Evenimentul istoric
Prim-miniștrii, agenți secreți, prinți și miliardari, prinși în poveștile de budoar și spionaj ale prințeselor Caragea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Vă propun astăzi o incursiune în viețile a două prințese românce, o evadare din prezent spre un trecut demn de un scenariu de film. E vorba de aventurile prințesei Catherine/Ecaterina Caragea și ale fiicei sale Alexandra/Tanda.
Poveștile de budoar și spionaj ale prințeselor Caragea
Personaje mondene în Bucureștiul interbelic, aceste femei care nu și-au putut ține strălucirea departe de tumultul schimbărilor care au lovit Europa și România au trecut prin întâmplări incredibile.
Le vom trece în revistă prin intermediul unui raport al serviciilor secrete americane din 1952 și al unui ferpar – da, am scris corect, e vorba de un text redactat la dispariția Ecaterinei – care descriu cum au reușit ele să fie mereu în apropierea Puterii, cu majusculă, fie că a fost carlistă, comunistă sau occidentală.
Primul document vine din Arhivele Naționale ale Statelor Unite ale Americii și face parte din dosarul de acordare a vizei de ședere pentru prințesa-mamă, dar ”grosul” informațiilor o vizează pe fiică și mariajele, aventurile de budoar și legăturile ei cu serviciile secrete. Documentul citează surse care rămân și astăzi secretizate, deși au trecut multe decenii de atunci.
Al doilea este un simbol al faptului că faptele bune rămân în memoria colectivă, indiferent de poveștile care îl însoțesc pe om în timpul vieții.
Iată, la început, informațiile trimise comitetului de acordare a vizelor americane:
MEMORANDUM
SUBIECT: CARADJA, prințesa Catherine
1. Într-un raport din 4 aprilie 1952, (secretizat) afirma că persoana în cauză, împreună cu fiica sa, Alexandra (Tanda) CARAGEA, și cu locotenent-colonelul Ion IONESCU, deschisese un „birou de informații” la Dornbirn, în Austria. (secretizat) aceștia păreau să lucreze pentru un serviciu de informații (secretizat) și trăiau sub protecția (secretizat). La data raportului, adresa lor era Schillerstrasse nr. 11, Dornbirn, Austria. Informațiile de mai sus nu au fost confirmate (secretizat).
2. Informațiile de mai jos se referă la fiica persoanei în cauză, prințesa Alexandra CARAGEA (sau CARADJA), cunoscută și ca Tanda CARAGEA, Tanda BRAGADIRU (doamna Dumitru BRAGADIRU) și Tanda MOEVS (doamna Robert MOEVS).
Printesa Ecaterina Caragea
Fondurile Bragadiru scoase în Elveția
a. La scurt timp după 23 august 1944, (secretizat), când românii au capitulat în fața forțelor aliate, locuința ei a devenit un loc de încartiruire pentru ofițeri și militari de trupă ai Armatei Statelor Unite aflați la București. Ea și soțul ei au continuat să locuiască acolo. Pe atunci era soția lui Dumitru BRAGADIRU, un fabricant înstărit de bere și conserve, cu pronunțate simpatii germane.
b. În această perioadă, (secretizat) Tanda a intrat în legătură cu diverși ofițeri americani de rang înalt care erau găzduiți în casa BRAGADIRU în timpul scurtelor lor deplasări din Italia. Ca urmare a acestui acces în cercurile militare americane, a reușit să își aranjeze o călătorie cu avionul în Italia și Elveția în 1945, într-un moment în care practic niciun român nu putea încă să părăsească țara.
Ulterior, ea a susținut că această călătorie îi fusese acordată ca un fel de recompensă pentru presupusul ajutor oferit în timpul războiului prizonierilor de război americani din România. Scopul declarat al călătoriei sale în Italia și Elveția, la începutul anului 1945, era îndeplinirea unei misiuni pentru Crucea Roșie Română.
La București existau, la momentul acelei călătorii, îndoieli considerabile cu privire la autenticitatea misiunii sale, întrucât Crucea Roșie Română nu părea să o recunoască drept reprezentanta sa. (secretizat), care o cunoscuse pe Tanda în cea mai mare parte a vieții ei și care o descrisese ca pe o „mincinoasă patologică”, a declarat că misiunea Crucii Roșii era în întregime imaginară și că adevăratul scop al călătoriei era să efectueze, pentru soțul ei, un transfer de fonduri aflate în Elveția, care, (secretizat), proveneau din afaceri cu germanii și, prin urmare, era probabil să fi fost înghețate.
