romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

România a câștigat funcția de director general al SELEC. Mădălina-Sorina Vlangăr, aleasă din primul tur

România a câștigat funcția de director general al SELEC. Mădălina-Sorina Vlangăr, aleasă din primul tur

România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), după ce Mădălina-Sorina Vlangăr a fost aleasă din primul tur de scrutin, în cadrul...

Prim-miniștrii, agenți secreți, prinți și miliardari, prinși în poveștile de budoar și spionaj ale prințeselor Caragea

Prim-miniștrii, agenți secreți, prinți și miliardari, prinși în poveștile de budoar și spionaj ale prințeselor Caragea

Vă propun astăzi o incursiune în viețile a două prințese românce, o evadare din prezent spre un trecut demn de un scenariu de film. E vorba de aventurile prințesei Catherine/Ecaterina...

Unde mai poți cumpăra o casă cu 100.000 de euro în România. Zonele în care găsești locuințe cu teren

Unde mai poți cumpăra o casă cu 100.000 de euro în România. Zonele în care găsești locuințe cu teren

Cu un buget de 100.000 de euro, cumpărarea unei case în România este încă posibilă, însă ofertele diferă semnificativ în funcție de localitate, suprafața terenului, starea imobilului și accesul la...

Prognoza meteo, 21 octombrie. Val de aer cald peste România cu temperaturi de până la 26 de grade

Prognoza meteo, 21 octombrie. Val de aer cald peste România cu temperaturi de până la 26 de grade

Prognoza meteo, 21 octombrie. Valul de aer cald aduce valori termice mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an în toate regiunile țării. Cele mai mari abateri se...

Maia Sandu și Vasile Tofan, mesaje pentru noul premier al României, Luca Niculescu. România poate conta oricând pe noi

Maia Sandu și Vasile Tofan, mesaje pentru noul premier al României, Luca Niculescu. România poate conta oricând pe noi

Republica Moldova. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și premierul Vasile Tofan i-au transmis mesaje de felicitare noului șef al Guvernului de la București, Luca Niculescu. Cei doi oficiali i-au urat succes...

Noul Cabinet și-a preluat atribuțiile. Luca Niculescu anunță obiectivul principal al mandatului

Noul Cabinet și-a preluat atribuțiile. Luca Niculescu anunță obiectivul principal al mandatului

Noul Executiv și-a început activitatea la Palatul Victoria în cadrul primei reuniuni oficiale de lucru. În deschiderea ședinței, șeful Guvernului a subliniat direcția principală pe care își va concentra activitatea...

Luca Niculescu preia frâiele Guvernului. Mesajul noului premier la jurământul de la Cotroceni

Luca Niculescu preia frâiele Guvernului. Mesajul noului premier la jurământul de la Cotroceni

Noul Executiv condus de Luca Niculescu a depus marți seară jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la Palatul Cotroceni. În discursul său de inaugurare, șeful Guvernului a...

România devine lider în Uniunea Europeană la creșterea lucrărilor de construcții - Eurostat

România devine lider în Uniunea Europeană la creșterea lucrărilor de construcții - Eurostat

România a urcat pe prima poziție în Uniunea Europeană în ceea ce privește ritmul de creștere al lucrărilor de construcții, înregistrând un avans anual record de 39% în luna august...

Republica Moldova reia importurile de fier vechi din România pe calea ferată. Transportul ajunge la uzina din Râbnița

Republica Moldova reia importurile de fier vechi din România pe calea ferată. Transportul ajunge la uzina din Râbnița

Republica Moldova a reluat importurile de fier vechi din România pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere. Prima garnitură, care transportă 1.125 de tone de metal, a trecut...

Ilie Bolojan anunță reechilibrarea finanțării în sănătate. Măsurile de criză care au salvat proiectele PNRR din spitale

Ilie Bolojan anunță reechilibrarea finanțării în sănătate. Măsurile de criză care au salvat proiectele PNRR din spitale

Sistemul de sănătate din România face pași importanți către stabilizarea financiară, în urma deciziilor recente luate de Executiv. În cadrul unei declarații de presă susținute la Palatul Victoria, reprezentanții Guvernului...

