romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Comisia Europeană validează progresele României. Procedura de suspendare a fondurilor europene a fost înghețată

Comisia Europeană validează progresele României. Procedura de suspendare a fondurilor europene a fost înghețată

Comisia Europeană confirmă eficiența măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar adoptate de România, în conformitate cu recomandările Consiliului Uniunii Europene. Ca urmare, procedura de deficit excesiv (EDP), aplicatã din aprilie 2020,...

Eroul României de la Bratislava, concediat rușinos, după un scandal de pomină

Eroul României de la Bratislava, concediat rușinos, după un scandal de pomină

Ion Geolgău (64 de ani), fost internațional român, a fost dat afară de la Federația Română de Fotbal (FRF), din cauza scandalului sexual în care a fost implicat. Oficialul de...

KazMunayGas, precizări după apariția zvonurilor legate de vânzarea acțiunilor la Rompetrol

KazMunayGas, precizări după apariția zvonurilor legate de vânzarea acțiunilor la Rompetrol

Reprezentanții companiei KazMunayGas au reacționat printr-o poziție oficială, după apariția informației care susține că s-ar negocia vânzarea acțiunilor la Rompetrol. Poziția celor de la KazMunayGas după apariția zvonurilor ce vorbesc...

Oana Țoiu s-a întâlnit cu Ministrul Afacerilor Externe al Ungariei. Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării sectoriale

Oana Țoiu s-a întâlnit cu Ministrul Afacerilor Externe al Ungariei. Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării sectoriale

Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, s-a întâlnit marţi cu omologul său ungar, Péter Szijjártó, ocazie cu care a apreciat sprijinul Ungariei în cazul Schengen și a discutat intensificarea schimburilor comerciale...

O dronă Shahed a traversat sudul Republicii Moldova și a intrat în spațiul aerian al României

O dronă Shahed a traversat sudul Republicii Moldova și a intrat în spațiul aerian al României

Republica Moldova. O dronă de tip Shahed a fost depistată în dimineața zilei de 25 noiembrie 2025 în spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de sud, potrivit unui anunț...

Românii din diaspora care construiesc punți economice. Antreprenori care investesc, creează locuri de muncă și aduc plus valoare atât în Europa, cât și acasă

Românii din diaspora care construiesc punți economice. Antreprenori care investesc, creează locuri de muncă și aduc plus valoare atât în Europa, cât și acasă

Românii din diaspora dezvoltă afaceri în Italia, Spania, Germania și Marea Britanie și investesc tot mai mult în România, creând locuri de muncă și proiecte durabile. Românii care au plecat,...

România primește 16,68 miliarde de euro prin mecanismul SAFE. CSAT a aprobat cererea oficială

România primește 16,68 miliarde de euro prin mecanismul SAFE. CSAT a aprobat cererea oficială

România intră în etapa finală pentru accesarea celor 16,68 miliarde de euro prin mecanismul european SAFE, după aprobarea CSAT. Fondurile merg către armament, ordine publică și capetele de autostradă Pașcani–Siret...

Începutul sfârșitului României Mari a fost pe 24 noiembrie 1927!

Începutul sfârșitului României Mari a fost pe 24 noiembrie 1927!

. Moartea omului forte al României Mari, Ion IC Brătianu (Ionel Brătianu) a șocat Europa. Ce versiuni s-au vehiculat? Ionel Brătianu s-a născut la 20 august 1864, la Moșia Florica,...

Rata de vaccinare în Europa, in declin. România, afectată de rujeola și lipsa de încredere în vaccinuri

Rata de vaccinare în Europa, in declin. România, afectată de rujeola și lipsa de încredere în vaccinuri

În Europa, rata de vaccinare a scăzut în ultimii ani după pandemia de COVID-19 în rândul adulților și al copiilor. În 2023, 47,1% dintre persoanele cu vârsta de 65 de...

Militari moldoveni participă la parada de 1 Decembrie de la București

Militari moldoveni participă la parada de 1 Decembrie de la București

Republica Moldova. Un detașament al Armatei Naționale a Republicii Moldova a plecat luni, 24 noiembrie, spre București pentru a participa la parada militară de Ziua Națională a României, marcând astfel...