Amanta lui Petru Groza?
c. (secretizat) indica faptul că tocmai în acea perioadă (1945) Tanda îl cunoscuse pe Robert MOEVS, un locotenent din aviația militară americană cu care s-a căsătorit în 1947, după divorțul de BRAGADIRU. Se știa că mai făcuse cel puțin o călătorie în afara României înainte de căsătoria cu MOEVS. Aceasta avusese loc în septembrie 1946, când își însoțise mama în Elveția în legătură cu o comisie pentru ocrotirea copiilor, pe lângă care se presupunea că mama sa era acreditată. Potrivit lui MOEVS, Tanda își lăsase mama în Elveția și plecase mai departe la Paris, unde petrecuse singură o lună.
d. În 1946 și 1947, numele ei a fost asociat cu cel al prim-ministrului român Petre GROZA. Potrivit relatărilor care circulau atunci la București, aprobarea pentru călătoria ei în Elveția și Franța, în 1946 (vezi paragraful 2b), fusese obținută prin intermediul lui GROZA, cu care ar fi avut relații intime. Tot în acea perioadă se relata că ar fi avut relații intime cu un anume Paul LAPTEV (sau LAPTEN).
Fraude cu apartamente din București
e. Când MOEVS a fost transferat din București, în septembrie 1947, (secretizat) Tanda nu i s-a alăturat. Deși ea declarase că motivul era imposibilitatea de a obține aprobarea autorităților române, (secretizat) afirmase că, deși misiunea era dispusă să îi ofere ajutor, ea însăși refuzase să părăsească România fără asigurarea că se putea întoarce. Un alt motiv invocat de persoana în cauză, pe când se afla la București, pentru a nu pleca împreună cu soțul său, era dorința de a vinde anumite bunuri personale din România.
f. În 1947, (secretizat) ziarele din București au publicat o știre potrivit căreia Tanda era chemată în judecată pentru fraudă. Se spunea că inițiase un proiect de construire a unui bloc de apartamente la București, care nu fusese niciodată realizat. Cumpărătorii apartamentelor din clădirea proiectată au intentat, în consecință, un proces pentru restituirea banilor pe care îi încredințaseră. Rezultatul exact al procesului nu este cunoscut, dar se crede că s-a ajuns la o înțelegere.
Angajamet cu nou apăruta Securitate
g. MOEVS a plecat la Paris pentru a studia muzica. Când un prieten, întâlnindu-l în acel oraș, l-a întrebat când avea să i se alăture Tanda, el a răspuns: „Nu știu. Ea merge pe drumul ei, iar eu pe al meu.”
h. În noiembrie 1949, (secretizat) Tanda a fost reținută la Viena de funcționari ai Statelor Unite. Călătorea împreună cu Paul LAPTEV (vezi paragraful 2d), cu care a recunoscut, în timpul interogatoriului, că avusese relații adulterine, susținând în același timp că acesta era fratele ei vitreg. Sosise la Viena dându-se drept refugiată și reușise deja să obțină de la autoritățile americane o declarație sub jurământ care ținea loc de pașaport, când numele ei a fost menționat de un agent român care își recunoscuse activitatea și era atunci interogat de CIC.
La început a negat totul, dar, când a fost confruntată cu agentul care mărturisise, a recunoscut că se afla într-o misiune de informații pentru serviciul român de informații. Misiunea ei, potrivit propriei declarații, era să ia legătura cu foștii săi prieteni români care fugiseră în străinătate, precum și cu americani care lucraseră anterior în cadrul Misiunii Militare Americane de la București. Atât ea, cât și LAPTEV, a declarat ea, semnaseră angajamente de a furniza informații din străinătate, (secretizat), înainte de a pleca în misiunea respectivă. Un raport complet asupra mărturisirii ei a fost transmis atașatului militar al Statelor Unite de la Paris de către maiorul Robert E. VOLLENDORF, din cadrul ODI, Viena, la 16 decembrie 1949.
Misiuni de spionaj la Paris și Viena
i. (secretizat) ea a fost predată autorităților franceze din Austria, întrucât obiectivul misiunii sale de informații ar fi trebuit să o ducă la Paris. În timp ce se afla în custodia francezilor, a cerut să își vadă soțul, care se afla încă la Paris. Acesta a fost de acord să meargă în Austria pentru a o vedea și, aparent, era dispus să accepte relatarea ei potrivit căreia fusese constrânsă să ajungă în situația compromițătoare în care se afla. Se pare că el a ignorat complet relația strânsă dintre soția sa și LAPTEV — o relație despre care se afirma că ar fi continuat și după eliberarea Tandei și plecarea soțului ei în Franța.
j. Un raport de la Paris, (secretizat), arată că Tanda și LAPTEV au solicitat vize franceze în septembrie 1949. Acestea nu au fost acordate, întrucât ei îi fusese interzis în mod categoric accesul pe teritoriul francez, ca urmare a activității pe care o mărturisise. Totuși, în octombrie 1949 se relata că plecase în Elveția la 23 septembrie 1949 și că era așteptată să revină la Viena la scurt timp după aceea.
