SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Nicolae Ceaușescu era spionat de țările din Vest. Ce mize aveau informațiile din România

Nicolae Ceaușescu era spionat de țările din Vest. Ce mize aveau informațiile din România

România condusă de Nicolae Ceaușescu a fost spionată de Statele Unite și de aliații săi din Europa de Vest. Activitatea a avut loc în timpul Operațiunii Rubikon, începută în anii...

Domeniul în care SUA a scăzut alarmant. Deciziile lui Trump au efect de bumerang

Domeniul în care SUA a scăzut alarmant. Deciziile lui Trump au efect de bumerang

În luna martie, numărul vizitatorilor străini în Statele Unite a scăzut cu aproape 12% față de aceeași perioadă a anului trecut. Turiștii sunt reticenți să călătorească în țară, temându-se de...

SUA au bombadat un port din Yemen, controlat de Houthi. Sunt zeci de morți

SUA au bombadat un port din Yemen, controlat de Houthi. Sunt zeci de morți

Atacurile Statelor Unite asupra portului pentru combustibil Ras Isa din Yemen au dus la moartea a cel puțin 80 de persoane, marcând cel mai mortal incident de la începutul campaniei...

Casa Albă schimbă foaia și lansează o nou versiune a paginii pentru Covid-19. Ce teorii propune Trump

Casa Albă schimbă foaia și lansează o nou versiune a paginii pentru Covid-19. Ce teorii propune Trump

Casa Albă a lansat o nouă versiune a paginii sale web dedicate Covid-19, care susține teoria unei scurgeri din laborator, prezentată ca fiind „adevărata origine” a virusului. Noua versiune a...

Mari controverse legate de apa potabilă. Locul în care a fost interzis acest mod de procesare

Mari controverse legate de apa potabilă. Locul în care a fost interzis acest mod de procesare

Fluorura din apa potabilă a devenit un subiect controversat, Utah devenind primul stat care a interzis adăugarea acesteia în sistemele publice de apă. Asociația Dentară Americană continuă să susțină fluorizarea...

SUA și Iranul reiau negocierile nucleare la Roma. Ce țară mediază discuțiile aprinse

SUA și Iranul reiau negocierile nucleare la Roma. Ce țară mediază discuțiile aprinse

SUA și Iranul vor relua sâmbătă, la Roma, discuțiile despre programul nuclear al Teheranului, la o săptămână după ce prima rundă a fost considerată „constructivă” de ambele părți, conform AFP....

Cartierul prințului Harry, sub asediu. Locuitorii cer măsuri urgente

Cartierul prințului Harry, sub asediu. Locuitorii cer măsuri urgente

Orașul în care prințul Harry și Meghan Markle locuiesc a fost zguduit recent de o serie de spargeri și alte infracțiuni, mai multe persoane fiind victimele unor jafuri. Spargeri și...

Infrastructura energetică a Ucrainei, din nou vulnerabilă. Ce urmează după expirarea moratoriului semnat de Putin

Infrastructura energetică a Ucrainei, din nou vulnerabilă. Ce urmează după expirarea moratoriului semnat de Putin

Kremlinul a transmis, vineri, că ordinul dat pe 18 martie de președintele rus Vladimir Putin, care prevedea suspendarea pentru 30 de zile a atacurilor asupra infrastructurii energetice din Ucraina, „a...

Ungaria se pregătește pentru un acord istoric cu SUA. Planurile lui Viktor Orban

Ungaria se pregătește pentru un acord istoric cu SUA. Planurile lui Viktor Orban

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a anunțat joi seară că țara așteaptă semnarea unui acord comercial cu Statele Unite în următoarele șase luni. Acest acord ar putea ajuta la compensarea imapactului...

Ponta: Vizita lui Trump Jr. e șansa noastră să cerem respect din partea Americii

Ponta: Vizita lui Trump Jr. e șansa noastră să cerem respect din partea Americii

Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale, a anunțat că Donald Trump Jr, fiul fostului președinte american și unul dintre principalii săi consilieri, va vizita România pe 28 aprilie. Ponta, despre...

