PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

Flavius Nedelcea, acuzat de DNA de amenințări la adresa șefei CJPC Caraș-Severin

Flavius Nedelcea, acuzat de DNA de amenințări la adresa șefei CJPC Caraș-Severin

Secretarul de stat Flavius Nedelcea, alături de senatorul PSD Luca Mălăiescu, președintele ANPC Sebastian Hoțca și directorii Paul Anghel și Vasile Mirela, sunt acuzați că au exercitat presiuni și amenințări...

Tánczos Barna: Nu putem garanta că parlamentarii UDMR nu vor vota pentru eliminarea CASS la persoanele în concediu de maternitate

Tánczos Barna: Nu putem garanta că parlamentarii UDMR nu vor vota pentru eliminarea CASS la persoanele în concediu de maternitate

Vicepremierul Tánczos Barna a declarat, marți seară, la TVR Info, că UDMR încearcă să respecte deciziile luate în cadrul coaliției de guvernare, însă în privința proiectului privind eliminarea contribuției la...

Raluca Turcan: Coaliția își sabotează propriul premier. Aproape nimeni din PNL nu-i ia apărarea

Raluca Turcan: Coaliția își sabotează propriul premier. Aproape nimeni din PNL nu-i ia apărarea

Deputatul PNL Raluca Turcan a criticat, marți, lipsa de reacție a liberalilor în fața atacurilor lansate de PSD la adresa premierului Ilie Bolojan. Într-o postare pe Facebook, ea a transmis...

Reforma administrației locale, testul de coeziune al coaliției într-o ședință cu scântei

Reforma administrației locale, testul de coeziune al coaliției într-o ședință cu scântei

Premierul Ilie Bolojan cere o reducere reală a aparatului bugetar din administrația locală, dar PSD și UDMR se opun concedierilor. Coaliția de guvernare se reunește marți pentru o decizie finală...

Grindeanu, despre acuzațiile la adresa lu Birchall: Cred că nu e nici prima, nici ultima

Grindeanu, despre acuzațiile la adresa lu Birchall: Cred că nu e nici prima, nici ultima

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că Ana Birchall nu mai este membru al partidului de mult timp și că nu poate comenta acuzațiile care i-au fost...

Grindeanu: Pachetul 3 trebuie să includă relansarea economică. PSD pune condiții pentru Primăria Capitalei

Grindeanu: Pachetul 3 trebuie să includă relansarea economică. PSD pune condiții pentru Primăria Capitalei

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că pachetul 3 de măsuri fiscale, care vizează administraţia locală și centrală, trebuie să includă și propunerile pentru relansarea economică. Aceste...

Strategia PSD: Reduceri de personal, dar cu decizie locală. Congresul are loc pe 25-26 octombrie

Strategia PSD: Reduceri de personal, dar cu decizie locală. Congresul are loc pe 25-26 octombrie

Vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova și președinte al Asociației Municipiilor din România, a prezentat, luni, după ședința conducerii partidului, formula cu care PSD va merge în...

Anca Alexandrescu vrea scandal cu Traian Băsescu! „Securistul tot securist rămâne. Ai adus sistemul pe culmile perfecțiunii!”

Anca Alexandrescu vrea scandal cu Traian Băsescu! „Securistul tot securist rămâne. Ai adus sistemul pe culmile perfecțiunii!”

Realizatoarea TV Anca Alexandrescu a lansat duminică seară, pe Realitatea Plus, un atac extrem de dur la adresa fostului președinte al României Traian Băsescu, acuzându-l că a „preluat” sistemul creat...

Ședință de maximă importanță la PSD, la început de săptămână. Se discută teme vitale

Ședință de maximă importanță la PSD, la început de săptămână. Se discută teme vitale

Eveniment important la PSD, programat mâine, 6 octombrie, de la ora 13.00. Membrii Biroului Permanent Național al Partidului Social de Democrat (PSD) se vor reuni la sediul central, pentru a...

Se apropie ziua congresului PSD. Grindeanu va anunța data după consultările din CPN

Se apropie ziua congresului PSD. Grindeanu va anunța data după consultările din CPN

Prim-vicepreședintele PSD, Daniel Băluță, a anunțat sâmbătă că partidul se pregătește să organizeze congresul național „cât mai curând posibil”. Evenimentul ar urma să fie stabilit în urma unei consultări interne...

