SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Guvernul american încearcă să readucă angajații concediați de Trump. Sunt zeci de procese

Guvernul american încearcă să readucă angajații concediați de Trump. Sunt zeci de procese

Guvernul american încearcă să readucă angajații din domeniul securității nucleare, pe care Donald Trump i-a concediat joi, dar are dificultăți în a-i informa că ar trebui să se întoarcă la...

UE, exclusă din negocierile dintre Statele Unite și Rusia. Liderii europeni au convocat un summit de urgență

UE, exclusă din negocierile dintre Statele Unite și Rusia. Liderii europeni au convocat un summit de urgență

Liderii Europei au convocat un summit de urgență la Paris, ca urmare a excluderii țărilor europene din negocierile de pace privind războiul din Ucraina, derulate de către Statele Unite. În...

Administrația Trump a concediat 20 de judecători specialiști în migrație

Administrația Trump a concediat 20 de judecători specialiști în migrație

Administrația Trump ar fi concediat 20 de judecători care se ocupau cu probleme de imigrație, susține un oficial sindical, în contextul unor măsuri ample de reducere a dimensiunii guvernului federal....

Donald Trump îl citează pe Napoleon Bonaparte. Ce a vrut să evidențieze președintele american

Donald Trump îl citează pe Napoleon Bonaparte. Ce a vrut să evidențieze președintele american

Sâmbătă, președintele american Donald Trump a citat o celebră expresie a lui Napoleon Bonaparte, pentru a sublinia continuarea rezistenței față de limitarea autorității sale executive, în contextul multiplelor contestații juridice...

Europa se regrupează. Summit de urgență la Paris

Europa se regrupează. Summit de urgență la Paris

Liderii țărilor din Europa se vor reuni săptămâna viitoare pentru un summit de urgență privind războiul din Ucraina, ca răspuns la îngrijorările că SUA avansează cu Rusia în discuțiile de...

Dan Șucu, în instanță. Omul de afaceri riscă să piardă cea mai cunoscută investiție

Dan Șucu, în instanță. Omul de afaceri riscă să piardă cea mai cunoscută investiție

Conflictul legat de proprietatea clubului Genoa se intensifică la aproape două luni după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar. De la simple schimburi de comunicate de presă, disputa a...

De la Cântarea Americii la Schimonosirea Americii

De la Cântarea Americii la Schimonosirea Americii

Zilele acestea pare că trăim într-un thriller politic difuzat pe una din rețelele de streaming. Am mai avut aceeași senzație la momentul 9/11. Atunci când o lume întreagă s-a solidarizat...

Călin Georgescu, mesaj neașteptat după discursul lui JD Vance: Ați murdărit democrația

Călin Georgescu, mesaj neașteptat după discursul lui JD Vance: Ați murdărit democrația

Călin Georgescu a transmis un mesaj neașteptat după discursul vicepreședintelui SUA, JD Vance, de la Munchen. Apropiatul lui Donald Trump a criticat anularea alegerilor prezidențiale și fragilitatea sistemului democratic românesc....

Oamenii reacționează la creșterea prețurilor la alimente, sub administrația Trump, în cel mai meschin mod posibil

Oamenii reacționează la creșterea prețurilor la alimente, sub administrația Trump, în cel mai meschin mod posibil

În ciuda promisiunii de campanie a președintelui Donald Trump de a reduce costurile „imediat”, prețurile produselor alimentare din Statele Unite sunt în creștere sub administrația Trump. Clienții se răzbună pe...

Garanțiile cerute de Zelenski pentru a se așeza la masa negocierilor

Garanțiile cerute de Zelenski pentru a se așeza la masa negocierilor

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că situația Ucrainei este extrem de dificilă și că fără sprijinul SUA, șansele țării de a rezista invaziei rusești sunt reduse. Declarațiile lui Zelenski în...

Victor Ponta, critici la adresa lui Traian Băsescu. Ce a declanșat valul de reproșuri

Victor Ponta, critici la adresa lui Traian Băsescu. Ce a declanșat valul de reproșuri

Victor Ponta, fostul premier și lider PSD, a comentat declarațiile lui Traian Băsescu, fostul președinte al României care l-a criticat discursul vicepreședintelui american, JD Vance. Ponta: „Cred că a îmbătrânit...

Crin Antonescu, precizări despre discursul lui JD Vance. Detaliile scoase în evidență

Crin Antonescu, precizări despre discursul lui JD Vance. Detaliile scoase în evidență

Crin Antonescu, candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, a declarat, la Antena 3, că nu consideră că tutul 2 al alegerilor amânate se va relua și, de asemenea, acesta a analizat...

Prima discuție dintre Hurezeanu și Grenell după discursul lui JD Vance. Subiectele abordate

Prima discuție dintre Hurezeanu și Grenell după discursul lui JD Vance. Subiectele abordate

Emil Hurezeanu, ministrul Afacerilor Externe al României, a avut o întâlnire cu ambasadorul SUA, Richard Grenell, trimisul special al președintelui Donald Trump, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen....

Accidentul aviatic care sfidează explicațiile și timpul. O enigmă de peste 75 de ani

Accidentul aviatic care sfidează explicațiile și timpul. O enigmă de peste 75 de ani

În istoria aviației, disparițiile inexplicabile au alimentat teorii ale conspirației, legende și speculații fără sfârșit. Accidentul aviatic al aeronavei C-54D Skymaster pare însă desprins din filmele SF. El este una...

Zelenski, neîncrezător în discuțiile de pace dintre Trump și Putin. Situația din regiunea Donbas s-ar putea repeta

Zelenski, neîncrezător în discuțiile de pace dintre Trump și Putin. Situația din regiunea Donbas s-ar putea repeta

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, i-a transmis omologului său american, Donald Trump, că nu consideră că Vladimir Putin este cu adevărat pregătit pentru discuții de pace, relatează Politico. Zelenski: Putin este...

Zorii unui nou acord transatlantic!

Zorii unui nou acord transatlantic!

Zorii unui nou acord transatlantic! Donald Trump s-a prezentat alegătorilor săi drept omul care poate evita al Treilea Război Mondial. Nu există nicio îndoială că un acord cu Vladimir Putin...

Victor Ponta, sedus de Donald Trump. Cum va fi influențată România de președintele american

Victor Ponta, sedus de Donald Trump. Cum va fi influențată România de președintele american

Victor Ponta a discutat despre importanța relației dintre România și Statele Unite, evidențiind necesitatea unei abordări realiste și pragmatice din partea țării noastre în raport cu semnalele transmise de la...

Băsescu: Dacă cineva crede că Putin va termina războiul în Ucraina, se înșală

Băsescu: Dacă cineva crede că Putin va termina războiul în Ucraina, se înșală

Traian Băsescu a criticat atitudinea președintelui american Donald Trump, subliniind că acesta ar trebui să-și amintească faptul că Europa nu este moșia sa. Mai mult, fostul președinte susține faptul că...

Discursul lui JD Vance, criticat aspru de europeni: O nebunie

Discursul lui JD Vance, criticat aspru de europeni: O nebunie

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a criticat astăzi restricționarea libertății de exprimare în Europa, referindu-se inclusiv la anularea elgerilor din România. Discursul său a fost criticat dur de mai mulți lideri...

Traian Băsescu critică declarațiile lui JD Vance: Ar trebui să își vadă de-ale lor

Traian Băsescu critică declarațiile lui JD Vance: Ar trebui să își vadă de-ale lor

Traian Băsescu a comentat discursul vicepreședintele SUA, JD Vance, care a criticat deciza CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Fostul președinte crede că numărul doi american s-a baza doar pe...