Băsescu despre drona rusă: A fost o greșeală că nu s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită
- Maria Dima
- 14 septembrie 2025, 22:41
Sursa Foto: Arhiva EVZFostul președinte Traian Băsescu a declarat că drona rusească intrată neautorizat în spațiul aerian românesc „trebuia doborâtă”. În opinia sa, modul de reacție al Armatei Române „nu face decât să pună sub semnul întrebării capacitatea acesteia de a lichida astfel de riscuri, atât pentru aliați, cât și pentru ruși și, mai ales, pentru populație”.
„Cel mai mare risc acum este decredibilizarea capacității de apărare a țării, ori faptul că noi n-am doborât această dronă care ne-a fost trimisă ca să ne testeze nu face decât să pună sub semnul întrebării capacitatea Armatei Române”, a declarat Băsescu.
Traian Băsescu: România dispune de unități de luptă Ghepard
Fostul șef al statului a explicat că, „dincolo de greoaiele F-16”, România dispune de unități de luptă Ghepard, primite din Germania, care puteau fi folosite mult mai eficient. „Avem artilerie antiaeriană. Putem folosi mult mai eficient decât F-16 unitățile de luptă Ghepard, care sunt destinate atacurilor aeriene. Eu nu spun că avem mari unități cu mașini de luptă Ghepard, dar măcar două-trei mașini de luptă puteau fi amplasate pe zona de nord a județului Tulcea, pe unde au mai intrat drone de la ruși”, a mai spus Băsescu la un post TV.
El a detaliat caracteristicile tehnice ale acestor sisteme: „Sunt mașini de luptă care au o cadență de tragere de 500 de proiectile pe minut, sunt făcute pentru a lovi ținte aeriene, pot depista ținta la 15 kilometri și o pot lovi eficient de la 5,5 kilometri. O dronă nu zboară la 5.000 de metri altitudine, deci este ușor de doborât. Eu am văzut aceste mașini de luptă formidabile. Deci, în concluzie, drona trebuia doborâtă”.
„Intră în spațiul aerian neautorizat, o dobori și cu asta ai terminat bâlciul”

Drona Geran-2. Sursa foto: x.com
Băsescu consideră că „a fost o greșeală” că nu s-a demonstrat Rusiei că dronele care pătrund în spațiul aerian românesc pot fi lovite. Întrebat dacă în astfel de situații decizia aparține politicii sau pilotului, fostul președinte a explicat: „Mă îndoiesc că Armata a făcut un soi de sindicat și zice că ar fi bine să o dăm jos, dar dacă voi credeți că nu e bine să o dăm jos, să nu dăm jos drona.
Cum ar suna o asemenea discuție când vorbim de Armată? În Armată, este consemnul precis: intră în spațiul aerian neautorizat, o dobori și cu asta ai terminat bâlciul. Altfel am înființa sindicatul de luptă în spațiul aerian, am face ședințe și apoi am arăta lui Putin ce decizii am luat… Nu există așa ceva”.
Băsescu a mai spus că structura militară trebuie să funcționeze piramidal, fără variante pentru subordonați: „Pilotul are de îndeplinit o misiune: dobori obiectul care intră neautorizat în spațiu. Nu-i poți da unui pilot ordin: Doboară-l, dar vezi dacă nu e cazul să nu-l mai doborî”.