Oana Gheorghiu: Donald Trump este un politician cu care nu rezonez absolut deloc
- Cristi Buș
- 8 noiembrie 2025, 16:00
Oana Gheorghiu. Sursă foto: gov.roOana Gheorghiu afirmă că nu poate fi catalogată drept antiamericană și susține, într-un interviu la Digi 24, că sprijină Parteneriatul strategic al României cu Statele Unite. Vicepremierul spune că declarațiile sale anterioare au fost făcute într-un context emoțional și că admiră democrația americană.
„Nu se poate vorbi despre mine ca fiind antiamerican”
Oana Gheorghiu a respins acuzațiile privind o presupusă atitudine ostilă față de Statele Unite. Vicepremierul a declarat că a admirat America încă dinainte de 1989 și că susține în prezent cooperarea strategică dintre București și Washington.
„Eu am trăit în comunism și tatăl meu asculta ‘Vocea Americii’ și am trăit cu acea idee că vin americanii. Eu am admirat și admir, întotdeauna am admirat tot ce înseamnă America și democrația din America”, a afirmat vicepremierul.
Oana Gheorghiu a mai spus că poziția sa oficială este una clară pro-occidentală: „Ca membru al Guvernului României, susțin cu toată forța mea Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și cu Uniunea Europeană și sub nicio formă nu se poate vorbi despre mine ca fiind antiamerican”.

Oana Gheorghiu. Sursă foto: gov.ro
„Mi-am asumat cuvinte care au fost prea dure”
Vicepremierul a recunoscut că unele afirmații publicate în trecut au fost exprimări nepotrivite.
„Am scris, la un moment dat, într-un context emoțional puternic, cred că pentru toată lumea, nu doar pentru mine, niște cuvinte un pic prea dure, chiar și pentru mine, nu le foloseam. Îmi asum asta”, a spus Gheorghiu. Ea a insistat că acel episod nu poate fi folosit pentru a concluziona că ar fi împotriva Statelor Unite.
Ce spune despre Donald Trump
Întrebată ce crede despre președintele SUA, Donald Trump, vicepremierul l-a descris drept „un politician atipic”.
„Cred că este un politician atipic pentru America, cred că este un politician cu care nu rezonez absolut deloc, că face lucrurile într-un fel în care pentru mine este bizar, mai ales uitându-mă la America”, a declarat Gheorghiu. Ea a adăugat: „Sper să facă ceea ce trebuie pentru America și pentru Europa”.
Poziție ferm pro-occidentală
Guvernul României menține un parteneriat strategic cu Statele Unite încă din 1997, document reînnoit periodic și extins în ceea ce privește cooperarea militară, securitatea energetică, schimburile economice și programul de apărare antirachetă. Declarațiile Oanei Gheorghiu vin în contextul în care dezbaterea publică privind relația cu SUA este intensificată de tensiunile geopolitice și de schimbările politice de la Washington.
Vicepremierul a transmis că nu există dubii în ceea ce privește orientarea externă a României: colaborarea cu Statele Unite și Uniunea Europeană rămâne direcția fundamentală de politică externă.