rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Șoigu: Trimiterea forțelor de pace occidentale în Ucraina poate duce la un conflict globa

Șoigu: Trimiterea forțelor de pace occidentale în Ucraina poate duce la un conflict globa

Secretarul Consiliului de Securitate rus, Serghei Șoigu, a avertizat că trimiterea unor "forțe de menținerea păcii" occidentale în "teritorii istorice rusești" ar putea duce la o confruntare directă între NATO...

Un avocat rus coordonează o rețea de dezinformare activă în Republica Moldova

Un avocat rus coordonează o rețea de dezinformare activă în Republica Moldova

În spatele platformei propagandistice Salut MLD se află Rinat Meșcerov, un avocat rus de 40 de ani, cu legături în Duma de Stat și conexiuni directe cu militari ai unităților...

Republica Moldova, exclusă de la Parada Militară din Piața Roșie pe 9 mai

Republica Moldova, exclusă de la Parada Militară din Piața Roșie pe 9 mai

Republica Moldova. Deși Moscova a trimis peste 50 de invitații oficiale pentru parada militară de 9 mai din Piața Roșie, Republica Moldova nu se regăsește nici anul acesta printre statele...

Putin și-a plantat „bomba” în inima Europei, iar acum a detonat-o

Putin și-a plantat „bomba” în inima Europei, iar acum a detonat-o

Putin jubilează de fericire după ultimele evenimente care aduc o umbră asupra liniștii din Uniunea Europeană. Premierul ungar Viktor Orbán a lansat o nouă serie de declarații controversate în contextul...

Noapte de coșmar la Kiev și Harkov. Rușii au atacat cu rachete și drone

Noapte de coșmar la Kiev și Harkov. Rușii au atacat cu rachete și drone

Capitala Ucrainei, Kiev, a fost lovită miercuri seară de un atac cu rachete rusești, soldat cu moartea a cel puțin două persoane și rănirea altor 54, inclusiv copii. Autoritățile militare...

Cum e afectată România dacă se aplică planul SUA în Ucraina

Cum e afectată România dacă se aplică planul SUA în Ucraina

Recent, administrația americană a propus un plan de pace pentru încheierea conflictului din Ucraina. Acesta include recunoașterea juridică a Crimeei ca teritoriu rusesc și acceptarea de facto a ocupației rusești...

Republica Moldova, în fața unui pericol ascuns: Traficul de arme ilegale din Ucraina

Republica Moldova, în fața unui pericol ascuns: Traficul de arme ilegale din Ucraina

Republica Moldova. Autoritățile din Republica Moldova avertizează asupra riscului creșterii traficului de arme ilegale, pe măsură ce conflictul din Ucraina se va apropia de final. Există temeri că armele deținute...

Oferta finală a lui Trump pentru pacea din Ucraina. Concesii majore cerute Kievului

Oferta finală a lui Trump pentru pacea din Ucraina. Concesii majore cerute Kievului

Oferta finală a lui Trump pentru pacea din Ucraina. SUA așteaptă miercuri răspunsul Ucrainei la un cadru de pace care include recunoașterea de către SUA a Crimeei ca parte a...

Educația militarizată în Transnistria. Copii pregătiți pentru război prin antrenamente și jocuri de luptă

Educația militarizată în Transnistria. Copii pregătiți pentru război prin antrenamente și jocuri de luptă

Republica Moldova. În stânga Nistrului, copilăria este înlocuită cu exerciții militare și uniforme. Potrivit unui raport Promo-LEX, peste 100.000 de copii și tineri au fost antrenați, în 2024, în activități...

Rusia ar fi cheltuit peste 200 de milioane de euro pentru a influența alegerile din Republica Moldova

Rusia ar fi cheltuit peste 200 de milioane de euro pentru a influența alegerile din Republica Moldova

Rusia ar fi investit peste 200 de milioane de euro în campanii de dezinformare care vizează Republica Moldova. Scopul principal fiind influențarea alegerilor parlamentare din toamna acestui an. Autoritățile de...

