Donald Trump vrea să finanțeze ajutorul alimentar din SUA afectat de criza bugetară
- Andreea Răzmeriță
- 1 noiembrie 2025, 12:10
Sursă foto: Captură de ecran YoutubeDonald Trump s-a oferit vineri să finanţeze principalul program public de ajutor alimentar din Statele Unite, după ce acesta a fost suspendat din cauza unei paralizii bugetare care durează de o lună, fără a fi identificată încă o soluţie, potrivit AFP.
Trump se declară dispus să ajute cu ajutorul alimentar din Statele Unite
După mai mult de patru săptămâni de „shutdown” şi concedierea temporară a sute de mii de funcţionari publici, perturbări în traficul aerian şi închiderea parcurilor naţionale, efectele blocajului se vor extinde la cei 42 de milioane de americani care depind de programul Snap, pe care statul federal trebuie să înceteze să-l finanţeze în noaptea de vineri spre sâmbătă.
După ce un judecător federal, sesizat de asociaţii, a ordonat vineri guvernului să utilizeze fonduri de urgenţă pentru a finanţa Snap, Donald Trump s-a declarat deschis unei soluţii.
Criza SNAP amenință milioane de americani
Donald Trump a declarat pe rețeaua sa Truth Social că, dacă instanța va oferi instrucțiunile juridice corespunzătoare, va fi o onoare pentru el să asigure finanțarea programului Snap, avertizând că „oamenii reali, familii reale, copii, vor suferi de foame începând din acest weekend”.

Casa Albă. Sursă foto: Unsplash
Ministrul Agriculturii Brooke Rollins a afirmat că programul Snap va rămâne fără fonduri după o lună de „shutdown”, iar în fața reducerii ajutorului alimentar, unii americani organizează deja un lanț de solidaritate; totodată, sâmbătă vor fi anunțate noile costuri ale asigurărilor de sănătate prin programul federal „Obamacare”.
Americanii dau vina pe republicani și pe Donald Trump
Partidul lui Donald Trump propune prelungirea bugetului actual, cu aceleaşi niveluri de cheltuieli, în timp ce opoziţia solicită prelungirea subvenţiilor. Chiar dacă republicanii deţin majoritatea în Senat, sunt necesare voturi democratice pentru a încheia „shutdown”-ul.
Perturbările continuă în traficul aerian din cauza lipsei controlorilor de trafic, iar plata soldaţilor şi a funcţionarilor publici rămâne incertă, în timp ce sondajele indică că 45% dintre americani consideră că responsabilitatea principală aparține lui Trump şi republicanilor din Congres.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.