Cinci deputați PSD propun ca și producătorii să poată contesta amenzile aplicate magazinelor

Cinci deputați PSD propun ca și producătorii să poată contesta amenzile aplicate magazinelor

Cinci deputați PSD au inițiat un proiect de lege prin care producătorii și distribuitorii să poată contesta procesul-verbal emis împotriva vânzătorilor. Demersul legislativ completează Ordonanța de Urgență nr. 2/2001 privind...

Noi tensiuni în coaliție, înainte de întâlnirea de la ora 14:00. Concedierile, mărul discordiei

Noi tensiuni în coaliție, înainte de întâlnirea de la ora 14:00. Concedierile, mărul discordiei

Reforma administrației locale a devenit cel mai disputat subiect al guvernării. După mai bine de o lună de discuții și blocaje, liderii Coaliției se întâlnesc din nou astăzi, la ora...

Sorin Grindeanu: Aproximativ 2,7 milioane de pensionari vor primi bani înainte de Crăciun

Sorin Grindeanu: Aproximativ 2,7 milioane de pensionari vor primi bani înainte de Crăciun

Președintele interimar PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor, că aproximativ 2,7 milioane de pensionari cu venituri sub 2.574 lei vor...

Liderul PNL Maramureş, despre Câciu și Budăi: Cei doi încearcă să fie vocea critică a PSD

Liderul PNL Maramureş, despre Câciu și Budăi: Cei doi încearcă să fie vocea critică a PSD

Liderul PNL Maramureş, Ionel Bogdan, a declarat, marţi, că dacă „Noul PSD” este reprezentat în sptațiul public de Adrian Câciu, deputat PSD și fost ministru de finanțe, şi Marius Budăi,...

Georgescu, despre legătura pe care o are cu Simion: Este protejatul meu

Georgescu, despre legătura pe care o are cu Simion: Este protejatul meu

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că dacă PSD ar fi reformat „ca pe vremuri”, ar putea ajuta România. „Un PSD reformat ca pe vremuri ar putea...

Liderul PSD Iași a cerut demisia președintelui Consiliului Județean Iași: Acest dezastru este consecința incompetenței

Liderul PSD Iași a cerut demisia președintelui Consiliului Județean Iași: Acest dezastru este consecința incompetenței

Deputatul Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iași, a cerut public demisia președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Acest dezastru nu este un incident izolat, ci consecința incompetenței”, a spus acesta, potrivit...

Vasile Dîncu: România are nevoie de un CSAT puternic și modernizat

Vasile Dîncu: România are nevoie de un CSAT puternic și modernizat

Vasile Dîncu consideră că România are nevoie de un CSAT modernizat, care să îşi depăşească rolul formal actual. „Astăzi, când avem un război la graniţă, când cad drone pe teritoriul...

Grindeanu așteaptă schimbarea lui Bolojan în 2027: Făra panică și scenarii apocaliptice

Grindeanu așteaptă schimbarea lui Bolojan în 2027: Făra panică și scenarii apocaliptice

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că nu este de acord cu ideea că premierul Ilie Bolojan ar trebui să părăsească funcția. El...

Cristian Socol (PSD): Riscul de tensiuni sociale ar fi crescut dacă nu se menținea plafonarea adaosurilor

Cristian Socol (PSD): Riscul de tensiuni sociale ar fi crescut dacă nu se menținea plafonarea adaosurilor

Economistul Cristian Socol (PSD) a afirmat că menținerea plafonării marjei comerciale la principalele alimente de bază este o veste bună și a adăugat că eliminarea acestei măsuri ar fi avut...

Rareș Bogdan a acuzat PSD de „comportament schizoid” și lipsă de încredere în coaliție

Rareș Bogdan a acuzat PSD de „comportament schizoid” și lipsă de încredere în coaliție

Europarlamentarul Rareș Bogdan a lansat un atac dur la adresa PSD în timpul unei intervenții televizate la Antena 3 CNN, acuzându-i pe social-democrați de un ”comportament schizoid” și afirmând că...