sibiu

Sibiu este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Păltiniș și Sibiu (reședința). Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 32 km distanță de centrul municipiului.

Municipiul Sibiu a reprezentat și reprezintă încă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania (precum și din România, în general), fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă din Evul Mediu Clasic (germană Hochmittelalter).

Orașul a fost capitală a Principatului Transilvaniei între anii 1692–1791 și 1849–1865. A cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă. Sibiul este în prezent unul din orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România.

În anul 2007, Sibiu a devenit Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg (atunci a doua oară cu acest statut), capitala Marelui Ducat de Luxemburg (zonă din care au provenit, parțial, primele valuri de coloniști sași din Transilvania începând cu jumătatea secolului al XII-lea în timpul domniei regelui maghiar Géza al II-lea).

Abuzuri incredibile în Sănătate. A fost condamnare pentru viol asupra pacientelor

Abuzuri incredibile în Sănătate. A fost condamnare pentru viol asupra pacientelor

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu a fost condamnat la o pedeapsă severă pentru violarea a patru paciente în perioada iulie-septembrie 2022. Instanța a decis o sentință...

35 de ani fără savantul Hermann Oberth, precursor al cursei cuceririi spațiului cosmic

35 de ani fără savantul Hermann Oberth, precursor al cursei cuceririi spațiului cosmic

35 de ani fără savantul Hermann Oberth, precursor al cursei cuceririi spațiului cosmic. Cum a ajuns savantul sas din Sibiu să fie unul din maeștrii lui Wernherr von Braun, părintele...

Autostrada Sibiu-Pitești. Se deschide circulația pe tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş

Autostrada Sibiu-Pitești. Se deschide circulația pe tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş

Vești bune pentru conducătorii auto. Circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti se deschide începând de astăzi. Autostrada Sibiu Pitești. Șoferii vor putea...

De ce i-a închis CEC Bank conturile lui Horațiu Potra

De ce i-a închis CEC Bank conturile lui Horațiu Potra

CEC Bank a decis, în urmă cu două luni, închiderea a 15 conturi bancare deschide de Horațiu Potra și a patru dintre societățile acestuia. Banca a susținut că există riscuri...

Percheziţii la apropiaţii lui Horaţiu Potra. Descinderi în judeţul Sibiu

Percheziţii la apropiaţii lui Horaţiu Potra. Descinderi în judeţul Sibiu

Au loc percheziţii la apropiaţi ai lui Horaţiu Potra prinşi în trafic având asupra lor arme, arme albe şi materiale pirotehnice. Desciderile au loc la domiciliile acestora din judeţul Sibiu....

Tragedie în Sibiu, după închiderea urnelor. Un bărbat, suspectat că și-a ucis vecinul

Tragedie în Sibiu, după închiderea urnelor. Un bărbat, suspectat că și-a ucis vecinul

Un bărbat din județul Sibiu este reținut de poliție, fiind suspectat că ar fi ucis un vecin în urma unui conflict violent. Incidentul a avut loc în noaptea de duminică...

Liderii PNL s-au reunit la Sibiu: Nicolae Ciucă, un om al stabilității

Liderii PNL s-au reunit la Sibiu: Nicolae Ciucă, un om al stabilității

Liderii PNL s-au reunit la Sibiu, pentru prezentarea candidaților din județ la alegerile parlamentare și a candidatului la președinție, Nicolae Ciucă. Primarii liberali au afirmat că administrația liberală continuă să...

Alt copil lăsat să moară la spital! Scandalul din Sistemul de Sănătate ia amploare

Alt copil lăsat să moară la spital! Scandalul din Sistemul de Sănătate ia amploare

Nou scandal în Sănătate. După moartea adolescentului la Spitalul din Târgu Jiu, un caz similar a ieșit la iveală. Un copil de doi ani a murit, după ce a făcut ocluzie...

Povestea româncei care a devenit șefa unui clan periculos din Spania: Eu sunt legea. Foto

Povestea româncei care a devenit șefa unui clan periculos din Spania: Eu sunt legea. Foto

Alina Stoica, supranumită „Regina din Madrid” a ajuns în Spania împreună cu soțul ei, Dorel Hanea, un temut interlop din Sibiu. Soțul ei, înainte de a fi omorât, avea în...