Pace cu prețul teritoriilor. Propunerea lui J. D. Vance pentru Ucraina și Rusia

Pace cu prețul teritoriilor. Propunerea lui J. D. Vance pentru Ucraina și Rusia

Vicepreședintele american J. D. Vance, aflat în India, a afirmat miercuri că Statele Unite au oferit Rusiei și Ucrainei o „propunere foarte clară” pentru a ajunge la un acord de...

Moldovean expulzat din Rusia, acuzat de spionaj și legături cu Ucraina

Moldovean expulzat din Rusia, acuzat de spionaj și legături cu Ucraina

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat miercuri, 23 aprilie, expulzarea unui cetățean al Republicii Moldova. Acesta este acuzat că ar fi venit în Rusia pentru a colecta...

Continuă negocierile cruciale pentru Ucraina. Oficialii americani şi europeni se vor întâlni din nou

Continuă negocierile cruciale pentru Ucraina. Oficialii americani şi europeni se vor întâlni din nou

Negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina vor continua la Londra. La masa tratativelor se vor afla mai mulți oficiali americani și europeni. Întâlnirea are loc în contextul avertismentelor lansate de...

Trupele Rusiei, atac devastator pe teritoriul Ucrainei. Șapte oameni au murit

Trupele Rusiei, atac devastator pe teritoriul Ucrainei. Șapte oameni au murit

Trupele lui Putin au lansat un nou atac pe teritoriul țării invadate. În urma acestuia, şapte persoane au murit şi alte şase au fost rănite. Loviturile cu drone au avut loc...

Putin, deschis la discuții, dar fără o propunere clară de negocieri cu Ucraina

Putin, deschis la discuții, dar fără o propunere clară de negocieri cu Ucraina

Rusia a respins ideea unor negocieri imediate cu Ucraina privind încetarea atacurilor asupra infrastructurilor civile, propusă recent de președintele Zelenski. Rusia nu are planuri concrete de negocieri cu Ucraina Kremlinul...

Atac devastator în Odesa. Dronele rusești au lovit zone rezidențiale

Atac devastator în Odesa. Dronele rusești au lovit zone rezidențiale

Forțele ruse au lansat un atac masiv cu drone asupra orașului Odesa, important port la Marea Neagră, provocând incendii și distrugeri semnificative în zonele rezidențiale. Exploziile din timpul nopții au...

Zelenski, ofertă clară pentru Putin. Negocieri decisive la Londra

Zelenski, ofertă clară pentru Putin. Negocieri decisive la Londra

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reafirmat angajamentul țării sale de a evita lovirea infrastructurii civile, subliniind că o încetare reală și de durată a focului trebuie să fie primul pas...

Trump speră într-un acord rapid între Rusia și Ucraina: Vor face afaceri mari cu SUA

Trump speră într-un acord rapid între Rusia și Ucraina: Vor face afaceri mari cu SUA

Donald Trump a intervenit duminică în dezbaterea internațională privind armistițiul de 30 de ore propus de Vladimir Putin între Rusia și Ucraina. Președintele american și-a exprimat speranța că cele două...

Revoltă în armata rusă. Tentativa de dezertare care tulbură Kremlinul

Revoltă în armata rusă. Tentativa de dezertare care tulbură Kremlinul

Aproximativ 100 de soldați ruși au avut o tentativă de dezertare dintr-o unitate militară din Krasnodar. Evenimentul, care a avut loc pe 18 aprilie 2025, a fost raportat de mai...

Gafa impardonabilă a televiziunii care îl susține pe Trump. Ucrainenii, revoltați

Gafa impardonabilă a televiziunii care îl susține pe Trump. Ucrainenii, revoltați

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a reacționat ferm după ce postul american Fox News, cunoscut pentru afilierea sa politică cu fostul președinte Donald Trump, a etichetat greșit Kievul ca aparținând...