Aleksandr Soljenițîn, scriitorul care a prins Rusia în două epoci
- Florian Olteanu
- 3 august 2026, 18:02
Aleksandr Soljenițîn a dezvăluit ce a însemnat Gulagul sovietic. A fost o contribuție fundamentală, extraordinară la cunoașterea istoriei contemporane sub aspectele ei cele mai întunecate. KGB, nume dat din 1954 NKVD-ului construise cu migală imaginea unei țări cu drepturi și libertăți, ori cceea ce descria Soljenițîn în Arhipelagul Gulag ajunge comparat de Occident cu lagărele naziste de concentrare.
Marele scriitor Aleksandr Soljenițîn a decedat în Rusia, la 3 august 2008.
Aleksandr Soljenițîn, omul din spatele poveștii
Aleksandr Soljenițîn a văzut lumina zilei la 11 decembrie 1918, undeva în zona rusă a Caucazului la Kislodovsk, în oblastia Terskaia. Se naște deja orfan de tată, tatăl lui pierind într-un accident de vânătoare în iunie 1918. Rusia atunci era răvășită de începutul Războiului Civil.
La 6 ani, mama lui merge la Rostov pe Don. Nimic nu anunța, poate viața plină de privațiuni, epopeea marelui scriitor de mai târziu. Studiază Științele Exacte la Rostov, de la 18 ani, din 1936, dar, prin corespondență, urmează în paralel, Literele și Filosofia, la Moscova.
Aleksandr Soljenițîn are aproape 21 de ani când Stalin ocupă Polonia și aproape 23, când Germania atacă URSS. Este mobilizat și dovedește eroism și spirit patriotic deoarece spre finalul războiului, este deja căpitan. Numai că în februarie 1945, NKVD îi găsește în corespondența sa anumite remarci la adresa politrucilor din Armata Roșie care nu cadrau cu statutul de ofițer.
Anchetat în clădirea celebră a NKVD de pe Lublianka din Moscova, Soljenițîn, intelectual fiind, ajunge mai întâi într-un lagăr special, „șarașka”, dintr-o zonă secretă a Moscovei.
Ce înseamnă GULAG și „Art. 58”
Codul Penal Sovietic avea un articol, 58, care condamna sabotajul. Lagărele sovietice erau neîncăpătoare pentru condamnații numai în baza acestui faimos articol.
GULAG reprezintă prescurtarea instituției sovietice care administra taberele de muncă, adică lagărele: Glavnoi Upravlenie, Lagheri -Administrația Generală a Lagărelor. În limba rusă, azi, „lagheri” desemnează o tabără școlară de vacanță.
Aleksandr Soljenițîn în GULAG
Aleksandr Soljenițîn pleacă în 1950, în Lagărul Karaganda, iar din 1953, primește domiciliu forțat în Kazahstan. Se vindecă de o tumoră malignă, experiență care îi va servi model pentru romanul Pavilionul Canceroșilor de mai târziu.
Anul 1959, în contextul destalinizării demarate în 1956, este folosit să lucreze la O zi din viața lui Ivan Denisovici, Abia în 1962, Hrusciov permite apariția romanului.

Soljenițîn a lăsat în urmă o carte monumentală: Arhipelagul Gulag. foto: Facebook
Nobelul pentru literatură
Soljenițîn lucrează la Roata Revoluției, romanul istoric despre revoluția rusă, iar în 1970, primește Nobelul pentru literatură. În 1973, atunci când dactilografa sa s-a sinucis în condiții necunoscute pentru că fusese constrânsă să dezvăluie unde era ascuns un exemplar al manuscrisului, Soljenițîn publică Arhipelagul Gulag. Cele trei volume arată experiențele sale dar și experiențele descrise în corespondența altor deținuți numiți „zek”.
Viața în SUA și revenirea în Rusia după prăbușirea URSS
Scriitorul este expulzat în 1974, Va trăi 20 de ani în SUA, în statul Vermont. Prima soție îl părăsise când era în lagăr, cea de-a doua era deja cetățean american, cei doi având trei fii împreună.
Soljenițîn, în 1990, îi cere lui Gorbaciov să îi publice Arhipelagul Gulag ca să ia în serios Perestroika. Soljenițîn a declarat că până să ajungă în Karakanda nu negase superioritatea ideologiei sovietice. Gorbaciov îi redă cetățenia în 1990, dar scriitorul abia în 1994, revine în Federația Rusă. URSS se prăbușise în 1991.
Aleksandr Soljenițîn a fost un adept al revenirii Rusiei la monarhie. a criticat epoca Elțîn, murind la 89 de ani, în momentul în care Vladimir Putin, în 2008, începea „trezirea” geopolitică a Rusiei.