SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Directorul FBI, lider al rezistenței antitrumpiste. Refuzul care l-a înfuriat pe președinte

Directorul FBI, lider al rezistenței antitrumpiste. Refuzul care l-a înfuriat pe președinte

Directorul interimar al FBI, Brian Driscoll, a refuzat să execute ordinul Departamentului de Justiție prin care i se cerea să împărtășească numele agenților care au anchetat revolta de la Capitoliului,...

SUA, investiție majoră în România. Cum joacă Trump la noi în țară

SUA, investiție majoră în România. Cum joacă Trump la noi în țară

SUA, investiție importantă în România. Președintele american Donald Trump manifestă un interes puternic în domeniul energiei, a spus Yuri Khodjamirian, director de informaţii la Tema ETFs. În România urmează să...

Cum scapă Trump de „Deep State”. Bugetari concediați, cheltuieli ideologice tăiate

Cum scapă Trump de „Deep State”. Bugetari concediați, cheltuieli ideologice tăiate

Preşedintele american Donald Trump a semnat o serie de ordine executive şi a avut mai multe iniţiative de la învestirea sa în funcţie, la 20 ianuarie. El l-a numit pe...

Un avion militar al SUA s-a prăbușit în Filipine. Nimeni n-a supraviețuit

Un avion militar al SUA s-a prăbușit în Filipine. Nimeni n-a supraviețuit

Un avion militar al SUA s-a prăbuşit în sudul Filipinelor, a anunțat armata SUA. Comandamentul Indo-Pacific (INDOPACOM) a transmis că aeronava, care a fost contractată de armata americană, efectuase activităţi...

Autorul Proiectului 2025, confirmat șef al bugetului SUA

Autorul Proiectului 2025, confirmat șef al bugetului SUA

Russell Vought, autorul Proiectului 2025, de reducere a cheltuielilor bugetare exagerate, a fost confirmat ca șef al bugetului SUA de Senat. Democrații din SUA, furioși că agenda de stânga radicală...

ONG-urile, în criză după tăierea fondurilor de la bugetul SUA

ONG-urile, în criză după tăierea fondurilor de la bugetul SUA

Decizia administrației americane de a suspenda temporar programele de ajutor extern a provocat panică în Africa, unde milioane de oameni depind de aceste fonduri pentru tratamente medicale esențiale. Printre cele...

Inacceptabil: țările europene resping cu fermitate  planul lui Trump de a ocupa Gaza

Inacceptabil: țările europene resping cu fermitate planul lui Trump de a ocupa Gaza

Propunerea lui Donald Trump de a „prelua controlul” în Gaza și de a strămuta 1,8 milioane de palestinieni pentru a transforma enclava devastată în „Riviera Orientului Mijlociu” a fost întâmpinată...

Trump concediază mii de angajați USAID și le ordonă să se întoarcă în SUA

Trump concediază mii de angajați USAID și le ordonă să se întoarcă în SUA

Decizia președintelui Donald Trump de a trimite mii de angajați ai Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în concediu forțat și de a-i obliga pe cei detașați să revină în...

Trump Zguduie Lumea – O Fantezie sau un Plan Real?

Trump Zguduie Lumea – O Fantezie sau un Plan Real?

Donald Trump, în doar prima sa lună de revenire la Casa Albă, a reușit din nou să zguduie lumea. Propunerea sa de a evacua locuitorii din Gaza în timp ce...

Trump are un plan pentru a face din Gaza o Rivieră americană. Fără palestinieni

Trump are un plan pentru a face din Gaza o Rivieră americană. Fără palestinieni

A spus-o de mai multe ori, însă puțini credeau că vorbește serios. Pentru a evita orice dubiu, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a reiterat clar acest lucru la conferința de...

Prin planul pentru Gaza un Trump dezlănțuit avansează o idee puțin probabilă

Prin planul pentru Gaza un Trump dezlănțuit avansează o idee puțin probabilă

Președintele Trump s-a înduioșat în momentul când premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a lăudat pentru neașteptatul său plan. Dar atunci când a venit vorba despre Fâșia Gaza, ideile de marți ale...

Președintele Columbiei cere legalizarea cocainei. Argumentul care stârnește hohote de râs la nivel planetar

Președintele Columbiei cere legalizarea cocainei. Argumentul care stârnește hohote de râs la nivel planetar

Președintele Columbiei, Gustavo Petro, susține o schimbare radicală a politicilor antidrog. El a declarat că interdicția aplicată cocainei este determinată mai degrabă de originea sa latino-americană decât de periculozitatea ei....

Trump interzice persoanele transgender la sporturile feminine. Ordinul a fost semnat

Trump interzice persoanele transgender la sporturile feminine. Ordinul a fost semnat

Președintele SUA Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv care are drept scop excluderea persoanelor transgender de la competițiile sportive feminine, mai ales în școlile publice și în colegii....

Decizia SUA care va schimba comerțul online global

Decizia SUA care va schimba comerțul online global

Într-o mișcare care va influența semnificativ comerțul internațional, autoritățile din Statele Unite au luat o decizie importantă care va afecta direct comerțul online, în special platformele care se bazează pe...

Mexic a cedat în fața lui Trump Trimite militari la frontiera cu SUA

Mexic a cedat în fața lui Trump Trimite militari la frontiera cu SUA

Guvernul din Mexic a început să desfăşoare 10.000 de militari la frontiera cu Statele Unite, aşa cum a promis, în schimbul unei suspendări a ameninţării americane de a impune taxe...

China, ripostă moale la atacul lui Trump. Vizează produsele energetice

China, ripostă moale la atacul lui Trump. Vizează produsele energetice

China a dezvăluit o serie de măsuri de represalii împotriva SUA marți, la scurt timp după ce tarifele vamale ale SUA pentru bunurile chinezești au intrat în vigoare, stârnind îngrijorări...

Fostul șef NATO Jens Stoltenberg, ministru de Finanțe în Norvegia. Ce-i propune lui Trump

Fostul șef NATO Jens Stoltenberg, ministru de Finanțe în Norvegia. Ce-i propune lui Trump

Fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, numit marți în funcția de ministru de Finanțe al Norvegiei, a subliniat importanța unui dialog cu administrația Trump în domeniul comerțului pentru evitarea...

Mărfurile din China comunistă nu mai intră în SUA prin poștă

Mărfurile din China comunistă nu mai intră în SUA prin poștă

Serviciul Poștal al Statelor Unite (USPS) a declarat marți că suspendă temporar primirea tuturor pachetelor  din China și din Hong Kong. Sunt vizate expedierile „de minimis”. USPS suspendă primirea pachetelor...

Ucraina cedează SUA resurse strategice: Miza economică globală

Ucraina cedează SUA resurse strategice: Miza economică globală

Ucraina a acceptat oficial să colaboreze cu Statele Unite pentru exploatarea resurselor sale de metale rare, un domeniu strategic la nivel mondial. Decizia vine cu condiția ca aceste resurse să...

Karmen, fiica lui Adrian Minune, despre coșmarul trăit în New York

Karmen, fiica lui Adrian Minune, despre coșmarul trăit în New York

Karmen, fiica lui Adrian Minune, a avut parte de momente dificile înainte de a pleca în Asia Express. Se pare că vedeta a petrecut mult timp închisă în cameră în...