Monden
Povestea balerinei poreclită „mica sălbatică”. A schimbat istoria dansului, deși era batjocorită din cauza fizicului său
Anna Pavlova. Sursă foto: Captură video
Din cuprinsul articolului
Anna Pavlova a rămas în istoria artei drept una dintre cele mai mari balerine ale tuturor timpurilor, o artistă care a reușit să transforme baletul într-o formă de expresie totală, în care întregul corp transmite emoție, sensibilitate și imaginație. Pentru Pavlova, dansul nu era doar o succesiune de mișcări elegante ale membrelor, ci o artă capabilă să impresioneze profund publicul și să spună povești fără cuvinte. De-a lungul vieții, ea a demonstrat că baletul poate fi o carieră strălucită și o vocație autentică, iar moștenirea lăsată de ea se regăsește astăzi în școlile de dans, în companiile care îi poartă numele și, mai ales, în generațiile de artiști inspirați de exemplul ei.
Copilăria fragilă a balerinei care s schimbat istoria dansului
Anna Matveyevna Pavlova s-a născut la 12 februarie 1881, la Sankt Petersburg, într-un mediu modest. Tatăl ei, Matvey Pavlovich Pavlov, lucra la spitalul Regimentului Preobrazhensky, iar mama sa, Lyubova Feodorovna Pavlova, provenea dintr-o familie de țărani și era spălătoreasă în casa bancherului Lazar Polyakov. Copilul s-a născut prematur și a fost, în primii ani ai vieții, fragil și adesea bolnăvicios, motiv pentru care părinții au decis să o trimită la Ligovo, unde bunica ei avea să o îngrijească cu multă atenție.
În acea perioadă, Anna Pavlova a intrat pentru prima dată în contact cu lumea aristocrației, însă momentul care avea să-i schimbe destinul a venit atunci când părinții au dus-o, la vârsta de șapte ani, să vadă spectacolul „Frumoasa Adormită”, montat de marele coregraf Marius Petipa la Teatrul Imperial Mariinsky. Fascinată de atmosfera scenei și de eleganța balerinelor, fetița a simțit că acela era drumul pe care își dorea să-l urmeze.
După doi ani, a mers împreună cu mama sa la o probă de admitere la prestigioasa școală a Baletului Imperial Rus. Vârsta prea mică și fizicul firav au făcut însă ca ea să fie respinsă, iar pentru o vreme a fost nevoită să studieze baletul acasă.
Peste ani, Pavlova avea să mărturisească: „Întotdeauna am vrut să dansez, chiar din copilărie. Astfel, am construit castele în aer din speranţele şi visele mele”, adăugând că nu își putea imagina viitorul decât pe scenă, în fața unui public numeros.
Anna Pavlova. Sursă foto: Captură video
Cum a început ovestea balerinei poreclită „mica sălbatică”
În 1891, Anna Pavlova a fost în cele din urmă admisă la școala imperială de balet, iar primul spectacol în care a urcat pe scenă a fost „Un conte de fées”, creație a lui Marius Petipa destinată elevilor instituției.
Anii de studiu nu au fost însă deloc ușori. Pavlova avea un fizic neobișnuit pentru baletul clasic al vremii: picioare lungi, glezne fragile și un echilibru care îi crea adesea dificultăți. Din cauza aspectului ei, colegii o porecleau uneori „Mătura” sau „mica sălbatică”.
Ambiția tinerei balerine a fost însă remarcabilă. Ea a continuat să muncească intens, studiind câte opt ore pe zi și luând lecții suplimentare de la profesori renumiți ai epocii, printre care Pavel Gerdt și Enrico Cecchetti. În paralel, a studiat și muzica, pentru a înțelege mai bine ritmul și expresivitatea dansului.
În 1898 a ajuns în clasa Ekaterinei Vazem, una dintre cele mai mari prim-balerine ale Teatrelor Imperiale din Sankt Petersburg. Un an mai târziu, la doar 18 ani, Pavlova a absolvit Școala Imperială de Balet și a fost imediat acceptată în trupa Baletului Imperial.
Debutul ei oficial a avut loc la 19 septembrie 1899, în spectacolul „Les Dryades prétendues”, pe scena Teatrului Mariinsky.
Ascensiunea unei stele a baletului rus
Stilul artistic al Annei Pavlova nu era perfect academic, iar postura corpului sau salturile în poante erau uneori diferite de standardele rigide ale epocii. Totuși, tocmai această expresivitate aparte a început să atragă publicul și să o transforme într-o apariție memorabilă pe scenă.
