SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Pacea din Ucraina. Cine este investitorul rus cu studii la Harvard, care ar putea face parte din echipa de negociatori

Pacea din Ucraina. Cine este investitorul rus cu studii la Harvard, care ar putea face parte din echipa de negociatori

Vladimir Putin reunește o echipă de „grei”, cu zeci de ani de experiență în negocieri complexe, pentru a discuta cu reprezentanții președintelui american Donald Trump în vederea încheierii unui acord...

Ucraina va negocia cu Rusia doar după ce toți aliații vor avea o poziție comună. Mesajul lui Zelenski

Ucraina va negocia cu Rusia doar după ce toți aliații vor avea o poziție comună. Mesajul lui Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Ucraina este dispusă să înceapă negocierile cu Rusia doar atunci când va exista o poziție comună între Kiev, Washington și aliații săi...

George Simion se pregătește să plece în SUA: Alegerile trebuie să se reia, începând cu turul doi

George Simion se pregătește să plece în SUA: Alegerile trebuie să se reia, începând cu turul doi

George Simion a transmis că imediat după ce l-a ascultat pe vicepreședintele american J.D. Vance are încredere că alegerile din România se vor relua, așa cum este firesc, începând cu...

Victor Ponta, după comentariile lui JD Vance: Mesajul reflectă o opinie deja formată la Washington

Victor Ponta, după comentariile lui JD Vance: Mesajul reflectă o opinie deja formată la Washington

Victor Ponta crede că declarațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, care a criticat anularea alegerilor din România, reflectă o opinie deja formată la Washington. Fostul premier spune că, dacă România nu...

SUA avertizează Europa: Nu presupuneți că prezența noastră va dura o veșnicie

SUA avertizează Europa: Nu presupuneți că prezența noastră va dura o veșnicie

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a transmis un avertisment clar țărilor europene, subliniind că nu ar trebui să se bazeze pe o prezență permanentă a Statelor Unite pe continent....

Vicepreşedintele SUA a criticat anularea alegerilor din România: "Am fost şocat". Update

Vicepreşedintele SUA a criticat anularea alegerilor din România: "Am fost şocat". Update

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat vineri că anularea alegerilor prezidențiale din România s-a făcut în baza unor „suspiciuni șubrede” ale serviciilor de informații. Decizia CCR e văzută ca un...

SUA, în fața unui fenomen îngrijorător. Cetățenii, datori vânduți la bănci

SUA, în fața unui fenomen îngrijorător. Cetățenii, datori vânduți la bănci

În 2025, datoria totală a americanilor pe cardurile de credit a ajuns la nivelul record de 1,21 trilioane de dolari. Cifrele au fost incluse în raportul trimestrial al Federal Reserve Bank...

Trump dă afară mulți angajați din ambasadele SUA. Vrea să restructureze tot corpul diplomatic

Trump dă afară mulți angajați din ambasadele SUA. Vrea să restructureze tot corpul diplomatic

Administraţia preşedintelui Donald Trump a cerut ambasadelor SUA din întreaga lume să se pregătească pentru reduceri de personal, au spus mai multe surse familiarizate cu acest subiect. Acestea au declarat...

TikTok a revenit în magazinele de aplicații Google și Apple pentru utilizatorii din SUA

TikTok a revenit în magazinele de aplicații Google și Apple pentru utilizatorii din SUA

Apple a restabilit aplicația TikTok după ce Procurorul General Pam Bondi a trimis o scrisoare companiei asigurând-o că nu va fi amendată pentru încălcarea unei legi care a interzis platforma...

Sorana Cîrstea și-a stabilit strategia. Obiective, după pierderea statutului de prima rachetă a României

Sorana Cîrstea și-a stabilit strategia. Obiective, după pierderea statutului de prima rachetă a României

Sorana Cîrstea traversează o perioadă dificilă în circuitul WTA, după ce a coborât pe locul 79 mondial și a fost devansată de Irina Begu în clasamentul româncelor. Cu doar o...