Arestată de elvețieni
k. (secretizat) Tanda a intrat din nou în atenția autorităților Statelor Unite la sfârșitul lunii martie sau la începutul lunii aprilie 1950, când soțul ei a aflat că fusese arestată de elvețieni. Deși natura exactă a acuzației împotriva ei nu era cunoscută, se credea că depășise durata legală de ședere permisă de viza sa de vizitator. La 6 aprilie 1950 a fost eliberată în custodia soțului ei, care a promis să o scoată din țară. Se relata că acesta le spusese autorităților elvețiene că o va introduce ilegal în Franța cu automobilul, bazându-se pe traficul intens din weekendul de Paște pentru a le ascunde intrarea. El susținea că, ulterior, putea să îi reglementeze șederea în Franța prin intermediul unor funcționari francezi binevoitori. Nu s-a mai aflat nimic despre rezultatele acestei încercări.
l. Totuși, se relata că MOEVS îi spusese unui prieten pe care îl întâlnise în Europa, la scurt timp după presupusa discuție cu autoritățile elvețiene (vezi paragraful 2k), că soția sa plecase în Italia.
m. Potrivit unui raport din 4 ianuarie 1952, (secretizat) se spunea că Tanda, a cărei adresă permanentă era indicată ca fiind Faberstrasse nr. 11, Salzburg, Austria, primea aproape lunar un cec de la o sursă necunoscută din Elveția.
„Agent sovietic periculos”
n. Într-un raport din 9 iunie 1952 se arăta că Tanda, (secretizat), fusese anterior membră a Gărzii de Fier din România și lucrase, de asemenea, pentru serviciul român de informații. La data raportului, ea era descrisă drept un „agent sovietic periculos”. (secretizat)
o. Potrivit unui raport din 4 septembrie 1952, (secretizat) Tanda locuia din 28 aprilie 1949 la Salzburg, Austria, pe Faberstrasse nr. 11/3. Se afirma că sosise în Austria din România împreună cu soțul ei, cetățean american, și că nu fusese obligată să se înregistreze la poliția locală. Soțul ei (MOEVS), de care divorțase între timp, se afla în Statele Unite la data raportului. În acel moment (1952), Tanda ducea o viață discretă și făcea călătorii frecvente la Innsbruck, Austria. Accepta să i se spună „prințesa CARADJA” și, după toate aparențele, își asigura traiul din vânzarea unor bunuri personale de valoare. De la sosirea la Salzburg, nu intrase în atenția poliției austriece din motive politice, morale sau de altă natură.
p. Potrivit unui raport primit în primăvara anului 1953, (secretizat) Tanda era grav bolnavă de tuberculoză și i se permisese să meargă în Franța pentru tratament.
q. Potrivit unui raport din 11 septembrie 1953, (secretizat) Tanda, identificată drept o persoană suspectată de a fi agent comunist, era căsătorită cu un angajat al Consulatului Franței de la Innsbruck și locuia cu acesta în afara orașului Innsbruck. Se spunea că soțul ei, al cărui nume nu era menționat, trebuise să „depășească o serie de dificultăți pentru a face posibilă căsătoria”.
MEMORANDUM PRIVIND INFORMAȚII CLASIFICATE DIN DOSARELE SERVICIULUI DE IMIGRARE ȘI NATURALIZARE REFERITOARE LA PRINȚESA CATHERINE CARADJA
BENEFICIARĂ A PROIECTULUI DE LEGE CU CARACTER INDIVIDUAL S 1624
Comisiei i se recomandă să se adreseze (secretizat), Biroului pentru Securitate și Afaceri Consulare din cadrul Departamentului de Stat și Biroului șefului pentru relațiile legislative din cadrul Departamentului Armatei, pentru informații suplimentare privind beneficiara și fiica ei, Alexandra Caradja Bragadiru Moevs Layer.
Prințesele Caragea, de la suspecte de spionaj la acțiuni umanitare în SUA
Avertismentele transmise de CIA și FBI nu au fost luate în considerare de comitetele care acordau statutul de refugiat și Prințesa Catherine Caragea s-a stability în Statele Unite, mai exact în Texas, în Hill Country.
Aici a fost un cetățean model, așa cum reiese dintr-un portret publicat într-o galerie a personalităților din Hill Country.
Îl publicăm și noi, la final de note informative, ca un soi de ”au trait fericiți până la adânci bătrâneți”…
Prințesa Catherine a murit la venerabilă vârstă de 100 de ani!