În 1901, balerina Mathilde Kschessinska, rămasă însărcinată, a pregătit-o pe Pavlova pentru rolul Nikya din „La Bayadere”, fiind convinsă că tânăra nu va face față rolului. Pentru a-și susține gleznele fragile, Pavlova a modificat structura poantelor, adăugând un suport de lemn – o soluție considerată atunci aproape o „trucare” a tehnicii, dar care avea să devină ulterior standard în baletul modern.
Rezultatul a fost însă spectaculos. Interpretarea ei a fost considerată de unii critici aproape perfectă, iar succesul i-a adus noi roluri în spectacole precum „Paquita” sau „Le Roi Candaule”.
Ascensiunea ei a fost rapidă, iar în 1906 Pavlova a fost numită prim-balerină, mai ales după interpretarea excepțională din „Giselle”. Publicul din Sankt Petersburg o adora, iar admiratorii ei au ajuns să fie numiți „Pavlovatzi”.
Anna Pavlova. Sursă foto: Captură video
„Moartea lebedei”, dansul care a intrat în istorie
Cel mai celebru moment al carierei sale a fost rolul din „The Dying Swan” („Moartea lebedei”), creat de coregraful Mikhail Fokine și inspirat de lebedele din parcurile publice, dar și de poemul cu același nume al lui Alfred Tennyson. Premiera a avut loc la 22 decembrie 1907, la Sankt Petersburg, într-o gală caritabilă organizată pentru sprijinirea văduvelor și orfanilor, iar interpretarea Annei Pavlova a devenit rapid simbolul noului balet rusesc, iar dansul ei a rămas până astăzi una dintre cele mai emoționante creații coregrafice din istorie.
Primul turneu important al companiei Ballets Russes a avut loc la Paris, însă Pavlova a ales ulterior să părăsească trupa și să își creeze propria companie de balet, o decizie extrem de îndrăzneață pentru acea perioadă. A urmat o serie impresionantă de turnee internaționale, în orașe precum Riga, Stockholm, Copenhaga, Berlin sau Praga. În 1909 a revenit la Paris alături de Baletele Ruse ale lui Serghei Diaghilev, unde a dansat alături de celebrul Vaslav Nijinski.
În 1910 a ajuns la New York, pe scena Operei Metropolitan, interpretând rolul Coppeliei împreună cu Mihail Mordkin. Misiunea ei artistică a devenit aceea de a populariza baletul în întreaga lume, chiar și în locuri unde publicul nu văzuse niciodată un spectacol de acest tip. În 1912, Pavlova s-a stabilit la Londra, într-o casă situată lângă Hampstead Heath, unde exista un lac pentru lebedele pe care le iubea și care au devenit simbolul artei sale.
Anna Pavlova a dus baletul pe toate continentele
În 1914, Anna Pavlova a început un amplu turneu mondial, în care a interpretat balete clasice, dar și dansuri inspirate din culturile locale ale locurilor pe care le vizita, precum Mexic sau Japonia.
În 1915 a apărut și pe marile ecrane, în filmul „Fata mută” din Portici, interpretând rolul unei tinere trădate de un aristocrat.
Managerul și soțul ei, aristocratul ruso-francez Victor Dandré, avea să povestească mai târziu despre numeroasele spectacole caritabile pe care Pavlova le-a organizat pentru a sprijini orfanii ruși rămași fără familie după Primul Război Mondial. Artista a avut grijă de 15 fete pe care le-a sprijinit financiar și le-a găzduit într-o casă cumpărată de ea la Saint-Cloud, lângă Paris.
Pavlova a dansat în săli luxoase, dar și în spații neobișnuite. În Mexic, de exemplu, a urcat pe scenă într-o arenă de coridă, în fața a 36.000 de spectatori.
Anna Pavlova nu a renunțat la dans până a murit
În 1931, în timpul unei călătorii de la Paris la Haga, Pavlova s-a îmbolnăvit grav de pneumonie. Medicii i-au recomandat o operație care i-ar fi salvat viața, însă au avertizat-o că după intervenție nu va mai putea dansa niciodată. Balerina a refuzat operația, spunând că dacă nu mai poate dansa, preferă să moară.
Anna Pavlova s-a stins din viață la 23 ianuarie 1931, în camera sa din hotelul Des Indes din Haga, la doar 49 de ani, răpusă de pleurezie, iar trupul ei a fost incinerat, cenușa sa fiind depusă într-o urnă la Golders Green Crematorium din Londra, potrivit Rador.
Potrivit unei vechi tradiții din lumea baletului, în ziua în care ar fi trebuit să urce pe scenă, spectacolul a avut loc așa cum fusese programat, însă un reflector a luminat un loc gol de pe scenă – locul în care Anna Pavlova ar fi trebuit să danseze din nou pentru publicul său.