Cristian Tudor Popescu: Trump e de acord, vrea să împartă țările Europei la bucată cu Putin

Cristian Tudor Popescu: Trump e de acord, vrea să împartă țările Europei la bucată cu Putin

Cristian Tudor Popescu își exprimă îngrijorarea în legătură cu recentele evoluții internaționale. Comentariul său vine după anunțul cu privire la discuția telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin referitoare la...

Val de cutremure în lume. Scenariul sumbru al oamenilor de știință

Val de cutremure în lume. Scenariul sumbru al oamenilor de știință

În ultimele săptămâni, un val de cutremure a fost înregistrat în lume. Numeroși oameni din Grecia și-au părăsit locuințele de teama acestor fenomene. Cu această creștere alarmantă a seismelor se confruntă...

Trump și Putin au început discuțiile despre pace, iar Medvedev a anunțat Apocalipsa. Val de amenințări

Trump și Putin au început discuțiile despre pace, iar Medvedev a anunțat Apocalipsa. Val de amenințări

Donald Trump și Vladimir Putin au avut discuții legate de restabilirea păcii între cele două state. După convorbirea celor doi lideri, Dmitri Medvedev a conturat un nou scenariu legat de...

Mark Rutte e de acord cu Trump. Europa trebuie să cotizeze mai mult la NATO

Mark Rutte e de acord cu Trump. Europa trebuie să cotizeze mai mult la NATO

Mark Rutte a afirmat că Europa trebuie să facă "mai mult" pentru împărţirea echitabilă a ajutoarelor militare pentru Ucraina. Secretarul general al NATO s-a declarat de acord cu Donald Trump,...

A murit un nume uriaș al boxului mondial. Revenise în ring după 21 de ani

A murit un nume uriaș al boxului mondial. Revenise în ring după 21 de ani

Fostul boxer american Mark Weinman a decedat la vârsta de 62 de ani. Acesta a revenit cu victorie în cariera profesionistă după 21 de ani de pauză, la vârsta de...

România riscă să intre iar sub „Cortina de fier” a Rusiei. Avertisment pentru Ilie Bolojan

România riscă să intre iar sub „Cortina de fier” a Rusiei. Avertisment pentru Ilie Bolojan

Daniel Funeriu i-a trimis un mesaj lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Fostul ministru al Educației i-a adresat câteva întrebări legate de statutul țării noastre în contextul schimbărilor geopolitice...

Serviciile daneze de informații: Rusia ar putea declanșa un război major în Europa, în următorii cinci ani

Serviciile daneze de informații: Rusia ar putea declanșa un război major în Europa, în următorii cinci ani

În cazul în care Moscova va considera că NATO este fragilă, Rusia ar putea fi pregătită să poarte un „război la scară largă” în Europa în următorii cinci ani, a...

Greu cu pacea...

Greu cu pacea...

Vinerea trecută președintele Trump, confruntat cu revelațiile din mass media americană, a recunoscut că Statele Unite au un dialog cu Federația Rusă, pe tema păcii în Ucraina. Dezvăluirea a stârnit...

Detalii din dosarul primarului din New York, în care a intervenit fostul avocat al lui Trump

Detalii din dosarul primarului din New York, în care a intervenit fostul avocat al lui Trump

Departamentul de Justiție al SUA a solicitat procurorilor să renunţe la cazul de corupție împotriva primarului orașului New York, Eric Adams, care este cercetat pentru corupție, conform BBC. Acuzațiile aduse...

Trump a înființat Biroul Credinței și l-a încredințat predicatorului Paula White

Trump a înființat Biroul Credinței și l-a încredințat predicatorului Paula White

Donald Trump semnează un nou ordin executiv prezidențial care de data aceasta vizează înființarea la Casa Albă a unui Birou al Credinței condus de Paula White, pastor al așa-zisei teologii...