acord

Acord desemnează, în esență, o înțelegere între două sau mai multe părți, care ajung la aceeași poziție asupra unei probleme, fie prin discuții, fie prin negociere. În limbaj juridic și diplomatic, „acordul” este un act prin care părțile își stabilesc drepturi și obligații reciproce (de exemplu, acord de colaborare, acord internațional), iar în vorbirea curentă înseamnă pur și simplu faptul că două persoane sunt de aceeași părere („suntem de acord”). Termenul mai poate apărea și în expresii precum „acord scris”, „acord verbal”, „a-și da acordul” (a consimți) sau „a ajunge la un acord” (a soluționa un diferend prin înțelegere).

Criza Mercosur. Cum o decizie franceză poate distruge un tratat vechi de 25 de ani

Criza Mercosur. Cum o decizie franceză poate distruge un tratat vechi de 25 de ani

Guvernul francez a cerut duminică amânarea unui vot crucial privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur, care ar putea pune în pericol finalizarea unui tratat aflat în negocieri...

Cooperare economică și minerale critice. Coreea de Sud și Laos își intensifică legăturile

Cooperare economică și minerale critice. Coreea de Sud și Laos își intensifică legăturile

Președintele Coreei de Sud, Lee Jae-myung, și președintele Laosului, Thongloun Sisoulith, au convenit, luni, în cursul unui summit oficial de la Seul, să acorde relațiilor dintre cele două state un...

Republica Moldova continuă retragerea din CSI. Parlamentul denunță încă trei acorduri esențiale, aliniind țara la regulile UE

Republica Moldova continuă retragerea din CSI. Parlamentul denunță încă trei acorduri esențiale, aliniind țara la regulile UE

Republica Moldova a denunțat încă trei acorduri încheiate cu statele membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), într-un nou pas al procesului de aliniere la standardele europene. Cele trei proiecte de...

SUA propune o „zonă economică liberă” în Donbas. Zelenski explică riscurile

SUA propune o „zonă economică liberă” în Donbas. Zelenski explică riscurile

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Statele Unite ale Americii au propus un plan prin care Ucraina să-și retragă trupele din regiunea Donbas, iar Washingtonul să creeze ulterior o...

Acordul care ar putea opri războiul din Ucraina. Ce cere de fapt Rusia

Acordul care ar putea opri războiul din Ucraina. Ce cere de fapt Rusia

Rusia solicită adoptarea unui pachet de documente care să susţină un acord de pace durabil şi pe termen lung în conflictul din Ucraina, incluzând garanţii de securitate pentru toate părţile...

Trump spune că tranzacția Netflix-Warner Bros. ar putea fi o problemă pentru piața americană

Trump spune că tranzacția Netflix-Warner Bros. ar putea fi o problemă pentru piața americană

Președintele Donald Trump a confirmat duminică o întâlnire recentă cu Ted Sarandos, co-CEO al Netflix, la Casa Albă, pentru a discuta despre acordul dintre Warner Bros. Discovery și Netflix, menționând...

Emisarul SUA pentru Ucraina: Suntem foarte aproape de acordul de pace. Problemele care au rămas nerezolvate

Emisarul SUA pentru Ucraina: Suntem foarte aproape de acordul de pace. Problemele care au rămas nerezolvate

Keith Kellogg, trimisul special al preşedintelui american Donald Trump în Ucraina, a afirmat că un acord pentru încheierea războiului este „foarte aproape” și că discuțiile se concentrează pe două probleme:...

Negocierile pentru Ucraina se complică. Rubio e sceptic, Trump spune ca sunt „șanse bune” pentru acord

Negocierile pentru Ucraina se complică. Rubio e sceptic, Trump spune ca sunt „șanse bune” pentru acord

După recentele discuţii între oficialii americani şi cei ucraineni, preşedintele american Donald J. Trump a declarat că există „şanse bune” pentru un acord care să pună capăt conflictului dintre Rusia...

Putin respinge negocierile cu Kievul: Guvernul Ucrainei este nelegitim

Putin respinge negocierile cu Kievul: Guvernul Ucrainei este nelegitim

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, că actuala conducere de la Kiev este „nelegitimă” și că nu are sens să se semneze documente oficiale cu autorităţile ucrainene, potrivit agenţiei...

Deținătorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu din Republica Moldova și România vor călători fără viză până la 90 de zile

Deținătorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu din Republica Moldova și România vor călători fără viză până la 90 de zile

Republica Moldova. Deținătorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu din Republica Moldova și România vor putea călători fără a vedea pe ambele maluri ale Prutului pentru perioade până la 90...

Trump anunță că Putin face concesii cu privire la teritoriu

Trump anunță că Putin face concesii cu privire la teritoriu

În contextul negocierilor pentru punerea capătului războiului din Ucraina, președintele american Donald Trump a afirmat că Rusia este „în proces de a face concesii”, în timp ce puncte de neînțelegere...

Drumarii vor fi alertați direct de Serviciul 112 în caz de accidente și incidente pe drumurile naționale

Drumarii vor fi alertați direct de Serviciul 112 în caz de accidente și incidente pe drumurile naționale

Republica Moldova.Drumarii vor fi informați imediat de către operatorii Serviciului 112 în cazul producerii unor accidente rutiere sau incidente cauzate de infrastructură și condițiile meteo dificile. Măsura devine posibilă după...

Ce ascunde vizita lui Putin în Kârgâzstan, în timp ce Ucraina spune „da” planului de pace

Ce ascunde vizita lui Putin în Kârgâzstan, în timp ce Ucraina spune „da” planului de pace

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a început marți o vizită oficială în Kârgâzstan, într-un moment în care atenția internațională este concentrată asupra reacției Rusiei față de planul de pace propus pentru...

Cetățenii moldoveni care au muncit legal în Canada vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

Cetățenii moldoveni care au muncit legal în Canada vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

Republica Moldova. Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Canada vor avea, în sfârșit, posibilitatea de a beneficia de pensii și alte prestații sociale acordate în baza contribuțiilor achitate...

Acord uriaș între Ucraina și Franța. Ce conține scrisoarea de intenție pentru Rafale

Acord uriaș între Ucraina și Franța. Ce conține scrisoarea de intenție pentru Rafale

Într-un pas semnificativ către consolidarea capacităților sale aeriene, Ucraina a semnat o scrisoare de intenție pentru a achiziționa până la 100 de avioane de luptă Rafale fabricate în Franța. Anunțul...

Disney revine pe YouTube TV. Nou acord de distribuție între cele două entități

Disney revine pe YouTube TV. Nou acord de distribuție între cele două entități

Disney și YouTube au încheiat un acord de distribuție pe mai mulți ani, punând capăt întreruperii de două săptămâni și restabilind întregul sistem de rețea Disney pentru abonați, anunță companiile...

Republica Moldova rupe tot mai multe legături cu CSI. Guvernul pregătește reintroducerea vizelor pentru unele state fost sovietice

Republica Moldova rupe tot mai multe legături cu CSI. Guvernul pregătește reintroducerea vizelor pentru unele state fost sovietice

Republica Moldova face încă un pas decisiv în direcția desprinderii de spațiul post-sovietic. Guvernul de la Chișinău pregătește denunțarea Acordului privind călătoriile fără vize între statele Comunității Statelor Independente (CSI),...

Donald Trump anunță aderarea Kazahstanului la Acordurile Abraham

Donald Trump anunță aderarea Kazahstanului la Acordurile Abraham

Președintele american Donald Trump a anunțat joi că Kazakhstan urmează să adere la Acordurile Abrahams — un cadru diplomatic inițiat în mandatul său precedent pentru normalizarea relațiilor între Israel și...

Hezbollah susține că Libanul nu va negocia cu Israelul, în ciuda acordului de încetare a focului

Hezbollah susține că Libanul nu va negocia cu Israelul, în ciuda acordului de încetare a focului

Organizația  teroristă Hezbollah a declarat joi că Libanul este obligat de acordul de încetare a focului în vigoare cu Israel, dar a precizat că nu este obligată să poarte negocieri...

Centrul Rus din Chișinău, tot mai aproape de a fi închis. Proiectul ajunge pe masa Guvernului

Centrul Rus din Chișinău, tot mai aproape de a fi închis. Proiectul ajunge pe masa Guvernului

Republica Moldova. Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău ar putea fi închis oficial, după ce autoritățile au înaintat proiectul de denunțare a Acordului cultural cu Federația Rusă, documentul...