Una dintre cele mai cunoscute bănci se pregătește să intre pe piața criptomonedelor
- Mădălina Sfrijan
- 17 august 2025, 16:29
Blockchain. Sursa foto: Pixabay Citigroup, una dintre cele mai vechi bănci americane, analizează oportunitatea de a pătrunde pe piața criptomonedelor. Banca ia în considerare extinderea serviciilor către active digitale, oferind custodie pentru stablecoins și produse de investiții crypto, a declarat un director al acesteia.
O bancă americană se pregătește să intre pe piața criptomonedelor
Potrivit acestuia, modificările recente ale legislației din Washington încurajează marile instituții financiare să exploreze sectorul criptomonedelor.
Băncile tradiționale americane, printre care Citigroup, Fiserv și Bank of America, analizează posibilitatea de a intra pe piața stablecoins, după ce Congresul a adoptat o lege ce permite utilizarea extinsă a acestor tokenuri pentru plăți, decontări și alte servicii.
Mai multe opțiuni pentru clienți
Legea prevede ca emitenții de stablecoins să dețină active sigure, precum titluri de stat americane sau numerar, pentru a garanta monedele digitale, deschizând astfel oportunități pentru băncile care oferă servicii de custodie.
„Furnizarea de servicii de custodie pentru activele de înaltă calitate care susţin stablecoins este prima opţiune pe care o analizăm”, a explicat Biswarup Chatterjee, director global de parteneriate şi inovaţie la Citi.

Citi Bank. Sursa foto: Facebook
Citigroup analizează și posibilitatea oferirii de servicii de custodie pentru active digitale care stau la baza produselor de investiții crypto, inclusiv ETF-uri pe bitcoin. Cel mai mare astfel de fond, iShares Bitcoin Trust administrat de BlackRock, are o capitalizare de aproximativ 90 de miliarde de dolari.
„Este nevoie de custodie pentru echivalentul în criptomonedă care să sprijine aceste ETF-uri”, a explicat Chatterjee.
În prezent, Coinbase deține o poziție dominantă pe segmentul custodian al ETF-urilor crypto, administrând active pentru peste 80% dintre emitenți. În paralel, Citigroup lucrează la dezvoltarea de soluții de plăți rapide bazate pe stablecoins, menite să reducă timpul de procesare al transferurilor, care în sistemul bancar tradițional poate ajunge la câteva zile.
O bancă premiată pentru serviciile oferite clienților
Banca oferă deja plăți „tokenizate” în dolari prin blockchain între conturi din New York, Londra și Hong Kong, disponibile 24 de ore din 24, și pregătește servicii care să permită clienților să transfere stablecoins sau să le convertească instant în dolari.
Deși autoritățile americane au fost anterior reticente, reglementatorii sunt mai flexibili sub administrația președintelui Donald Trump, favorabilă industriei crypto. În același timp, Citigroup și alte instituții vor trebui să respecte reglementările privind spălarea banilor și controlul valutar pentru transferurile internaționale.
Custodia activelor digitale va impune garanții suplimentare legate de proveniența legală a acestora, precum și măsuri sporite de securitate cibernetică și operațională. Totodată, banca ia în considerare lansarea propriei stablecoin.