Probleme în traficul aerian din România. Zboruri anulate și avioane deviate

Probleme în traficul aerian din România. Zboruri anulate și avioane deviate

Probleme în traficul aerian din România. Condițiile meteorologice dificile au determinat redirecționarea a două zboruri Ryanair și Tarom, care erau programate să aterizeze la Cluj-Napoca în această dimineață, către aeroportul...

Elvețianul drogat care a produs accidentul de la Șelimbăr a fost arestat. Update

Elvețianul drogat care a produs accidentul de la Șelimbăr a fost arestat. Update

Update: Tânărul de 19 ani, cetăţean străin, care a furat o maşină din judeţul Braşov şi a condus-o deşi nu are permis şi se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, provocând...

Un sibian oprit de poliție în trafic a trăit șocul vieții lui. Ce a urmat pare desprins din filme

Un sibian oprit de poliție în trafic a trăit șocul vieții lui. Ce a urmat pare desprins din filme

Cetăţeanul străin în vârstă de 19 ani, urmărit de poliţişti după ce a furat un autoturism din municipiul Făgăraş şi a provocat două accidente rutiere în judeţul Sibiu, a fost...

Incident de film în Făgăraș. Un tânăr drogat a provocat două accidente

Incident de film în Făgăraș. Un tânăr drogat a provocat două accidente

Un tânăr elvețian de 19 ani, fără permis de conducere și suspectat că ar fi fost sub influența drogurilor, a furat o mașină din Făgăraș, județul Brașov. Ulterior, a fost...

A murit un fost jucător de la CSU Sibiu. Darius fusese concurent și la Chefi la Cuțite

A murit un fost jucător de la CSU Sibiu. Darius fusese concurent și la Chefi la Cuțite

O veste tragică a săgetat, astăzi, lumea sportului din România. Darius Vintilă, fost jucător de baschet la CSU Sibiu pe vremea junioratului, a murit la numai 24 de ani. Sportivul...

CCIR se delimitează categoric de comportamentul deviant al directorului general al CCIA Sibiu. Reacția

CCIR se delimitează categoric de comportamentul deviant al directorului general al CCIA Sibiu. Reacția

Update - Un comunicat al CCIA Sibiu, emis după publicarea poziției CCIR, arată că între activitatea de profesor și cea de șef al CCIA Sibiu a lui Eugen Iordănescu nu...

Topul celor mai căutate orașe din România. Tarifele mari nu i-au speriat pe turiști

Topul celor mai căutate orașe din România. Tarifele mari nu i-au speriat pe turiști

Cele mai căutate orașe din acest an au fost Brașovul, Sibiul, Sinaia și Cluj-Napoca. De asemenea, Capitala s-a numărat printre cele mai populare destinații din țara noastră. În schimb, litoralul...

ANAF Sibiu anunță modalitatea prin care va recupera banii datorați de Klaus Iohannis

ANAF Sibiu anunță modalitatea prin care va recupera banii datorați de Klaus Iohannis

ANAF Sibiu a venit cu explicații în ceea ce privește recuperarea banilor obținuți de familia Iohannis din chirii. Mai exact, preşedintele instituției, Radu Ioan Dobre, a declarat că mai întâi...

Locul din România în care vin turiști din toate țările. I s-a dus vestea la nivel internațional

Locul din România în care vin turiști din toate țările. I s-a dus vestea la nivel internațional

„Casa hobbiților” din Sibiu este locul din România în care au venit aproape 30.000 de vizitatori, în doar un an de funcționare. Acest loc de poveste este amenajat la intrarea...

Valea Oltului, închisă din nou. Anunț de ultimă oră

Valea Oltului, închisă din nou. Anunț de ultimă oră

Începând de luni, 30 septembrie, traficul rutier pe Valea Oltului (DN 7), între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, va fi restricționat în intervale de 15 minute pe trei sectoare, pentru a...

Update. Mită în Sănătate. Medicul șpăgar, arestat 30 de zile

Update. Mită în Sănătate. Medicul șpăgar, arestat 30 de zile

Update - Medicul de la Spitalul CF din Sibiu, acuzat de 13 acte de luare de mită, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de...