SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Drum drept spre pace. Ucraina și SUA au semnat acordul pe minerale

Drum drept spre pace. Ucraina și SUA au semnat acordul pe minerale

Mult-așteptatul acord cu privire la minerale dintre SUA și Ucraina a fost semnat, în sfârșit, după luni de negocieri tensionate. Acordul deschide astfel drum drept spre o pace în războiul...

Trump și-a schimbat părerea despre Putin. Nu vrea să renunțe la rolul de mediator

Trump și-a schimbat părerea despre Putin. Nu vrea să renunțe la rolul de mediator

Președintele american Donald Trump își schimbă poziția și afirmă că Vladimir Putin își dorește pacea în Ucraina. În ultimele zile, liderul american a arătat că are îndoieli legate de intențiile omologului...

Rubio, avertisment pentru Rusia și Ucraina: SUA cere propuneri concrete acum

Rubio, avertisment pentru Rusia și Ucraina: SUA cere propuneri concrete acum

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că Washingtonul vrea propuneri concrete acum din partea Moscovei şi Kievului pentru a pune capăt războiului din Ucraina. SUA se vor...

Forţele SUA şi cele britanice, operațiune militară în Yemen. Operaţiunea a vizat o ţintă Houthi

Forţele SUA şi cele britanice, operațiune militară în Yemen. Operaţiunea a vizat o ţintă Houthi

Forţele SUA şi cele britanice au desfăşurat, marţi, o operaţiune militară comună în Yemen. Ministerul britanic al Apărării a anunțat că operaţiunea a vizat o ţintă militară Houthi responsabilă pentru...

Regulă pentru șoferii de camion din SUA: să știe engleză

Regulă pentru șoferii de camion din SUA: să știe engleză

Donald Trump a semnat ordinul prin care șoferii de camion sunt obligați să demonstreze că stăpânesc limba engleză. Măsura a fost descrisă drept o „condiție de siguranță obligatorie pentru șoferii profesioniști”....

O nouă rundă de discuții pe axa Rusia - SUA. Concluziile celor două puteri

O nouă rundă de discuții pe axa Rusia - SUA. Concluziile celor două puteri

În ultimele zile, administrația Trump a intensificat eforturile diplomatice pentru a media un acord de pace între Rusia și Ucraina. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a avut pe 27...

Statele Unite cer Europei de Est să-și schimbe radical strategia

Statele Unite cer Europei de Est să-și schimbe radical strategia

Statele Unite doresc ca țările din Europa Centrală și de Est să se alăture strategiei lor de „libertate energetică”, în loc să adopte planurile mai ample ale regiunii pentru tranziția...

Ambasada SUA citează criticile lui JD Vance privind anularea alegerilor prezidențiale din România

Ambasada SUA citează criticile lui JD Vance privind anularea alegerilor prezidențiale din România

Ambasada Statelor Unite în România a publicat marți, pe pagina sa oficială de Facebook, un citat din discursul vicepreședintelui JD Vance, susținut în februarie la Conferința de Securitate de la...

A.R.A. aniversează 50 de ani de la înființare în SUA în 1975!

A.R.A. aniversează 50 de ani de la înființare în SUA în 1975!

A.R.A. aniversează 50 de ani de la înființare în SUA în 1975! Academia Româno-Americană de Arte Științe s-a înființat în anul 1975 în SUA A.R.A. a fost fondată de un...

Trump vrea să diminueze efectele tarifelor pentru automobile. Promisiuni pentru producătorii din SUA

Trump vrea să diminueze efectele tarifelor pentru automobile. Promisiuni pentru producătorii din SUA

Administrația Trump vrea să diminueze efectele tarifelor auto, reducând taxele pentru piesele importate utilizate în producția internă. Astfel, taxarea dublă a mașinilor fabricate în afara granițelor va putea fi evitată....

Ministerul Apărării: SUA a aprobat vânzarea către România a unui nou sistem Patriot modernizat

Ministerul Apărării: SUA a aprobat vânzarea către România a unui nou sistem Patriot modernizat

Ministerul Apărării a anunțat că Departamentul de Stat al SUA a dat undă verde vânzării către România a unui nou sistem Patriot, care este modernizat în comparație cu varianta donată...

Masacru într-o tabără din SUA. Patru persoane au murit

Masacru într-o tabără din SUA. Patru persoane au murit

Patru persoane au murit, după ce un vehicul a lovit o clădire folosită de o tabără after-school. Scenele teribile au avut loc în Illinois. Potrivit autorităților locale, victimele de la...

Irina Columbeanu, subiect de reportaj în presa din America. Are succes la doar 18 ani

Irina Columbeanu, subiect de reportaj în presa din America. Are succes la doar 18 ani

Irina Columbeanu este elevă la liceul din Malibu, acolo unde recent a primit distincția Tânărul anului 2025 și o bursă în valoare de 2.000 de dolari. Fiica lui Irinel Columbeanu...

Trump desființează încă o instituție ecologistă inutilă

Trump desființează încă o instituție ecologistă inutilă

Biroul american responsabil cu diplomația climatică va fi desființat, a confirmat administrația Trump, la trei luni după anunțul retragerii SUA - cel mai mare poluator istoric la nivel mondial -...

Victor Ponta, alături de Trump Jr la un eveniment important. Ce au discutat cei doi

Victor Ponta, alături de Trump Jr la un eveniment important. Ce au discutat cei doi

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a fost prezent la forumul Trump Business Vision 2025. La eveniment au fost și Donald Trump Jr., vicepreședinte executiv al Trump Organization, Gila...

Democrații se joacă din nou cu demiterea lui Trump

Democrații se joacă din nou cu demiterea lui Trump

Democrații se joacă din nou cu demiterea lui Trump. Senatorul Jon Ossoff crede că asta îl va ajuta să câștige realegerea în Georgia. Stânga americană agită din nou ideea demiterii...

Israelul vizează eliminarea completă a programului nuclear iranian, afirmă Netanyahu

Israelul vizează eliminarea completă a programului nuclear iranian, afirmă Netanyahu

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a reafirmat duminică apelurile pentru eliminarea întregii infrastructuri nucleare a Iranului, într-un moment în care negocierile dintre Statele Unite și Iran sunt în plină desfășurare. Netanyahu...

Americanii ar fi nemulțumiți și de Trump, și de Democrați

Americanii ar fi nemulțumiți și de Trump, și de Democrați

Americanii ar fi nemulțumiți și de Trump, și de Democrați, arată rezultatele publicate de institutele de sondare a opiniei publice din Statele Unite care la alegerile din 2024 au suferit...

Acordul Ucraina-SUA pentru resursele naturale, aproape de finalizare

Acordul Ucraina-SUA pentru resursele naturale, aproape de finalizare

Ucraina și SUA se apropie de semnarea unui acord strategic privind exploatarea resurselor naturale. Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a anunțat că ajutorul acordat de SUA Ucrainei înainte de semnarea acordului...

România, pe harta turneului est-european al lui Donald Trump Jr.: Așteptat, luni, la București

România, pe harta turneului est-european al lui Donald Trump Jr.: Așteptat, luni, la București

Donald Trump Jr., fiul cel mare al fostului președinte american, este așteptat să sosească, luni, la București. El a lăudat într-un discurs susținut la Budapesta dezvoltarea Europei Centrale și de...