Trump anunță că un acord privitor la Ucraina e aproape. Europa va fi parte
- Iuliu Vlădescu
- 6 noiembrie 2026, 13:40
sursa: Facebook
Președintele american Donald Trump anunță că un acord pentru încheierea războiului din Ucraina este aproape de finalizare și a sugerat că înțelegerea ar putea implica nu doar Kievul și Moscova, ci și toate statele europene, potrivit Deutsche Welle.
Trump s-a întâlnit cu emisarul lui Putin
Declarațiile președintelui american au fost făcute joi, la Casa Albă, după o întâlnire neanunțată cu Kirill Dmitriev, emisarul special al președintelui rus Vladimir Putin.
Trump a vorbit despre perspectiva unui acord de amploare, fără să ofere detalii privind conținutul negocierilor sau concesiile care ar putea fi cerute părților implicate.
„Va fi un acord, va fi un acord important. Va fi foarte important. Va implica mai mult decât Ucraina și aș putea spune chiar că ar putea implica întreaga Europă. Va fi un acord mare, frumos, iar toată lumea va fi încântată”, a declarat liderul de la Washington.
Trump nu s-a întâlnit încă cu trimișii din Ucraina
Președintele american a precizat că nu a avut o întâlnire cu reprezentanții Ucrainei aflați joi la Casa Albă.
În paralel, Jared Kushner, care participă la eforturile diplomatice americane, a anunțat că Statele Unite, NATO și partenerii europeni au purtat discuții „productive și substanțiale” privind soluționarea conflictului.
Kushner a afirmat că obiectivul negocierilor este găsirea unor aranjamente acceptate de toate părțile, care să țină cont de preocupările de securitate și să reducă riscul izbucnirii unor noi confruntări. Discuțiile urmează să continue săptămâna viitoare, la Abu Dhabi, cu participarea reprezentanților Kievului și Moscovei.

Melania Trump / sursa foto: arhiva EvZ
Reprezentanții din Ucraina au vorbit cu Melania Trump
La Casa Albă s-au aflat joi și delegații din Rusia și Ucraina, cu ocazia unui eveniment dedicat implicării primei doamne Melania Trump în obținerea unui armistițiu local de șase zile în orașul ucrainean Oleshky.
Emisarul rus Kirill Dmitriev i-a mulțumit Melaniei Trump pentru rolul umanitar în realizarea acordului, afirmând că Vladimir Putin a dat personal instrucțiuni în cadrul operațiunii.
Reprezentanții ucraineni au apreciat, la rândul lor, implicarea primei doamne și au încurajat-o să continue eforturile de reducere a tensiunilor.