SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Spania a spart unitatea NATO. Trump anunță represalii

Spania a spart unitatea NATO. Trump anunță represalii

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat miercuri, 25 iunie 2025, o serie de critici dure la adresa Spaniei. A acuzat guvernul condus de socialistul Pedro Sánchez, premierul implicat în...

Șeful băncii centrale a Statelor Unite, pe picior de plecare. Trump îi caută înlocuitor

Șeful băncii centrale a Statelor Unite, pe picior de plecare. Trump îi caută înlocuitor

Donald Trump a reluat atacurile la adresa lui Jerome Powell, președintele Rezervei Federale. Președintele republican a declarat că ia în calcul trei sau patru candidați pentru funcţia de lider al băncii...

Nicușor Dan: Relația România-SUA este corectă. Când ar urma o întâlnire bilaterală cu Trump

Nicușor Dan: Relația România-SUA este corectă. Când ar urma o întâlnire bilaterală cu Trump

Președintele Nicușor Dan a afirmat miercuri că, în prezent, relația dintre România și SUA este una corectă și normală. El a subliniat că o vizită la nivel înalt ar trebui...

Ce a spus Trump, de fapt, despre Articolul 5 al Tratatului NATO

Ce a spus Trump, de fapt, despre Articolul 5 al Tratatului NATO

După ce a fost acuzat de Reuters, agenție care a mai publicat recent un fake news în ceea ce-l privește, că ar pune la îndoială Articolul 5 al Tratatului NATO,...

Agenți din Israel, evaluare la Fordo după atacurile SUA. Primele concluzii

Agenți din Israel, evaluare la Fordo după atacurile SUA. Primele concluzii

Președintele american Donald Trump a declarat că Israelul a desfășurat agenți pe teren în situl nuclear iranian Fordo la scurt timp după atacurile lansate de SUA asupra instalației subterane. Declarația...

Bolojan s-a întâlnit cu reprezentantul Ambasadei SUA în România. Ce au discutat

Bolojan s-a întâlnit cu reprezentantul Ambasadei SUA în România. Ce au discutat

Premierul Ilie Bolojan a avut o întâlnire cu Michael Dickerson, reprezentantul Ambasadei SUA la București. Cei doi au discutat despre consolidarea parteneriatului strategic româno-american și au pus accentul pe întărirea relațiilor...

Marine Le Pen, refuz din partea administrației Trump

Marine Le Pen, refuz din partea administrației Trump

La sfârșitul lunii mai, o delegație a Departamentului de Stat al Statelor Unite s-a întâlnit în capitala Franței cu reprezentanți de rang înalt ai formațiunii politice Rassemblement National (RN), însă...

Bombardierul atipic deținut de SUA. Poate sta două zile în aer

Bombardierul atipic deținut de SUA. Poate sta două zile în aer

Bombardierul invizibil B-2 Spirit, una dintre cele mai avansate arme ale SUA, este pilotat de echipaje care pot susține zboruri de până la două zile, folosindu-se de metode alimentare speciale,...

Armistițiu dintre Israel și Iran, oficializat de Trump: Respectați-l!Update

Armistițiu dintre Israel și Iran, oficializat de Trump: Respectați-l!Update

Update. Președintele american Donald Trump a anunțat marți, pe platforma sa Truth Social, că un armistițiu între Israel și Iran „a intrat în vigoare” și le-a cerut celor două țări...

Scandal nuclear SUA-Rusia. Trump, răspuns amenințător pentru Medvedev

Scandal nuclear SUA-Rusia. Trump, răspuns amenințător pentru Medvedev

Scandal nuclear între Statele Unite ale Americii și Rusia, după o declarație a fostului președinte rus Dmitri Medvedev. Președintele Donald Trump i-a răspuns acestuia pe rețeaua sa Truth Social. Scandal...

