SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Indicatorul „Buffett” depășește pragul de 200%. Bursa SUA, la maxime istorice

Indicatorul „Buffett” depășește pragul de 200%. Bursa SUA, la maxime istorice

Indicatorul „Buffett”, utilizat pentru a evalua gradul de supraevaluare al piețelor bursiere, a atins un nou record istoric de 217%, depășind atât nivelul maxim înregistrat în timpul bulei Dotcom din...

Rusia vrea să includă Franța și Regatul Unit în tratatul nuclear cu SUA

Rusia vrea să includă Franța și Regatul Unit în tratatul nuclear cu SUA

Discuțiile despre arme nucleare trebuie să înceapă mai întâi între Rusia și Statele Unite, dar în final și arsenalele Marii Britanii și Franței vor trebui incluse în negocieri, a declarat...

Fost consilier al lui Burduja, contract de lobby de 1,2 milioane de dolari în SUA

Fost consilier al lui Burduja, contract de lobby de 1,2 milioane de dolari în SUA

Fostul consilier al lui Sebastian Burduja, Constantin-Alexandru Manda, a încheiat prin ONG-ul său, un contract de lobby în SUA evaluat la 1,2 milioane de dolari. Acordul, semnat cu firma americană...

Autorul atacului armat și incendierii de la biserica din Michigan, semn anti-Trump pe gard. Cel puțin patru morți și opt răniți. Update

Autorul atacului armat și incendierii de la biserica din Michigan, semn anti-Trump pe gard. Cel puțin patru morți și opt răniți. Update

Update - Atacatorul avea un semn anti-Trump pe gard Publicația onlie Gateway Pundit anunță că a găsit o imagine Google Maps a casei deținute de presupusul atacator Thomas Jacob Sanford,...

România și Ungaria, în fața Visa Waiver. Strategia de la Budapesta care a convins SUA

România și Ungaria, în fața Visa Waiver. Strategia de la Budapesta care a convins SUA

România a fost exclusă din Programul Visa Waiver  (VWP)) la doar patru luni după includerea sa provizorie, din cauza problemelor de securitate și a unei rate ridicate de refuzuri de...

NATO, pregătită pentru retragerea parțială a forțelor SUA din Europa

NATO, pregătită pentru retragerea parțială a forțelor SUA din Europa

NATO este pregătită pentru o eventuală repoziționare globală a forțelor militare americane, în sensul reducerii prezenței acestora în Europa, a declarat sâmbătă amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar...

Ce au discutat Trump și Melania în Air Force One. Explicația specialiștilor

Ce au discutat Trump și Melania în Air Force One. Explicația specialiștilor

Imaginile surprinse la bordul Air Force One cu Melania și Donald Trump au stârnit speculații online, după ce cei doi au fost filmați angajați într-o discuție aparent tensionată, în drum...

Ziua gumei de mestecat: o gustare mică cu o istorie mare

Ziua gumei de mestecat: o gustare mică cu o istorie mare

Guma de mestecat există de secole, evoluând în formă și funcționalitate. Încă de acum 7.000 de ani, locuitorii Europei de Nord foloseau rășina de mesteacăn pentru a-și împrospăta respirația. În...

Ce șanse are Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace

Ce șanse are Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace

Un vicepreședinte al Comitetului Nobel a declarat, cu referire la Premiul Nobel pentru Pace, că deși „unii candidați fac eforturi disperate pentru a-l obține” , „nouă nu ne place asta”....

„Dacă NATO nu ripostează, Rusia va escalada fără frică” - avertismentul unui specialist în afaceri euroasiatice

„Dacă NATO nu ripostează, Rusia va escalada fără frică” - avertismentul unui specialist în afaceri euroasiatice

Diplomatul veteran Daniel Fried, fost ambasador în Polonia și fost secretar de stat pentru afaceri europene și euroasiatice, lansează un avertisment dur: NATO nu mai poate tolera cu bunăvoință violările...

Trump: Unele orașe ar putea pierde meciurile de la Campionatul Mondial

Trump: Unele orașe ar putea pierde meciurile de la Campionatul Mondial

Donald Trump vrea să facă mari schimbări la Campionatul Mondial de anul viitor ce va fi găzduit de SUA, Canada și Mexic. Marea preocupare a liderului de la Casa Albă...

ONG-ul lui George Soros, Open Society, anchetat în Statele Unite

ONG-ul lui George Soros, Open Society, anchetat în Statele Unite

Ministerul Justiției din Statele Unite a trimis o directivă către mai multe procuraturi din țară prin care solicită declanșarea unei anchete asupra activităților fundațiilor Open Society, create de finanțatorul american...

TikTok rămâne în SUA, după ce Trump a anunțat semnarea acordului de cesiune

TikTok rămâne în SUA, după ce Trump a anunțat semnarea acordului de cesiune

Președintele american Donald Trump a semnat un Ordin Executiv care salvează TikTok de la interdicție în SUA, protejând în același timp securitatea națională a Americii, a anunțat Casa Albă, într-un...

Pentagonul a convocat de urgență sute de generali și amirali la Quantico. Motivul, necunoscut

Pentagonul a convocat de urgență sute de generali și amirali la Quantico. Motivul, necunoscut

Pentagonul a transmis un ordin urgent și fără precedent către sute de comandanți ai armatei americane din întreaga lume pentru a se reuni săptămâna viitoare la baza Corpului Pușcașilor Marini...

SUA va moderniza tancurile Abrams pentru România cu o investiție de  277 milioane de dolari

SUA va moderniza tancurile Abrams pentru România cu o investiție de 277 milioane de dolari

SUA vor moderniza tancurile Abrams care vor ajunge în dotarea României, după ce Departamentul Apărării a aprobat o investiție de peste 277 milioane de dolari. Decizia face parte dintr-un efort...

Cum arată locuința futuristă a lui Ambani, miliardarul indian care l-a înfuriat pe Trump

Cum arată locuința futuristă a lui Ambani, miliardarul indian care l-a înfuriat pe Trump

Mukesh Ambani, magnatul indian cu afaceri vaste în energie, petrol și petroliere, este și unul dintre protagoniștii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și India. Tranzacțiile sale masive cu petrol rusesc,...

Elevii români au obținut burse internaționale de 1,2 milioane de euro

Elevii români au obținut burse internaționale de 1,2 milioane de euro

Tot mai mulți elevi români aleg universitățile de elită din Europa și SUA. Upgrade Education anunță burse de 1,2 milioane de euro pentru anul universitar 2025–2026. Un trend în creștere:...

SUA pregătesc prima execuție militară după șase decenii

SUA pregătesc prima execuție militară după șase decenii

Execuția militară a lui Nidal Hasan, fost psihiatru militar și autor al atacului armat de la Fort Hood din 2009, ar putea fi autorizată în curând de președintele Statelor Unite,...

SUA confirmă tarife de 15% pentru exporturile auto din Uniunea Europeană

SUA confirmă tarife de 15% pentru exporturile auto din Uniunea Europeană

SUA a anunțat miercuri implementarea oficială a acordului comercial cu Uniunea Europeană, stabilind o taxă de 15% pentru automobile și piese auto importate și listând excepții pentru medicamente generice, aeronave...

Conservatorii din Europa cer declararea ANTIFA organizație teroristă, ca în SUA

Conservatorii din Europa cer declararea ANTIFA organizație teroristă, ca în SUA

Planul lui Donald Trump de a desemna Antifa drept organizație teroristă în Statele Unite, ar putea fi un model aplicat și la nivel european, potrivit analiștilor de la European Conservative....