sibiu

Sibiu este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Păltiniș și Sibiu (reședința). Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 32 km distanță de centrul municipiului.

Municipiul Sibiu a reprezentat și reprezintă încă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania (precum și din România, în general), fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă din Evul Mediu Clasic (germană Hochmittelalter).

Orașul a fost capitală a Principatului Transilvaniei între anii 1692–1791 și 1849–1865. A cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă. Sibiul este în prezent unul din orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România.

În anul 2007, Sibiu a devenit Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg (atunci a doua oară cu acest statut), capitala Marelui Ducat de Luxemburg (zonă din care au provenit, parțial, primele valuri de coloniști sași din Transilvania începând cu jumătatea secolului al XII-lea în timpul domniei regelui maghiar Géza al II-lea).

Daniela Cîmpean, CJ Sibiu: „Am învățat să lucrăm eficient cu fonduri europene, să fim atenți la nevoile reale ale comunității”

Daniela Cîmpean, CJ Sibiu: „Am învățat să lucrăm eficient cu fonduri europene, să fim atenți la nevoile reale ale comunității”

Pe timpul celui de-al doilea mandat, 2020 - 2024, Daniela Cîmpean, în calitate de președintă a Consiliului Județean Sibiu, a implementat cel mai mare proiect pe fonduri europene din istoria...

Remiză spectaculoasă la Sibiu, între Hermannstadt și Metaloglobus

Remiză spectaculoasă la Sibiu, între Hermannstadt și Metaloglobus

FC Hermannstadt a remizat pe teren propriu cu Metaloglobus, scor 2-2, după ce a condus cu 2-0 la pauză. Sibienii au două puncte după două etape, iar bucureștenii obțin primul...

Autostrada din România, care prinde contur. Lucrările avansează peste așteptări

Autostrada din România, care prinde contur. Lucrările avansează peste așteptări

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat că lucrările la autostrada A1 Sibiu – Pitești avansează într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut inițial. Lcrările la autostrada A1 Sibiu – Pitești...

Vremea se înrăutățește brusc. Cod portocaliu de vijelii în mai multe județe

Vremea se înrăutățește brusc. Cod portocaliu de vijelii în mai multe județe

După mai multe zile cu temperaturi sufocante, meteorologii anunță o schimbare semnificativă a condițiilor atmosferice. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, noi atenționări nowcasting, valabile pentru județe din regiunile...

Mica Deltă din Ardeal, sursa unei legende terifiante. Lacul fără fund, poartă spre alt tărâm?

Mica Deltă din Ardeal, sursa unei legende terifiante. Lacul fără fund, poartă spre alt tărâm?

În inima Transilvaniei, la doar 17 kilometri de Sibiu, se află una dintre cele mai enigmatice și fascinante atracții naturale din România: Lacul Fără Fund din Ocna Sibiului. Înconjurat de...

Casă sau apartament în Sibiu? Ghid complet pentru alegerea ideală

Casă sau apartament în Sibiu? Ghid complet pentru alegerea ideală

Sibiu este un oraș atractiv, atât pentru tineri cât și pentru familiști, datorită mixului de istorie, cultură și modernitate. Dacă te întrebi "casă sau apartament în Sibiu?", acest ghid îți...

Chitaristul legendar al trupei Extreme, show pe scena ARTmania Festival Sibiu

Chitaristul legendar al trupei Extreme, show pe scena ARTmania Festival Sibiu

Nuno Bettencourt, chitaristul trupei Extreme, va urca pe scena de la ARTmania Festival Sibiu pe 26 iulie, după ce a participat la evenimentul de adio dedicat legendarului Ozzy Osbourne și trupei...

Cunoscutul preot Constantin Necula, numit președinte al Asociațiunii ASTRA

Cunoscutul preot Constantin Necula, numit președinte al Asociațiunii ASTRA

Părintele Constantin Necula a fost ales președinte al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), una dintre cele mai vechi și respectate organizații culturale din România. Numirea...

Parchetul European anchetează un proiect de 54 de milioane de euro la Aeroportul Sibiu. Percheziții în trei județe

Parchetul European anchetează un proiect de 54 de milioane de euro la Aeroportul Sibiu. Percheziții în trei județe

Parchetul European a demarat o serie de percheziţii legate de un proiect finanţat din fonduri europene pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Sibiu, cu o valoare ce depăşeşte 54 de milioane de euro....