Fiul fostului șah cere sprijin occidental pentru o tranziție democratică în Iran: Regimul este în colaps

Fiul fostului șah cere sprijin occidental pentru o tranziție democratică în Iran: Regimul este în colaps

Ultimul moștenitor al monarhiei din Iran a îndemnat luni statele occidentale să accepte că prăbușirea autorităților iraniene actuale este necesară pentru a aduce pace durabilă și stabilitate regională. Statele Unite,...

Atac din Iran asupra bazei SUA din Qatar. 9 din 10 rachete, interceptate

Atac din Iran asupra bazei SUA din Qatar. 9 din 10 rachete, interceptate

Update - Atacurile, confirmate de Qatar Majed al-Ansari, purtătorul de cuvânt oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Qatar, a scris pe X: „Considerăm aceasta o încălcare flagrantă a suveranității statului...

SUA în Alertă: Amenințări crescute după atacurile asupra Iranului

SUA în Alertă: Amenințări crescute după atacurile asupra Iranului

Un buletin emis de Sistemul Național de Avertizare a Terorismului avertizează asupra unui „mediu de amenințari crescute în Statele Unite” în urma atacurilor militare ale SUA asupra site-urilor nucleare din...

Ciocanul american și guvernul dâmbovițean. Hai Live cu Turcescu

Ciocanul american și guvernul dâmbovițean. Hai Live cu Turcescu

Un podcast realizat de Robert Turcescu în dialog cu Adrian Severin. HAI Live să asculți cea mai tare analiză a evenimentelor externe și interne. O oră în care se explică...

SUA și Marea Britanie, în topul încrederii românilor în 2025

SUA și Marea Britanie, în topul încrederii românilor în 2025

SUA conduc topul încrederii românilor, peste jumătate declarând că au încredere în această țară, arată sondajul BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research din mai 2025, în timp ce Rusia rămâne pe...

Pakistanul condamnă SUA, după ce oficialii de la Islamabad l-au propus pe Trump la Nobel

Pakistanul condamnă SUA, după ce oficialii de la Islamabad l-au propus pe Trump la Nobel

La o zi după ce a recomandat președintelui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace din 2026 pentru „intervenția sa diplomatică decisivă” în timpul conflictului dintre India și Pakistan de...

Speranțe pentru includerea României în Visa Waver. Un senator american va face presiuni

Speranțe pentru includerea României în Visa Waver. Un senator american va face presiuni

Senatorul american Chris Murphy a vizitat Bucureștiul pe 21 iunie 2025, unde s-a întâlnit cu președintele Nicușor Dan și ministrul apărării Angel Tîlvăr pentru a consolida relațiile bilaterale și a...

Tensiunile au atins un punct critic în Orientul Mijlociu. Atacuri asupra orașelor Bushehr și Yazd - Update

Tensiunile au atins un punct critic în Orientul Mijlociu. Atacuri asupra orașelor Bushehr și Yazd - Update

Update - Explozii și tensiuni în Orientul Mijlociu: Atacuri asupra orașelor Bushehr și Yazd Orașul Bushehr, situat în sud-vestul Iranului și cunoscut pentru găzduirea singurei centrale nucleare active din țară, a...

Hegseth: Operațiunea nu a vizat trupele iraniene sau poporul iranian

Hegseth: Operațiunea nu a vizat trupele iraniene sau poporul iranian

Secretarul Apărării din SUA, Pete Hegseth, a declarat că ambițiile nucleare ale Iranului au fost „șterse” după ce președintele Trump a ordonat atacuri asupra a trei site-uri nucleare din întreaga...

Pericol de escaladare a conflictului în Orientul Mijlociu: Au depășit o linie roșie extrem de importantă

Pericol de escaladare a conflictului în Orientul Mijlociu: Au depășit o linie roșie extrem de importantă

Tensiunile în Orientul Mijlociu au escaladat dramatic după ce ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat duminică că Statele Unite și Israelul au depășit o linie roșie prin atacarea...