rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

UE, nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Zone vitale vor fi grav avariate

UE, nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Zone vitale vor fi grav avariate

Uniunea Europeană a adoptat marți cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, având ca scop să vizeze noi petroliere „fantomă” folosite pentru a ocoli sancțiunile existente asupra exporturilor de...

Doliu în televiziune. Un celebru prezentator, ucis pe frontul din Ucraina

Doliu în televiziune. Un celebru prezentator, ucis pe frontul din Ucraina

Moartea lui Alexei Semenov, prezentator al postului național de televiziune „Sakha” din Rusia, a zguduit lumea media și a adus în prim-plan realitatea dură a războiului din Ucraina. Semenov, cunoscut...

Discuții aprige între Donald Trump și Vladimir Putin. La ce înțelegere au ajuns cei doi lideri

Discuții aprige între Donald Trump și Vladimir Putin. La ce înțelegere au ajuns cei doi lideri

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că a discutat timp de două ore cu omologul său rus, Vladimir Putin, într-un apel telefonic centrat pe războiul din Ucraina. Într-o postare...

Franța se teme de un scenariu românesc la alegerile din 2027. Rusia, principalul suspect

Franța se teme de un scenariu românesc la alegerile din 2027. Rusia, principalul suspect

Serviciile secrete franceze trag un semnal de alarmă privind posibile ingerințe externe, în special din partea Rusiei, care ar putea afecta alegerile prezidențiale din 2027. Pericolul ingerinței străine în alegerile...

Caracatița Rusiei își extinde tentaculele în Europa. Moldova, o țintă importantă

Caracatița Rusiei își extinde tentaculele în Europa. Moldova, o țintă importantă

Manipularea informației nu înseamnă doar știri false sau minciuni evidente. În spatele campaniilor de dezinformare orchestrate de Rusia există o strategie complexă, asemănătoare unui aisberg: mesajele vizibile în spațiul public...

Trump nu mai are răbdare cu Rusia. Presiunea asupra Kremlinului crește

Trump nu mai are răbdare cu Rusia. Presiunea asupra Kremlinului crește

Președintele american Donald Trump pare tot mai iritat de Kremlin, în încercarea de a negocia un acord de încetare a focului în războiul dintre Rusia și Ucraina. Această observație a...

Zelenski cere un armistițiu necondiționat. Miza negocierilor internaționale

Zelenski cere un armistițiu necondiționat. Miza negocierilor internaționale

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reafirmat, duminică, într-o întâlnire desfășurată la Roma cu vicepreședintele american J.D. Vance și secretarul de stat Marco Rubio, că obiectivul său principal rămâne obținerea unui...

Diplomația rusă lovește din nou. Zaharova despre alegerile din România: Nu le-aș numi alegeri

Diplomația rusă lovește din nou. Zaharova despre alegerile din România: Nu le-aș numi alegeri

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins orice insinuare privind un posibil amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale din România. Declarațiile sale, publicate pe Telegram,...

Patru lideri europeni încearcă să influențeze convorbirea Trump-Putin

Patru lideri europeni încearcă să influențeze convorbirea Trump-Putin

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că el și alți trei lideri europeni, președintele Franței Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și premierul Poloniei Donald Tusk doresc o consultare directă...

Viktor Orban dinamitează relațiile dintre Ucraina și Ungaria

Viktor Orban dinamitează relațiile dintre Ucraina și Ungaria

Premierul Viktor Orban susține că serviciile secrete ucrainene desfășoară o campanie de discreditare împotriva Ungariei. Declarația a fost făcută în fața lui Mark Rutte, secretarul general al NATO. Tensiunile continuă...

Propunere inedită, care apropie Rusia și Ucraina de pace. Toată lumea pare să fie de acord

Propunere inedită, care apropie Rusia și Ucraina de pace. Toată lumea pare să fie de acord

Vaticanul ar putea deveni gazda unor eventuale tratative de pace între Rusia și Ucraina, în contextul eșecului negocierilor purtate anterior la Istanbul. Propunerea a fost discutată în aceste zile la...

Summit ruso-arab în octombrie. Ce planuri are Kremlinul

Summit ruso-arab în octombrie. Ce planuri are Kremlinul

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat sâmbătă că va găzdui primul summit ruso-arab, programat pentru 15 octombrie, la care sunt invitați toți liderii statelor membre ale Ligii Arabe. Putin anunță...

Putin a semnat decretul care aruncă Rusia în conflict cu Georgia

Putin a semnat decretul care aruncă Rusia în conflict cu Georgia

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat sâmbătă, 11 mai 2025, un decret oficial prin care simplifică accesul la cetățenia rusă pentru locuitorii din cele două regiuni separatiste ale Georgiei:...

Pretențiile Kremlinului, puse pe listă. Ce a cerut Rusia în schimbul unui armistițiu în Ucraina

Pretențiile Kremlinului, puse pe listă. Ce a cerut Rusia în schimbul unui armistițiu în Ucraina

Negociatorii din Rusia implicați în discuțiile de pace de la Istanbul au solicitat Ucrainei să-și retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova, înainte de a accepta un armistițiu,...

Putin-Zelenski. Kremlinul a anunțat o posibilă întrevedere. Partea rusă a pregătit lista

Putin-Zelenski. Kremlinul a anunțat o posibilă întrevedere. Partea rusă a pregătit lista

Kremlinul a anunțat că o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, ar putea avea loc dacă delegațiile ambelor țări ajung la anumite acorduri. Kremlinul...

Flota fantomă a Rusiei, suspectată de atacuri în Marea Baltică. Germania reacționează

Flota fantomă a Rusiei, suspectată de atacuri în Marea Baltică. Germania reacționează

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, afirmă că situația din regiunea Mării Baltice este alarmantă și că această zonă a beneficiat de o atenție insuficientă până în prezent. Johann Wadephul:...

Pacea este dincolo de orizont!

Pacea este dincolo de orizont!

Înțeleg că toată lumea este cuplată pe alegerile de mâine. Am dreptate? Da în mod sigur. După o campanie furibundă în care unii își doresc să-și păstreze pozițiile alți să...

Negocierile Rusia-Ucraina, fiasco total. Kievul respinge cerințele Moscovei

Negocierile Rusia-Ucraina, fiasco total. Kievul respinge cerințele Moscovei

Vineri, la Istanbul, au avut loc primele tratative de pace directe dintre Rusia și Ucraina din ultimii trei ani. Discuțiile s-au desfășurat în format față în față, însă nu au...

Regimul de la Tiraspol vrea să deconecteze internetul și telefonia

Regimul de la Tiraspol vrea să deconecteze internetul și telefonia

Republica Moldova. Regimul separatist de la Tiraspol pregătește o lovitură dură la adresa libertății de exprimare. Așa-numitul „soviet suprem” intenționează să acorde structurilor de securitate din regiune puterea de a...

Cât de departe e pacea. Prima rundă de negocieri din Turcia s-a încheiat

Cât de departe e pacea. Prima rundă de negocieri din Turcia s-a încheiat

O primă întâlnire între Ucraina, Statele Unite și Turcia, desfășurată la Istanbul, s-a încheiat vineri, conform unor surse turce, relatează The Guardian. Kievul vrea să obțină un armistițiu necondiționat la...