Suspendarea vizelor pentru SUA. Ce se întâmplă cu Jocurile Olimpice din 2028

Suspendarea vizelor pentru SUA. Ce se întâmplă cu Jocurile Olimpice din 2028

Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) a primit asigurări din partea Casei Albe cu privire la procesul de acordare a vizelor pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles...

Judecător federal: Google deține ilegal monopoluri pe piața publicității digitale

Judecător federal: Google deține ilegal monopoluri pe piața publicității digitale

Un judecător federal din Statele Unite a stabilit că Google, companie deținută de conglomeratul Alphabet, a deținut ilegal poziții de monopol în două segmente esențiale ale pieței tehnologiei de publicitate...

Ucraina a semnat o ciornă a acordului economic cu SUA pentru minerale

Ucraina a semnat o ciornă a acordului economic cu SUA pentru minerale

Guvernul Ucrainei a anunțat semnarea unei ciorne a acordului privind mineralele între țara devastată de război și Statele Unite, un pas semnificativ în direcția consolidării relațiilor economice dintre cele două...

Cel mai mare pod din lume va fi inaugurat în iunie. A fost construit în timp record

Cel mai mare pod din lume va fi inaugurat în iunie. A fost construit în timp record

Cel mai înalt pod din lume va fi inaugurat în luna iunie, în China, și va atinge o înălțime comparabilă cu cea a unui zgârie-nori. Podul din China va avea...

SUA sunt zguduite de un nou atac armat. Un om a murit, alți șase sunt în stare gravă

SUA sunt zguduite de un nou atac armat. Un om a murit, alți șase sunt în stare gravă

Un incident armat a avut loc la Universitatea de Stat din Florida (FSU) din Tallahassee - SUA. Tragicul eveniment s-a soldat cu un mort și șase răniți, dintre care unul...

Crin Antonescu i-ar executa pe stadioane pe traficanții de droguri. „Trebuie pedepsiți cu maximă asprime”

Crin Antonescu i-ar executa pe stadioane pe traficanții de droguri. „Trebuie pedepsiți cu maximă asprime”

Crin Antonescu a făcut o serie de declarații ferme cu privire la problema consumului și traficului de droguri în România, subliniind că fenomenul a devenit o amenințare reală pentru societate...

Trump a descurajat Israelul să atace obiectivele nucleare din Iran. Ce pas va face liderul de la Casa Albă

Trump a descurajat Israelul să atace obiectivele nucleare din Iran. Ce pas va face liderul de la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a descurajat Israelul să atace complexurile nucleare din Iran în viitorul apropiat, în favoarea diplomației și a dialogului cu Teheranul, conform unui articol publicat miercuri de...

Discuții capitale în Franța, între Macron, Marco Rubio și Steve Witkoff

Discuții capitale în Franța, între Macron, Marco Rubio și Steve Witkoff

Emmanuel Macron a găzduit în Franța, la Paris, o serie de întâlniri diplomatice la nivel înalt, în contextul conflictului prelungit dintre Rusia și Ucraina. La Palatul Élysée, șeful statului francez...

Previziuni cu iz apocaliptic pentru întreaga lume. S-a anunțat o criză economică majoră

Previziuni cu iz apocaliptic pentru întreaga lume. S-a anunțat o criză economică majoră

Ray Dalio, miliardarul care a anticipat criza economică din 2008, avertizează asupra unei posibile recesiuni. Numai că aceasta urmează să fie mai severă decât cea din urmă cu 17 ani....

Întâlniri strategice între Franța și SUA. Ce urmează pentru Ucraina

Întâlniri strategice între Franța și SUA. Ce urmează pentru Ucraina

Sébastien Lecornu, ministrul francez al forțelor armate, va călători joi la Washington pentru a se întâlni cu Pete Hegseth, omologul său american, conform unei declarații a unui oficial francez pentru...