Donald Trump: Forța internațională de stabilizare va ajunge „foarte curând” în Gaza

Donald Trump: Forța internațională de stabilizare va ajunge „foarte curând” în GazaDonald Trump. Sursă foto: Captură video

Președintele american Donald Trump a declarat că așteaptă implementarea „foarte curând” a unei forțe internaționale de stabilizare coordonată de SUA în Fâşia Gaza, în contextul elaborării planului său post-război pentru regiune, afectată în continuare de o criză umanitară severă, în pofida încetării ostilităţilor cu gruparea teroristă Hamas.

Forţa internaţională, deplasată pe teren într-un interval scurt

Potrivit anunţului, forţa internaţională ar urma să fie deplasată pe teren într-un interval scurt, în cadrul unei strategii mai largi elaborate de Trump.

„Va fi foarte curând. Și Gaza se descurcă foarte bine,” a spus președintele american.

Scopul acestui demers îl constituie sprijinirea stabilizării Fâşiei Gaza după doi ani de război între Israel şi gruparea teroristă Hamas, în contextul unui armistiţiu fragil.

Mandatul forţei şi textul proiectului de rezoluţie

În acest moment, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSC) urmează să demareze negocieri pentru a autoriza prin rezoluţie un mandat provizoriu de aproximativ doi ani pentru o forţă de stabilizare şi o structură de guvernare tranzitorie în Gaza.

Proiectul de rezoluţie, văzut de Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Turcia, ar permite desfășurarea unei forţe de circa 20.000 de trupe care „pot utiliza toate mijloacele necesare” pentru îndeplinirea mandatului.

Printre atribuţii se numără protecţia civililor, asigurarea frontierelor şi formarea unei poliţii palestiniene verificate.

Participarea internaţională şi rolul SUA

SUA ar coordona acest efort, dar a subliniat că nu vor trimite trupe americane pe teren în interiorul Faziei Gaza.

Mai multe state au fost consultate pentru a contribui cu trupe, printre care Egipt, Indonezia, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

Hamas

Hamas / captură video

Președintele Trump a mai adăugat:

„Nu ați auzit prea multe despre probleme și vă spun că am avut țări care s-au oferit voluntare dacă exista o problemă cu Hamas.”

Israelul îşi va păstra responsabilitatea asupra securității

Israelul, prin intermediul oficialilor precum Benjamin Netanyahu şi Gideon Saar, a subliniat că ţara îşi va păstra responsabilitatea asupra securității într-o zonă tampon din Gaza pentru „viitorul previzibil”.

De asemenea, Turcia şi alte state ar fi fost invitate să contribuie, dar implicarea turcă riscă să fie blocată de reticenţa israeliană.

Implementarea efectivă a forţei rămâne dificilă: este necesar un mandat internaţional, angajamente concrete din partea statelor participante şi clarificarea scenariilor pentru disarmarea grupării teroriste Hamas, ce nu a confirmat încă că va renunţa la armament.

Un consilier al SUA afirma că:

„În acest moment, ceea ce dorim să realizăm este doar o stabilizare de bază a situației. Forța internațională de stabilizare începe să fie construită.”

Negocierile continuă pentru definirea exactă a forţei, inclusiv cine o va susţine, sub ce mandat, în ce zone şi în ce etape.