescu, care i-a cerut demisia după exerciţiul de mobilizare din Bucureşti şi Ilfov. Oficialul afirmă că România îşi consolidează...

Atac ucrainean asupra facilităților militare ruse. Armata raportează o „lovitură de succes”

Atac ucrainean asupra facilităților militare ruse. Armata raportează o „lovitură de succes”

Ucraina a lansat un atac asupra unei fabrici chimice din Rusia folosind rachete Storm Shadow, produse în Marea Britanie, a anunțat marți statul major al armatei ucrainene. Operațiunea a fost...

De ce vrea Zelenski Tomahawk. „Linia frontului poate stimula diplomația”

De ce vrea Zelenski Tomahawk. „Linia frontului poate stimula diplomația”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marți că decizia președintelui american Donald Trump de a nu trimite rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune către Ucraina a diminuat...

Kiev, ținta rachetelor rusești. Ucraina a atacat o uzină chimică din Rusia

Kiev, ținta rachetelor rusești. Ucraina a atacat o uzină chimică din Rusia

Ucraina a fost din nou atacată de Rusia, iar rachetele rusești au provocat mai multe incendii la Kiev. Primarul orașului, Vitali Klitschko, a anunțat că serviciile de urgență intervin pentru...

România a ridicat două F-16 după un mesaj RO-ALERT emis la unu dimineața în Tulcea

România a ridicat două F-16 după un mesaj RO-ALERT emis la unu dimineața în Tulcea

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis noaptea trecută un nou mesaj RO-ALERT în nordul județului Tulcea, după ce Rusia a atacat cu drone infrastructura ucraineană de la Dunăre. Două...

Summitul Trump–Putin rămâne incert. Oficialii ruși și americani amână orice dată concretă

Summitul Trump–Putin rămâne incert. Oficialii ruși și americani amână orice dată concretă

Președintele american Donald Trump nu intenționează să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin imediat, a declarat marți un oficial american sub protecția anonimatului. Acesta a venit la câteva...

TikTok a șters peste 134.000 de conturi false și cinci rețele prorușe înainte de alegerile din Republica Moldova

TikTok a șters peste 134.000 de conturi false și cinci rețele prorușe înainte de alegerile din Republica Moldova

Republica Moldova. Peste 134.000 de conturi false și aproape 2 milioane de urmăritori falși au fost eliminate de TikTok în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din Republica Moldova, desfășurate pe 28...

Interdicția asupra gazelor rusești în UE va intra complet în vigoare în 2028

Interdicția asupra gazelor rusești în UE va intra complet în vigoare în 2028

Uniunea Europeană pare să se apropie de un acord privind interzicerea importurilor de gaze naturale lichefiate (LNG) din Rusia, în ciuda preocupărilor exprimate de Franța, Italia și Spania în ultimele...

UE ar putea permite aderarea noilor membri fără drept de vot deplin

UE ar putea permite aderarea noilor membri fără drept de vot deplin

Uniunea Europeană explorează o modificare a regulilor de aderare, care ar permite unor țări precum Ucraina să devină membre ale blocului european fără a beneficia imediat de drepturi de vot...

Ce s-a întâmplat, de fapt, la întâlnirea Trump-Zelenski. Relatarea FT, contrazisă de surse directe

Ce s-a întâmplat, de fapt, la întâlnirea Trump-Zelenski. Relatarea FT, contrazisă de surse directe

Președintele american Donald Trump i-ar fi cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să cedeze o parte din teritoriu pentru a încheia ctât mai rapid războiul, însă ulterior a fost de acord...

Avertisment din Bundestag. Rusia ar putea ataca Republica Moldova

Avertisment din Bundestag. Rusia ar putea ataca Republica Moldova

Republica Moldova. Cedarea teritoriilor de către Ucraina către Rusia, pentru obşinerea păcii cu orice preţ, prezintă un pericol pentru securitatea Europei. Iar Republica Moldova ar putea fi următoarea ţară atacată...

Volodimir Zelenski cere măsuri decisive contra Rusiei. Președintele Ucrainei, dezamăgit de Donald Trump

Volodimir Zelenski cere măsuri decisive contra Rusiei. Președintele Ucrainei, dezamăgit de Donald Trump

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, le-a cerut susținătorilor să recurgă la „măsuri decisive întreptate împotriva Rusiei. Mesajul a venit după ce liderul de la Kiev s-a întors din vizita efectuată la...

SOS, explicații după ce Diana Șoșoacă a fost prezentă la un eveniment la Moscova

SOS, explicații după ce Diana Șoșoacă a fost prezentă la un eveniment la Moscova

Diana Şoşoacă a  fost prezentă la Moscova, la aniversarea a 20 de ani a postului Russia Today, eveniment la care a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Europarlamentarul...

Rusia pierde venituri importante din petrol şi gaze. Scădere de 21% în luna octombrie

Rusia pierde venituri importante din petrol şi gaze. Scădere de 21% în luna octombrie

Veniturile obținute de Rusia din exporturile de petrol și gaze ar putea scădea cu aproximativ 21% în luna octombrie, ajungând la aproximativ 950 de miliarde de ruble (11,7 miliarde de...

Diana Șoșoacă, prezentă la un eveniment unde a vorbit Putin. A oferit un interviu pentru o televiziune de stat

Diana Șoșoacă, prezentă la un eveniment unde a vorbit Putin. A oferit un interviu pentru o televiziune de stat

Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost prezentă la Moscova la gala organizată de postul Russia Today (RT), cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființare, eveniment la care a participat...