SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Ambasada SUA, anunț crucial despre vize, după eliminarea României din Visa Waiver

Ambasada SUA, anunț crucial despre vize, după eliminarea României din Visa Waiver

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a publicat, pe pagina sa de Facebook, un anunț crucial despre felul în care românii pot ajunge în SUA, la câteva ore după...

100 de zile cu Trump la „butoanele” Casei Albe!

100 de zile cu Trump la „butoanele” Casei Albe!

Au trecut deja 100 de zile din mandatul Trump 2.0. Primul lucru de remarcat este că al doilea mandat al lui Trump nu este doar o prelungire a primului. Trump...

Pachet decisiv de sancțiuni SUA contra Rusiei. Trump crește presiunea pe Putin

Pachet decisiv de sancțiuni SUA contra Rusiei. Trump crește presiunea pe Putin

Oficialii SUA au finalizat un nou pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv măsuri bancare și energetice, pentru a intensifica presiunea asupra Moscovei. Sancțiuni decisive pentru Rusia. Pacea trebuie să...

Lovitură pentru Google. Ce se pregătește în SUA

Lovitură pentru Google. Ce se pregătește în SUA

Guvernul american a solicitat desființarea diviziei de publicitate online a Google, după ce o instanță federală a concluzionat că gigantul tech a menținut ilegal un monopol în acest domeniu. Gigantul Google,...

China, cerințe clare în războiul tarifelor. Acuzații către SUA

China, cerințe clare în războiul tarifelor. Acuzații către SUA

Ministerul Comerțului din China a anunțat că analizează propunerea Statelor Unite privind reluarea negocierilor tarifare. Condiția impusă de Beijing este ca Washingtonul să prezinte situația în mod transparent. China vrea...

SUA retrag România din programul Visa Waiver! Decizie neașteptată cu impact politic major

SUA retrag România din programul Visa Waiver! Decizie neașteptată cu impact politic major

Într-o mișcare surprinzătoare, Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunțat pe 2 mai 2025 revocarea desemnării României în cadrul Programului Visa Waiver (VWP). Totul la mai puțin...

Închirierea unei găini, noua modă. S-a creat deja isterie

Închirierea unei găini, noua modă. S-a creat deja isterie

Închirierea unei găini, noua modă. Închirierea de găini a început în SUA în urmă cu aproximativ un deceniu în statul Pennsylvania, după ce un cuplu de fermieri a lansat serviciul...

Antonescu salută prezența emisarului american: Confirmă şi domnia sa că au fost interferenţe străine aici

Antonescu salută prezența emisarului american: Confirmă şi domnia sa că au fost interferenţe străine aici

Crin Antonescu apreciază prezența emisarilor american în România și subliniază că, în sfârșit, punem capăt unei legende conspiraționiste. De asemenea, menționează că nu suntem la primele alegeri democratice, ceea ce...

George Simion, pentru Reuters: Rusia nu este o amenințare pentru NATO

George Simion, pentru Reuters: Rusia nu este o amenințare pentru NATO

George Simion a afirmat într-un interviu acordat pentru Reuters că Rusia nu constituie o amenințare semnificativă pentru NATO. El a subliniat că singurul risc pentru flancul estic al alianței este...

Tarifele lui Trump, efecte asupra comerțului online. Temu nu mai livrează produse în SUA

Tarifele lui Trump, efecte asupra comerțului online. Temu nu mai livrează produse în SUA

Gigantul Temu a decis să renunțe la vânzările de produse în Statele Unite, după ce a fost anulată scutirea de taxe pentru coletele cu valoare redusă. Magazinul online a anunțat...

Ambasadoarea SUA la București, pe picior de plecare. Schimbări pe plan diplomatic

Ambasadoarea SUA la București, pe picior de plecare. Schimbări pe plan diplomatic

Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la București, ar putea părăsi România mai devreme decât era prevăzut. Conform informațiilor apărute în spațiul public, aceasta ar fi început deja pregătirile pentru o „masă de...

Oamenii lui Trump vor monitoriza alegerile din România. Delegația SUA a sosit la București

Oamenii lui Trump vor monitoriza alegerile din România. Delegația SUA a sosit la București

O delegație din Statele Unite va monitoriza alegerile prezidențiale de duminică. Grupul este condus de James E. Trainor, vicepreședinte republican al Comisiei Federale pentru Alegeri Electorale și a ajuns deja...

Gigantul McDonald’s, la un pas de declin. Vânzările au scăzut dramatic

Gigantul McDonald’s, la un pas de declin. Vânzările au scăzut dramatic

McDonald’s se confruntă cu dificultăți serioase în Statele Unite, înregistrând cea mai abruptă scădere a vânzărilor de la perioada pandemiei. Compania pune declinul pe seama temerilor legate de situația economică...

Trump nu renunță la plan. Ce soartă vor avea migranții cu antecedente penale

Trump nu renunță la plan. Ce soartă vor avea migranții cu antecedente penale

Administraţia lui Trump ia în calcul trimiterea migranţilor cu antecedente penale către Libia şi Rwanda. De la preluarea mandatului, liderul american a dat asigurări că va lua măsuri drastice vizavi de...

Zelenski jubilează după acordul semnat de Ucraina cu SUA

Zelenski jubilează după acordul semnat de Ucraina cu SUA

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj, aseară, despre acordul semnat de țara sa cu Statele Unite privind accesul la resursele minerale ale Ucrainei. Este vorba despre un document...

Se tulbură apele la Casa Albă. Consilierul lui Trump pentru securitate națională, pe picior de plecare

Se tulbură apele la Casa Albă. Consilierul lui Trump pentru securitate națională, pe picior de plecare

Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump, urmează să fie înlocuit din funcție, iar Alex Wong, adjunctul său, se confruntă cu aceeași situație, conform informațiilor apărute...

Membrii BRICS resping protecționismul comercial al lui Trump

Membrii BRICS resping protecționismul comercial al lui Trump

Membrii BRICS au condamnat revenirea nejustificată a protecționismului comercial al lui Donald Trump, dar, din păcate, nu reușesc să semneze un document comun. Membrii BRICS resping „protecționismul comercial” al lui...

JD Vance, îndemn pentru alegători. Mesajul a fost publicat în limba română

JD Vance, îndemn pentru alegători. Mesajul a fost publicat în limba română

Cu puțin timp înainte de scrutinul prezidențial, Ambasada Statelor Unite la București a publicat un mesaj destinat alegătorilor din România. În aceeași postare a fost inclus și un citat atribuit vicepreședintelui...

Trump nu vrea să renunțe la Musk. Propunerea președintelui american

Trump nu vrea să renunțe la Musk. Propunerea președintelui american

Președintele american Donald Trump l-a invitat miercuri pe Elon Musk să rămână în echipa sa oricât dorește. Acesta a recunoscut că patronul Tesla să se ocupe și de afacerile sale....

Drum drept spre pace. Ucraina și SUA au semnat acordul pe minerale

Drum drept spre pace. Ucraina și SUA au semnat acordul pe minerale

Mult-așteptatul acord cu privire la minerale dintre SUA și Ucraina a fost semnat, în sfârșit, după luni de negocieri tensionate. Acordul deschide astfel drum drept spre o pace în războiul...