Viktor Orban acuză UE și Ucraina de „complot energetic” și spune că Europa nu poate depăși criza fără „petrol rusesc ieftin”
- Răzvan Scarlat
- 14 martie 2026, 20:27
Viktor Orban. Sursa foto: miniszterelnok.hu- Viktor Orban, în conflict cu UE și Ucraina
- Orban afirmă că petrolul rusesc este esențial pentru depășirea crizei în UE
- Orban invocă prețurile ridicate ale carburanților din Europa
- Guvernul ungar anunță organizarea unui „Marș pentru Pace”
- Orban leagă alegerile parlamentare de politica UE față de Rusia
Premierul Ungariei, Viktor Orban, acuză UE și Ucraina, pe pagina personală de Facebook, de blocarea tranzitului de petrol rusesc prin conducta Drujba.
Viktor Orban, în conflict cu UE și Ucraina
Viktor Orban a lansat acuzații la adresa Uniunii Europene și a Ucrainei, despre care afirmă că ar exercita presiuni asupra Budapestei în domeniul energetic. Acesta vorbește despre un „complot energetic” și despre „șantaj politic” care ar viza Ungaria.
Declarațiile au fost publicate într-un mesaj pe Facebook, în care Orbán a respins ferm orice influență politică venită de la Kiev. „Ungaria nu a deveni o colonie ucraineană. Zelenski nu comandă aici!”, a spus premierul.
Afirmațiile sale vin într-un moment în care relațiile dintre Budapesta, Bruxelles și Kiev sunt tensionate, pe fondul disputelor privind livrările de energie și sancțiunile împotriva Rusiei.
Orban afirmă că petrolul rusesc este esențial pentru depășirea crizei în UE
Orban a susținut, totodată, că actuala situație energetică din Europa nu poate fi rezolvată fără resursele energetice provenite din Rusia. El a făcut aceste declarații într-o perioadă complicată, marcată de creșterea prețurilor la petrol după ce Iran a blocat Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime.
Potrivit premierului, singura soluție pentru stabilizarea pieței ar fi reluarea fluxurilor de petrol rusesc la prețuri accesibile.
„Astăzi este a 19-a zi de blocadă petrolieră ucraineană. Președintele Zelenski continuă să închidă conducta de petrol, chiar dacă știe că este vitală pentru Ungaria și Slovacia. Experții noștri sunt la Kiev de zile întregi, dar încă nu au voie să acceseze conducta. Aceasta este echivalentă cu o recunoaștere. Lumea și Europa nu pot depăși criza petrolului fără ajutorul petrolului rusesc ieftin. Americanii au luat deja măsuri și au început să ridice sancțiunile. Dar presiunea de la Bruxelles încă nu s-a diminuat”, a continuat premierul.

Viktor Orban. Sursă foto: Facebook
Orban invocă prețurile ridicate ale carburanților din Europa
Liderul de la Budapesta a adus în discuție și nivelul prețurilor la carburanți în mai multe state europene, pentru a ilustra impactul crizei energetice.
„Comisia și cancelarul german mențin sancțiunile impuse petrolului rusesc. Consecințele se văd și aici: în Austria, benzina costă 700 de forinți (1,79 euro), în Germania 800 (2,04 euro), iar în Olanda aproape 1.000 de forinți pe litru (2,56 euro). Aici, în Ungaria, garantăm siguranța familiilor, antreprenorilor și fermierilor cu prețuri protejate. Ne reaprovizionăm constant rezervele strategice, așa că nu există și nu va exista nicio problemă de aprovizionare la sonde”, a mai spus premierul Ungariei.
Viktor Orban susține că autoritățile ungare mențin controlul asupra prețurilor interne și al rezervelor strategice pentru a preveni eventuale probleme de aprovizionare.
Guvernul ungar anunță organizarea unui „Marș pentru Pace”
În același mesaj, Orban a anunțat că duminică, 15 martie 2026, va avea loc un eveniment public denumit „Marșul pentru Pace”. Premierul a făcut apel la susținătorii săi să participe la manifestație.
„Îi rog pe toți să ni se alăture. Haideți să im împreună împotriva șantajului ucrainean. Ungaria nu va deveni colonie ucraineană, Zelenski nu comandă aici”, a spus premierul.
Orban leagă alegerile parlamentare de politica UE față de Rusia
Liderul ungar a declarat în repetate rânduri că viitorul politic al țării este legat de rezultatul alegerilor parlamentare programate pentru luna aprilie.
Potrivit acestuia, dacă partidul de guvernământ FIDESZ nu va câștiga scrutinul și el nu va rămâne în funcția de premier, Ungaria riscă să fie implicată, sub presiunea Uniunii Europene, într-un conflict cu Rusia.