rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Putin invită Ucraina la negocieri directe. Întâlnirea istorică, pe 15 mai

Putin invită Ucraina la negocieri directe. Întâlnirea istorică, pe 15 mai

Vladimir Putin a anunțat că Rusia propune reluarea negocierilor directe cu Ucraina, întrerupte în 2022, fără condiții prealabile. Aceste negocieri ar urma să înceapă pe 15 mai la Istanbul, locul...

Rusia nu este de acord cu pacea: Încercarea de a ne speria cu sancțiuni este zadarnică

Rusia nu este de acord cu pacea: Încercarea de a ne speria cu sancțiuni este zadarnică

Rusia a respins sâmbătă „presiunile” din partea comunității internaționale de a accepta un armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” din partea puterilor occidentale,...

Zelenski acuză Rusia de ipocrizie, după ce Kremlinul a respins armistițiul de 30 de zile

Zelenski acuză Rusia de ipocrizie, după ce Kremlinul a respins armistițiul de 30 de zile

În timp ce conflictul din Ucraina continuă să facă victime civile, eforturile internaționale pentru instituirea unui armistițiu extins sunt respinse categoric de Rusia. Kremlinul a transmis că nu va accepta...

Motivul pentru care Rusia nu vrea să facă pace cu Ucraina

Motivul pentru care Rusia nu vrea să facă pace cu Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat într-un interviu că Ucraina nu este pregătită să inițieze discuții pentru soluționarea conflictului. Potrivit acestuia, președintele rus Vladimir Putin susține ideea...

Putin și Trump, cuvinte calde de Ziua Victoriei. Video

Putin și Trump, cuvinte calde de Ziua Victoriei. Video

Vladimir Putin și Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a victoriei aliaților asupra Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război...

Europa se confruntă cu un pericol mult mai mare decât Rusia

Europa se confruntă cu un pericol mult mai mare decât Rusia

Serviciul de informații militare al Olandei susține că Republica Populară Chineză reprezintă o amenințare cibernetică mai mare decât Rusia. Spionajul olandez avertizează asupra unei strategii agresive din partea dictaturii comuniste...

Reuniune de dictatori, comuniști și lideri autoritari la Moscova

Reuniune de dictatori, comuniști și lideri autoritari la Moscova

Vladimir Putin va vorbi vineri în fața trupelor ruse și a liderilor din 20 de țări, reuniți în Piața Roșie din Moscova, pentru a marca a 80-a aniversare a victoriei...

Ucraina a ratificat acordul istoric al Mineralelor cu SUA

Ucraina a ratificat acordul istoric al Mineralelor cu SUA

Parlamentul ucrainean a ratificat joi Acordul Parteneriatului Economic cu Statele Unite, document considerat „istoric” de către ministrul Economiei, Iulia Svîrîdenko. Ucraina ratifică un acord „istoric” cu SUA privind resursele minerale...

Mesajul lui Medvedev la 80 de ani de la căderea nazismului: Europa greșește din nou

Mesajul lui Medvedev la 80 de ani de la căderea nazismului: Europa greșește din nou

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a postat un mesaj cu un avertisment sever pentru țărilor europene care continuă să sprijine regimul de la Kiev în conflictul...

Xi Jinping, primit cu fast la Kremlin de Putin. Ce planuri au Rusia și China

Xi Jinping, primit cu fast la Kremlin de Putin. Ce planuri au Rusia și China

Președintele rus Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping s-au întâlnit joi la Kremlin, într-un moment de tensiuni geopolitice crescânde, pentru a discuta despre relațiile dintre Rusia și China. Vizita...

Marea Britanie, 1 milion de lire sterline Republicii Moldova pentru combaterea atacurilor cibernetice rusești

Marea Britanie, 1 milion de lire sterline Republicii Moldova pentru combaterea atacurilor cibernetice rusești

Republica Moldova. Regatul Unit va investi 1 milion de lire sterline în consolidarea capacităților cibernetice ale Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul britanic pentru relații interguvernamentale, Pat McFadden,...

Washingtonul cere soluții. J. D. Vance insistă pe negocieri directe între Ucraina și Rusia

Washingtonul cere soluții. J. D. Vance insistă pe negocieri directe între Ucraina și Rusia

Vicepreședintele american J. D. Vance a îndemnat miercuri, într-o dezbatere la Washington în cadrul Conferinței Securității de la Munchen, la negocieri directe între Ucraina și Rusia, considerându-le ca fiind singurul...

Spațiul aerian închis. Lituania interzice survolul liderilor slovac și sârb către Moscova

Spațiul aerian închis. Lituania interzice survolul liderilor slovac și sârb către Moscova

Lituania şi-a închis spaţiul aerian pentru zborurile care îi transportau pe liderii slovac şi sârb la Moscova pentru parada cu ocazia victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, a transmis...

Acordul de trei zile a lui Putin a intrat în vigoare. Ucraina susține că Rusia l-a încălcat deja

Acordul de trei zile a lui Putin a intrat în vigoare. Ucraina susține că Rusia l-a încălcat deja

Armistițiul de trei zile cu Ucraina, impus unilateral de președintele rus Vladimir Putin pentru a marca aniversarea victoriei asupra Germaniei naziste pe 9 mai, a intrat în vigoare joi. „Încetarea...

Putin scoate încă un as din mânecă. Va semna un parteneriat strategic important

Putin scoate încă un as din mânecă. Va semna un parteneriat strategic important

Vladimir Putin se va întâlni cu Nicolas Maduro, președintele Venezuelei. Potrivit anunțului făcut de Kremlin, cei doi șefi de stat vor semna un acord de parteneriat strategic. Vladimir Putin, pregătit...

Simion vrea să arate că nu este pro-rus: Rusia are un interes de a ne dezbina şi o face foarte bine

Simion vrea să arate că nu este pro-rus: Rusia are un interes de a ne dezbina şi o face foarte bine

George Simion afirmă că Rusia urmărește să ne dezbine și reușește să o facă eficient prin perpetuarea conflictului româno-român. Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale a făcut aceste declarații la...

Atac cu drone asupra Moscovei înaintea vizitei istorice a lui Xi Jinping

Atac cu drone asupra Moscovei înaintea vizitei istorice a lui Xi Jinping

Moscova a fost din nou ținta unui atac cu drone, miercuri dimineață, cu doar câteva ore înainte de sosirea președintelui chinez Xi Jinping. Atac cu drone asupra Moscovei, chiar înainte...

Kremlinul promite securitate maximă pentru parada de 9 Mai, în ciuda atacurilor cu drone

Kremlinul promite securitate maximă pentru parada de 9 Mai, în ciuda atacurilor cu drone

Kremlinul a anunțat miercuri că va lua „toate măsurile necesare” pentru asigurarea securității festivităților dedicate celei de-a 80-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, care vor avea loc în 9...

Ambasadorul Rusiei la București, mesaj după ce Simion a intrat în finala prezidențială

Ambasadorul Rusiei la București, mesaj după ce Simion a intrat în finala prezidențială

Ambasadorul Rusiei la București își exprimă sprijinul pentru George Simion, afirmând că pro-europenii desfășoară o campanie energică și foarte agresivă împotriva liderului AUR. Ambasadorul Rusiei la București îl sprijină pe...

Xi Jinping, prezent la parada militară din Piața Roșie: Un semnal puternic pentru Rusia

Xi Jinping, prezent la parada militară din Piața Roșie: Un semnal puternic pentru Rusia

Președintele chinez Xi Jinping va vizita, timp de patru zile, Rusia, marcând a 11-a sa vizită în această țară. Xi Jinping și Putin întăresc alianța strategică În contextul unui război...