Noul Cabinet și-a preluat atribuțiile. Luca Niculescu anunță obiectivul principal al mandatului
- Daniel Teodoreanu
- 20 octombrie 2026, 21:43
Criza economică sărăcie. Sursa foto: Pixabay
Noul Executiv și-a început activitatea la Palatul Victoria în cadrul primei reuniuni oficiale de lucru. În deschiderea ședinței, șeful Guvernului a subliniat direcția principală pe care își va concentra activitatea noua echipă ministerială, punând accent pe responsabilitatea uriașă încredințată de Parlament.
Noul Cabinet și-a preluat atribuțiile. Luca Niculescu anunță obiectivul principal al mandatului
Șeful Executivului a ținut să mulțumească membrilor echipei sale pentru că au acceptat această provocare administrativă și a subliniat că atenția principală a guvernării se va îndrepta către creșterea calității vieții cetățenilor.
„Dragi colegi, bine v-am găsit în această primă şedinţă de Guvern, cred că a fost o zi lungă pentru dumneavoastră, dar vor fi multe zile lungi de acum înainte şi sunt convins că veţi fi pregătiţi pentru ele.

Ședința în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care se dezbate și votează învestirea guvernului condus de Luca Niculescu, la Palatul Parlamentului din București, 20 octombrie 2026. Inquam Photos / George Călin
„Îmbunătățirea nivelului de trai”
În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să faceţi parte din această echipă guvernamentală. Mulţumesc Parlamentului pentru votul de astăzi care ne învesteşte nu numai cu încrederea pentru acest Guvern, dar şi cu multă responsabilitate pentru ceea ce avem de făcut. Prioritatea, după cum am spus, este îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor”, a declarat Luca Niculescu, conform Antena 3 CNN.
Urgențe majore pe agenda Executivului
Pe lângă viziunea pe termen lung, premierul a reliefat dosarele urgente care necesită decizii imediate din partea miniștrilor. Printre prioritățile de prim rang se numără ajustările bugetare curente, dar și măsurile speciale pentru gestionarea sezonului rece și protejarea sectorului energetic.
„Rectificarea bugetară, care va veni foarte curând, apoi avem de făcut bugetul pentru anul viitor, pregătirea pentru iarnă şi pentru problemele care pot apărea în sectorul energetic. Şi apoi, sigur că sunt foarte multe lucruri importante pe care le regăsim cu toţii în programul de guvernare, care este un program foarte consistent şi acoperă toate domeniile vieţii noastre publice. Vreau să vă doresc mult succes în tot ce vom face împreună de acum înainte”, a fost mesajul lui Niculescu.