Produsul tradițional care a cucerit România. Sub etichetă, o mare păcăleală

Produsul tradițional care a cucerit România. Sub etichetă, o mare păcăleală

Brânza de Sibiu este un produs apreciat de români, dar președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a atras atenția că aceasta este adesea vândută sub o etichetă înșelătoare, care profită de...

Șapte personalități culturale de renume, onorate pe Aleea Celebrităților din Sibiu

Șapte personalități culturale de renume, onorate pe Aleea Celebrităților din Sibiu

Sâmbătă, Aleea Celebrităților din Sibiu s-a îmbogățit cu șapte noi stele dedicate unor figuri marcante ale artei și culturii mondiale. Stele noi pe Aleea Celebrităților din Sibiu Printre cei omagiați...

Caz rar. Medicii au scos un os de mari dimensiuni din plămânii unui bărbat

Caz rar. Medicii au scos un os de mari dimensiuni din plămânii unui bărbat

Avea un os în plămâni. Caz rar. Echipa medicală a Laboratorului de Explorări Funcționale și Endoscopie Bronșică, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, a reușit să extragă din plămânul unui...

O surpriză neașteptată pentru Iohannis, după plecarea de la Cotroceni

O surpriză neașteptată pentru Iohannis, după plecarea de la Cotroceni

Klaus Iohannis, alături de ceilalți foști președinți ai României, beneficiază de dreptul de a locui în reședințe de protocol oferite de RA-APPS după finalizarea mandatului. Klaus Iohannis nu va primi...

Klaus Iohannis, schimbare surprinzătoare. Viața după Cotroceni

Klaus Iohannis, schimbare surprinzătoare. Viața după Cotroceni

Revenit în Sibiul său natal după demisia de la Cotroceni, pe 12 februarie, fostul președinte Klaus Iohannis și-a modificat semnificativ stilul de viață, beneficiind de mai mult timp liber comparativ...

Un bărbat din Sibiu salvează vieți prin donarea de sânge de peste 25 de ani

Un bărbat din Sibiu salvează vieți prin donarea de sânge de peste 25 de ani

Un bărbat de 46 de ani din Sibiu, care donează sânge de zeci de ani, a salvat numeroase vieți prin gestul său altruist. În ultimele 25 de ani, el a...

Miorița la Sibiu. Fapta teribilă a unui adolescent cu probleme

Miorița la Sibiu. Fapta teribilă a unui adolescent cu probleme

Un incident șocant a avut loc în Sibiu, unde un adolescent de doar 13 ani este suspectat de comiterea unei crime. Se pare că acesta a ucis un cioban de...

Autostrada Sibiu-Pitești: Un nou tronson va fi dat circulație înainte de termen

Autostrada Sibiu-Pitești: Un nou tronson va fi dat circulație înainte de termen

Autostrada Sibiu-Pitești va beneficia de un nou tronson de 15 kilometri din lotul Pitești-Curtea de Argeș, care va fi finalizat înainte de termen. Inaugurarea va fi realizată de constructorul italian...

Scandal la Muzeul Brukenthal din Sibiu, după petrecerea cu Andrew Tate

Scandal la Muzeul Brukenthal din Sibiu, după petrecerea cu Andrew Tate

Prezența lui Andrew Tate, acuzați de infracțiuni precum trafic de persoane, proxenetism și viol, la o petrecere desfășurată în curtea Casei Altemberger, sediul Muzeului de Istorie din Sibiu, a stârnit...

Tavanul unui mall s-a prăbușit într-o zonă intens circulată. Panică printre cumpărători și angajați. Foto

Tavanul unui mall s-a prăbușit într-o zonă intens circulată. Panică printre cumpărători și angajați. Foto

Tavanul unui mall din Sibiu s-a desprins și a căzut în fața clienților. Protecția Consumatorului a trimis mai mulți inspectori la fața locului pentru a lua măsurile necesare. Tavanul unui...

Regele Felipe al VI-lea a aterizat la Sibiu. Urmează să viziteze baza de la Cincu

Regele Felipe al VI-lea a aterizat la Sibiu. Urmează să viziteze baza de la Cincu

Regele Spaniei, Felipe al VI‑lea, efectuează în perioada 9–10 iunie 2025 prima sa vizită oficială în România, fiind primul înalt demnitar primit de președintele Nicușor Dan. Agenda include vizita la Cincu...