Rezistir: Povestea dură a locuitorilor din Cuba, prinși între dictatura comunistă și sancțiunile lui Trump

Rezistir: Povestea dură a locuitorilor din Cuba, prinși între dictatura comunistă și sancțiunile lui TrumpCuba. Sursă foto: Unsplash

Cuba traversează una dintre cele mai grave crize economice din ultimele decenii. Întărite de administrația Trump, sancțiunile dure ale SUA și blocada impusă asupra livrărilor de combustibil au împins economia cubaneză, deja fragilă, în colaps, potrivit Reuters.

Lipsa acută de carburant, întreruperile masive de curent, lipsa medicamentelor și prăbușirea turismului au creat condiții de viață extrem de dificile pentru milioane de cubanezi.

Cum supraviețuiesc oamenii din Cuba: „Ce altă alegere am?”

Felicia Alvarez, o femeie de 64 de ani din Havana Veche, orbă pe un ochi, suferind de hipertensiune și diabet, este un exemplu tipic. Fostă îngrijitoare la spital, ea cară zilnic apă cu gălețile de la câteva străzi distanță, nu are curent electric constant, iar alimentele din frigider i se strică frecvent.

„Ca să supraviețuiesc, trebuie să continui să lupt. Ce altă alegere am?”, spune ea.

Situația este similară pentru mulți cubanezi. Majoritatea capitalei Havana are curent electric doar câteva ore pe zi, uneori chiar mai puțin. Spitalele funcționează cu resurse minime, medicii părăsesc sistemul sanitar, iar școlile și-au redus programul. Gunoiul se adună pe străzi, iar mulți locuitori sunt nevoiți să improvizeze soluții pentru nevoile de bază.

Ce este „rezistir”

Cu toate acestea, regimul comunist cubanez reușește să rămână la putere, iar societatea continuă să supraviețuiască. Acest lucru se datorează în mare parte doctrinei „rezistir“ – conceptul central al revoluției cubaneze, care înseamnă să reziști adversității extreme.

Mulți cubanezi, care au trecut deja prin „Perioada Specială“ din anii ’90 după prăbușirea URSS, au reactivat vechile mecanisme de supraviețuire: improvizație, piața neagră, agricultură de subzistență și adaptare.

Fermierii folosesc boi în locul tractoarelor, taxiurile electrice le-au înlocuit pe cele pe benzină, iar panourile solare și power bank-urile au devenit soluții comune pentru lipsa energiei.

Pană de curent Cuba

Pană de curent Cuba. Sursa foto: captură video

Totuși, rezistența are limitele ei.

În ultimele săptămâni au izbucnit proteste sporadice în Havana, provocate în special de întreruperile prelungite de curent, care ajung și la 18 ore pe zi. Oamenii bat în oale și strigă după electricitate, dar teama de represalii din partea autorităților rămâne puternică.

Cât se mai poate menține la putere dictatura comunistă din Cuba

Guvernul comunist cubanez acuză Washingtonul de „război economic“, în timp ce administrația Trump spune că sancțiunile vizează regimul comunist, acuzat de încălcări sistematice ale drepturilor omului.

Donald Trump a prezis în ianuarie că „Cuba este gata să cadă“, dar după cinci luni de presiune maximă, regimul comunist încă rezistă. Experții atrag atenția însă că răbdarea populației nu este infinită. Sociologul Luis Emilio Aybar subliniază că societatea cubaneză este rezilientă „pentru că nu a avut altă alegere“, dar „o țară fără combustibil nu poate supraviețui la nesfârșit“.

Pentru moment, cubanezii continuă să se adapteze, cu resurse minime și o tenacitate impresionantă. Cât timp va mai rezista acest model rămâne însă una dintre marile întrebări ale momentului în Caraibe.