Bilanț la Palatul Victoria. Ilie Bolojan susține că a salvat țara de la o criză majoră: Am fost obligați să începem prin majorarea TVA

Bilanț la Palatul Victoria. Ilie Bolojan susține că a salvat țara de la o criză majoră: Am fost obligați să începem prin majorarea TVA

Premierul interimar Ilie Bolojan și-a prezentat bilanțul activității la conducerea Guvernului, chiar înaintea votului decisiv din Parlament pentru învestirea Cabinetului condus de Luca Niculescu. În cadrul declarațiilor făcute la Palatul...

24 de infractori periculoși, trimiși de Irlanda înapoi în România

24 de infractori periculoși, trimiși de Irlanda înapoi în România

Irlanda a expulzat duminică 24 de cetățeni români condamnați pentru infracțiuni grave, transportați la București cu un avion închiriat special de autoritățile irlandeze, potrivit The Irish Times. Costul zborului a...

Companiile de top din România au peste 1,37 milioane de angajați. Bucureștiul concentrează cele mai multe locuri de muncă

Companiile de top din România au peste 1,37 milioane de angajați. Bucureștiul concentrează cele mai multe locuri de muncă

Cele mai performante companii din România asigură locuri de muncă pentru peste 1,37 milioane de persoane, reprezentând 33,63% din totalul salariaților firmelor care au depus situațiile financiare pentru anul 2025....

Elvis Presley văzut de ziariștii lui Gheorghiu-Dej: scoate sunete nearticulate și are convulsiuni în plină criză

Elvis Presley văzut de ziariștii lui Gheorghiu-Dej: scoate sunete nearticulate și are convulsiuni în plină criză

În 1956, Elvis Presley a smuls That’s All Right Mama din inima blues-ului și Blue Moon of Kentucky din cea a bluegrass-ului și a făcut din ele... rock and roll-ul....

Amenințare cu bombă deasupra României, pentru un avion pe ruta Tel Aviv-Viena. Bulgaria a ridicat un MiG-29

Amenințare cu bombă deasupra României, pentru un avion pe ruta Tel Aviv-Viena. Bulgaria a ridicat un MiG-29

O amenințare cu bombă la adresa unui zbor Austrian Airlines de la Tel Aviv la Viena, duminică, i-a forțat pe piloții acestui avion să aterizeze de urgență în Bulgaria, potrivit...

Paradoxul înarmării și lista de cumpărături

Paradoxul înarmării și lista de cumpărături

Stephen Walt, profesor de relații internaționale la Harvard și una dintre vocile cele mai incomode ale școlii realiste americane, publică în Foreign Policy un text care va irita deopotrivă Varșovia,...

Prognoza meteo, 17 octombrie. Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad sub media perioadei și vin precipitații mixte

Prognoza meteo, 17 octombrie. Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad sub media perioadei și vin precipitații mixte

Prognoza meteo, 17 octombrie. Valul de aer rece continuă să determine valorile termice din majoritatea regiunilor țării, unde se vor înregistra temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru această dată...

România cere sprijinul NATO la Marea Neagră din cauza amenințărilor cu drone. Franța a reacționat în 24 de ore

România cere sprijinul NATO la Marea Neagră din cauza amenințărilor cu drone. Franța a reacționat în 24 de ore

Securitatea spațiului maritim din regiunea Mării Negre a devenit din nou o prioritate pe agenda de apărare a României, pe fondul noilor riscuri generate de dronele aeriene și navale. În...

România joacă ultimul meci de acasă al anului împotriva Poloniei. Cât costă biletele și cum pot fi achiziționate

România joacă ultimul meci de acasă al anului împotriva Poloniei. Cât costă biletele și cum pot fi achiziționate

Echipa națională a României se pregătește pentru ultimul meci pe teren propriu din acest an. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21:45, tricolorii vor înfrunta selecționata Poloniei pe Arena Națională,...

Mihai Tudose: Europa are nevoie de un buget ambițios

Mihai Tudose: Europa are nevoie de un buget ambițios

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European, a declarat că Uniunea Europeană are nevoie de un buget ambițios pentru anii 2028-2034, pe măsura provocărilor...