Diferențe salariale semnificative între români și asiatici. Cine a ajuns să câștige mai mult în România

Diferențe salariale semnificative între români și asiatici. Cine a ajuns să câștige mai mult în România

În România, decalajele salariale dintre muncitorii asiatici și cei români rămân considerabile, chiar dacă ocupă aceleași funcții. Fenomenul se amplifică pe măsură ce tot mai mulți angajați din Asia aleg...

Încrederea în economie scade. CFA reduce prognozele și estimează inflație de peste 6% în România

Încrederea în economie scade. CFA reduce prognozele și estimează inflație de peste 6% în România

Economia României este privită cu mai multă prudență de către analiștii financiari, potrivit celui mai recent raport al Asociației CFA România. Indicatorul care măsoară încrederea în evoluția macroeconomică a scăzut...

Românii își cumpără telefoane de peste 1.000 de euro, dar schimbă prize la doi ani. Mania gadgeturilor scumpe

Românii își cumpără telefoane de peste 1.000 de euro, dar schimbă prize la doi ani. Mania gadgeturilor scumpe

România este una dintre piețele europene unde telefoanele premium se vând surprinzător de bine, deși veniturile sunt printre cele mai mici din UE. O analiză despre contrastul dintre apetitul pentru...

L-a interpretat pe Nicolae Ceaușescu într-un film american de succes. Azi împlinește 84 de ani

L-a interpretat pe Nicolae Ceaușescu într-un film american de succes. Azi împlinește 84 de ani

Se știe că Nicolae Ceaușescu voia să fie actor pe o scenă la care să se uite în direct oamenii. A refuzat filmele despre viața lui. A fost totuși, o...

Microbuz cu cetățeni moldoveni, cuprins de flăcări în România. Pasagerii au reușit să se autoevacueze în ultimele secunde

Microbuz cu cetățeni moldoveni, cuprins de flăcări în România. Pasagerii au reușit să se autoevacueze în ultimele secunde

Republica Moldova. Un microbuz cu 18 cetățeni moldoveni la bord a luat foc în România, pe drumul național dintre orașele Adjud și Bârlad. Vehiculul a fost cuprins de flăcări în...

Cum era să îl avem pe generalul Militaru mareșal în 1989. Povestea, în Evenimentul istoric

Cum era să îl avem pe generalul Militaru mareșal în 1989. Povestea, în Evenimentul istoric

Generalul Nicolae Militaru s-a născut acum un secol pe 10 noiembrie 1925 și a decedat pe 27 decembrie 1996. Își propusese să devină Președinte al României, intrând în cursa prezidențială...

Naționala de rugby a României, eșec în amicalul cu Uruguay, scor 21-31

Naționala de rugby a României, eșec în amicalul cu Uruguay, scor 21-31

Naționala de rugby a României a fost învinsă, azi, scor 21-31, de reprezentativa Uruguayului, într-un joc de verificare ce a fost găzduit de stadionul Arcul de Triumf - București. Eșec...

Ilie Bolojan: E simplu să demisionezi, să dezertezi, dar e mai greu să faci ceea ce trebuie

Ilie Bolojan: E simplu să demisionezi, să dezertezi, dar e mai greu să faci ceea ce trebuie

Ilie Bolojan, premierul României, a vorbit azi despre scenariul demisiei și a afirmat că ar fi o variantă comodă. În condițiile în care mult mai greu îi e să aleagă...

Nou atac rusesc lângă granița României. Armata a ridicat de la sol două aeronave

Nou atac rusesc lângă granița României. Armata a ridicat de la sol două aeronave

Ministerul Apărării a anunțat, sâmbătă dimineață, că noi atacuri cu drone au avut loc în Ucraina, aproape de frontiera cu România, iar două aeronave militare au fost ridicate de la...

Bolojan: Multe spitale dau 90% din buget pe salarii și sporuri. Sunt spitale pentru angajați, nu pentru pacienți

Bolojan: Multe spitale dau 90% din buget pe salarii și sporuri. Sunt spitale pentru angajați, nu pentru pacienți

Premierul Ilie Bolojan atrage atenția că multe spitale din România alocă peste 90% din buget pentru salarii și sporuri, lăsând resurse insuficiente pentru medicamente și combaterea infecțiilor. Executivul anunță măsuri...