Prima tranșă din ajutorul pentru pensionari ar putea ajunge până de Paște. Joi, ziua decisivă
- Raluca Dan
- 18 martie 2026, 07:14
Sursa foto: FreepikMinistrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, marți, că prima tranșă din ajutorul acordat pensionarilor ar putea ajunge la beneficiari până de Paște, dacă pachetul va fi aprobat prin vot în Parlament. „Mai avem de trecut un hop, votul din plen care ar trebui să fie joi”, a spus acesta.
Prima tranșă din ajutor ar putea ajunge la pensionari până de Paște
Ministrul a declarat că prima tranșă din ajutorul acordat pensionarilor ar putea ajunge la beneficiari până de Paște. El a adăugat că a fost identificată suma de un miliard de lei, destinată pentru aproximativ 2,8 milioane de vârstnici. „Mai avem de trecut un hop, votul din plen care ar trebui să fie joi. Sunt foarte optimist că există suficient de mulți parlamentari care să înțeleagă că bunul simt ne spune că pensionarii au nevoie de ajutor, mai ales cei cu venituri mici”, a spus acesta, pentru România TV.
Florin Manole a declarat că inflația și creșterea prețurilor afectează în special persoanele cu venituri mici. El a explicat că, în acest context, sprijinul financiar este necesar atât pentru pensionari, cât și pentru copiii din familii vulnerabile sau cu dizabilități.
„Cred că joi vom avea un moment plăcut în care vom vedea pachetul trecut. Sunt nerăbdător să vad cum argumentează cei care se împotrivesc. Nu văd niciun motiv pentru care sa fii împotriva unui astfel de pachet”, a afirmat acesta.
Florin Manole: Niciun act normativ de la MApN nu a venit cu o creștere măruntă de beneficii pentru pensionarii militari
Întrebat despre declarația ministrului Apărării, care a spus că armata nu are nevoie de ajutoare acordate o singură dată, Florin Manole a afirmat că pensionarii cu venituri mici au nevoie de tot „sprijinul posibil”.

Florin Manole. Sursă foto: Facebook
„Încerc să fiu constructiv. Îi lansez provocarea ministrului Miruţă să ne spună care sunt acele lucruri pe care le putem face mai bine pentru pensionarii militari. Până acum, niciun act normativ de la MApN nu a venit cu o creștere mărunta de beneficii pentru acești oameni. Fie servicii, fie beneficii materiale, nu am nicio problemă si sunt foarte deschis să votez alt proiect care vine cu beneficii în plus, un mecanism mai bun dacă ministrul Miruţă are. Dar e inacceptabil ca ministrul Miruţă să vorbească și să nu facă”, a continuat ministrul.
Ce ar face PSD dacă PNL ar bloca amendamentele
Întrebat ce va face PSD dacă PNL, partid condus de Ilie Bolojan, va bloca amendamentele privind ajutorul pentru pensionari, Florin Manole a spus că speră ca măsurile să nu fie respinse.
„Eu sper să nu existe atâta lipsă de empatie dinspre aceste partide astfel încat să blocheze măsuri. Dacă se va întampla asta, vom evalua. Noi vom face tot posibilul ca aceste măsuri sa treacă prin vot parlament si sa ajungă la cetățeni”, a afirmat acesta.