Răpită la vârsta de 3 ani de tatăl său, Prințul Kretzulescu
Prințesa Catherine Caradja (Caragea în română), o româncă expatriată renumită, care și-a petrecut o mare parte din ultimii ani ai vieții în regiunea Hill Country din Texas, fiica prințesei Irene Cantacuzene și a prințului Radu Kretzulescu, s-a născut la București, în România, la 28 ianuarie 1893. Devenită un pion într-o dispută financiară între tatăl său și familia mamei, prințesa a fost răpită de tatăl ei la vârsta de trei ani și ascunsă în Anglia. Identitatea fiindu-i tăinuită, nu s-a întors în România decât în 1908. Până atunci, părinții ei divorțaseră, iar mama sa, care se recăsătorise ulterior cu prințul Nicolae Ghica, murise.
După ce instanțele au încredințat custodia tinerei prințese familiei Cantacuzino, ea a fost crescută de bunica maternă, fiica ultimului domnitor al Olteniei, și de bunicul matern, prințul George Cantacuzino. Acesta fusese prim-ministru al României și era un important om de afaceri în industria petrolieră, care dezvoltase marele zăcământ petrolifer de la Ploiești. Era, de asemenea, conducătorul unei puternice dinastii ale cărei origini se întindeau până la domnitorii fanarioți ai Bizanțului imperial, pe vremea când un Cantacuzino fusese împărat.
„Îngerul de la Ploiești”
Prințesa a studiat în Anglia, Franța, România și Belgia și vorbea cinci limbi. În 1914 s-a căsătorit cu prințul Constantin Caragea, ofițer de armată, iar apoi s-a dedicat activității de asistență socială, conducerii spitalelor în timpul războiului și așezământului „Leagănul Sfintei Ecaterina”, un complex de orfelinate înființat de mama sa după răpirea prințesei. În perioada lor de maximă dezvoltare, înainte de instaurarea regimului comunist în România, orfelinatele aveau o capacitate de peste 3.000 de copii și erau considerate printre cele mai bune din acea parte a Europei.
Prințesa a devenit cunoscută pe plan internațional datorită opoziției sale față de ocupația nazistă a României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Când câmpurile petroliere de la Ploiești au fost bombardate de Aliați, în 1943, ea i-a luat personal în grijă pe membrii supraviețuitori ai echipajelor aliate, s-a asigurat că erau îngrijiți în spitalele sale și le-a înlesnit evadarea în Italia. Aceste activități i-au adus supranumele de „Îngerul de la Ploiești”. Rangul, ținuta și relațiile sale, care o protejaseră împotriva majorității represaliilor naziste, i-au fost însă de puțin folos în fața comuniștilor. Orfelinatele și fundația sa au fost naționalizate în 1949, iar în iarna anilor 1951–1952 prințesa a fost nevoită să fugă.
Militantă anticomunistă
După opt săptămâni petrecute în cala unui petrolier de pe Dunăre, prințesa Catherine, care între timp divorțase și mai avea o singură fiică în viață, a ajuns la Viena, începând o nouă viață, în care călătorea pentru a se dedica binelui public și activității publicistice. A coordonat eforturile de ajutorare a copiilor din Alger după puternicul cutremur din 1954 și a ținut numeroase discursuri împotriva comunismului în Europa de Vest, Marea Britanie și nord-vestul Africii.
În 1955 și-a adus în America de Nord mesajul despre „națiunile captive” din Europa Centrală și de Est. În următorii treizeci și cinci de ani, a călătorit prin Statele Unite și Canada, ținând conferințe și vizitându-i acasă pe aviatorii pe care îi salvase.
Își petrecea o parte din fiecare an în orășelul Comfort, din regiunea Hill Country a Texasului, care a devenit unul dintre cele trei locuri în care locuia în Statele Unite, celelalte două fiind Baltimore și Kansas City. În 1973 a început să scrie o autobiografie a vieții sale remarcabile.
La mijlocul anului 1991, la un an și jumătate după înlăturarea guvernului comunist din România, s-a întors în țara natală, s-a stabilit în fostul său orfelinat și a stârnit multă admirație în rândul publicului și un interes considerabil din partea presei. Aproape doi ani mai târziu, la vârsta de 100 de ani, a murit, la 26 mai 1993. A fost înmormântată în cavoul familiei din București, iar slujbe de pomenire au fost ținute la istorica Biserică Kretzulescu, din centrul orașului.
I-au supraviețuit o fiică, aflată la Paris, ( Tanda Cargea, decedată în 1997 n.n.) o nepoată care locuia la București și la Paris (Brianna Caragea, cunoscut personaj bucureștean n.n.) și doi strănepoți. Două dintre fiicele sale și fostul soț muriseră înaintea ei.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
