Donald Trump anunță preluarea a 50 de milioane de barili de petrol din Venezuela. Lovitură strategică pe piața energiei

Donald Trump anunță preluarea a 50 de milioane de barili de petrol din Venezuela. Lovitură strategică pe piața energieiDonald Trump / sursa foto: captură video

Președintele Donald Trump a generat o undă de șoc pe piețele internaționale marți seară. Un anunț preluat de toată presa internațională, care începe să înțeleagă resorturile arestării lui Nicolae Maduro.

Președintele a anunțat prin intermediul platformei Truth Social că Venezuela va transfera Statelor Unite ale Americii o cantitate masivă de petrol, estimată între 30 și 50 de milioane de barili.

Conform planului prezentat de liderul de la Casa Albă, acest „petrol sancționat” va fi vândut la valoarea actuală de piață, însă controlul total asupra veniturilor încasate va rămâne în mâinile autorităților de la Washington. Pare o datorie plătită pentru asigurarea bunăvoinței.

Petrolul venezuelean ajunge imediat în rafinăriile din SUA

Implementarea acestei decizii de amploare a fost deja demarată, Secretarul Energiei, Chris Wright, primind instrucțiuni clare de a executa planul imediat. Informațiile venite din interiorul administrației americane confirmă faptul că țițeiul a fost deja extras și depozitat, iar cea mai mare parte a cantității se află deja pe nave de transport care se îndreaptă spre terminalele de descărcare din Golful Mexic pentru a fi rafinat.

Președintele SUA a subliniat că fondurile obținute vor fi utilizate în beneficiul cetățenilor ambelor națiuni, marcând astfel o nouă etapă în strategia sa de presiune externă și securitate energetică.

Deși cifrele par impresionante la prima vedere, volumul de maximum 50 de milioane de barili reprezintă necesarul de consum al Statelor Unite ale Americii pentru mai puțin de trei zile, având în vedere că ritmul actual de consum depășește 20 de milioane de barili zilnic.

Anunțul integral al lui Trump

„Sunt încântat să anunț că Autoritățile Interimare din Venezuela vor preda Statelor Unite ale Americii între 30 și 50 de MILIOANE de barili de petrol de Înaltă Calitate, aflat sub sancțiuni. Acest petrol va fi vândut la prețul pieței, iar acești bani vor fi controlați de mine, în calitate de Președinte al Statelor Unite ale Americii, pentru a mă asigura că sunt folosiți în beneficiul popoarelor din Venezuela și din Statele Unite!

I-am cerut Secretarului Energiei, Chris Wright, să execute acest plan imediat. Va fi preluat de nave de depozitare și adus direct la docurile de descărcare din SUA.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a scris Donald J. Trump pe Truth Social

Impactul asupra prețului barilului

Impactul imediat asupra prețului la pompă pentru consumatorii americani este privit cu scepticism de către experții economici, care amintesc de intervențiile din anul 2022. La acel moment, eliberarea unei cantități de aproape patru ori mai mari din Rezerva Strategică a SUA a dus la o scădere a prețului benzinei cu doar câteva zeci de cenți pe parcursul a patru luni.

Cu toate acestea, reacția pieței financiare la anunțul lui Trump a fost instantanee: prețul petrolului american a scăzut cu aproximativ 2%, până la pragul de 56 de dolari pe baril.

La cotațiile actuale de 55 de dolari pentru țițeiul venezuelean, vânzarea întregului stoc preluat ar putea genera venituri totale cuprinse între 1,65 și 2,75 miliarde de dolari.

Miliarde de dolari sub control american: Strategia din spatele confiscării

Această mișcare strategică vine într-un moment în care Venezuela se confruntă cu o capacitate de depozitare aproape de saturație din cauza embargoului impus anul trecut, având stocuri uriașe blocate atât în depozite terestre, cât și pe tancuri petroliere sechestrate.

Deși există dezbateri tehnice privind durata de stocare a țițeiului greu venezuelean, experții în energie subliniază că această materie primă nu se degradează rapid în timp.

Totuși, predarea unei cantități atât de mari către Statele Unite ale Americii reprezintă o lovitură tactică majoră care golește rezervele disponibile ale Venezuelei și consolidează poziția Washingtonului în gestionarea fluxurilor de energie la nivel regional, concluzionează CNN.

4
1
Ne puteți urmări și pe Google News