Adrian Mitroi. Sursă foto: Facebook
Din cuprinsul articolului
România traversează o perioadă financiară pe care economistul Adrian Mitroi o descrie pentru news.ro drept una „foarte serioasă și foarte sobră”, în care măsurile fiscale luate în ultimele luni au produs prea puțin efect, în raport cu costul social și cu presiunea pusă pe economie. Profesor de finanțe comportamentale la ASE, Mitroi spune că Guvernul a epuizat aproape tot arsenalul fiscal, dar țara a rămas blocată în aceleași probleme: deficit mare, datorie publică în creștere și o încredere publică erodată de lipsa reformelor.
În locul unui discurs optimist, economistul cere „un discurs economic foarte-foarte pesimist” și conectat la realitate, pentru că „lucrurile nu stau bine sau rău. Lucrurile sunt foarte serioase și foarte sobre”.
Economistul Adrian Mitroi: „Suntem într-o zonă de avarie, nu de deficit excesiv”
Mitroi pornește de la ideea că efortul fiscal recent – de la educație până la taxe pe proprietate și impozite – a obosit societatea, fără să rezolve cauza. Despre primele rezultate anunțate de Guvern, el punctează că impactul pare modest, în timp ce resursele politice și fiscale s-au consumat accelerat: „Per ansamblu, este un câștig de deficit, în primul rând. Probabil în jur de un procent. Este puțin, dacă mă întrebați.”
Și explică de ce îl consideră insuficient; „Este foarte puțin, având în vedere că s-au tras toate gloanțele de argint posibile din punct de vedere fiscal.”
În lectura lui, România nu mai poate vorbi liniștit despre „deficit excesiv” ca despre o categorie tehnică. Situația e mult mai fragilă:
„Suntem într-o zonă de avarie, nu de deficit excesiv!”
Patru vulnerabilități majore: „absolut neverosimil!”
Economistul descrie un tablou în care România operează simultan cu patru „opturi” toxice: trei deficite și inflație. Fără creșterea economică de altădată și într-un context global mai dur, combinația devine explozivă.
„Noi operăm la datorie publică foarte mare deja și la o triadă toxică de 8%: deficit structural – deficit de cont curent – deficit bugetar, totul fără ajutorul unei creșteri economice, cum am avut până acum, fără dobânzi și cu o inflație, un alt 8%. Deci sunt patru de 8. Absolut neverosimil! Nu ai niciun motiv de optimism… mi se pare o copilărie un discurs pozitiv. Orice discurs economic trebuie să fie foarte-foarte pesimist și foarte clar racordat.”
Guvernul României. Sursă foto: gov.ro
„Economia României este paradită”
Mitroi nu se limitează la critici punctuale: vorbește despre o economie „paradită” și despre faptul că reformele grele „nici n-au început”. În plus, respinge ideea că problemele ar fi apărut doar în mandatul actual: „Economia României este paradită, ăsta este cuvântul, din toate punctele de vedere”. Acesta insistă că perioada dificilă nu se termină într-un singur an, indiferent ce se promite: „Va trebui să stăm în această poziție nu doar un an de zile… Nu! Este hazardat să spui așa ceva.”
În lectura lui, direcția e clară: „Ordinul pe unitate va fi, pur și simplu, doar măsuri de austeritate a la long.”
Poate cea mai grea concluzie a interviului este legată de eficiența reală a pachetelor fiscale. Economistul spune că, în termeni de rezultat, România a făcut sacrificii, dar a rămas pe loc – ceea ce, în condițiile date, este un semnal de eșec major. „Am luat toate măsurile astea drastice ca să stăm în același deficit. Guvernul nu are absolut niciun motiv să mai funcționeze în echipa și în paradigma asta. Trebuie din nou și din nou și din nou altoit proiectul de guvernare politică pentru că confirmarea realității este clară: măsurile nu sunt potrivite, nu au avut efect.”
În forma cea mai concentrată, mesajul sună astfel: „Ai luat toate măsurile fiscale posibile pe care le aveai ca să – atenție, vă spun cu seriozitate! – rămâi în același deficit!”. Iar soluția cerută nu e una „cosmetică”, ci totală: „Eu cred la modul cel mai serios că ar trebui reșapat complet dispozitivul de guvernare economică: alte măsuri, alți oameni!”
Taxele – „copilării absolute”, reformele – amânate
Mitroi atacă frontal ideea că majorările de taxe ar fi „măsuri economice” în sensul profund al termenului. Le vede ca pe soluții facile, pe care le putea decide „oricine”, în timp ce reformele grele – cele cu cost politic – au fost ocolite.
„Astea n-au fost măsuri economice. Poate să le facă oricine!”
Iar comparația e menită să șocheze: „Cred că un licean la un liceu economic poate să ridice TVA-ul și să crească taxele. Astea nu sunt măsuri, sunt niște copilării absolute.” În locul lor, spune el, trebuiau atacate din start „temele grele”: „Restructurarea substanțială a aparatului administrativ românesc.”
În centrul criticii apare problema numirilor politice și a lipsei de criterii profesionale, mai ales în poziții de responsabilitate economică. Mitroi propune un principiu dur: „Primul ingredient pe care l-aș fi folosit: să nu mai ai voie să folosești nicio numire politică în nicio poziție.” Și explică de ce: „Este clar că numirile astea sunt făcute nesănătos și fără performanță.”
Pe lângă criterii transparente, el cere și o ordine corectă a măsurilor, cu un mesaj de încredere către populație: „Toate măsurile de restructurare trebuiau luate primele și dat mesajul acesta foarte clar către populație.”
„Nu ai făcut ordine la tine în curte”
Economistul comprimă „lecția” în trei puncte – o sinteză care revine ca un laitmotiv în interviu: ordine internă, reforme grele, criterii de performanță.
„Există trei lucruri importante. Unu: nu ai făcut ordine la tine în curte, în primul rând. Doi: nu te-ai luat de lucrurile grele care erau obligatorii… Și trei: criteriile de performanță auto-impuse. Nu ai avut niciun fel de criteriu auto-impus.”
În lipsa unor standarde autoasumate, spune el, guvernarea se prelungește fără final clar: „Așa că o vei tărăgăna la nesfârșit.”
Mitroi insistă că societatea s-a încărcat de frustrare din cauza diferențelor uriașe din sistemul public: salarii disproporționate și reguli diferite de pensionare. Imaginea „monstrului” economic e construită exact pe aceste două cifre.
„România este o țară absolut hăituită de o distribuție de salarii teribilă.”
Cifrele pe care le invocă sunt repetate în mai multe rânduri: „Există un raport de aproximativ 50 la 1 între cel mai mic și cel mai mare salariu. Închipuiți-vă că mergeți la job și colegul dumneavoastră de birou are de 50 de ori salariul dumneavoastră. Este absolut aberant! Este inacceptabil… să ieși la o pensie când ești în deplinătatea puterilor.”
Și fixează comparația care, în opinia lui, explică furia socială: „Faceți diferența între 40 și 70 de ani, ce înseamnă asta pentru o societate, câtă frustrare se poate aduna într-un om! Și la această diferență între 40 și 70 de ani… mai adăugați și raportul de salariu de 1 la 50! Și o să înțelegeți ce monstru incredibil este creat în economia românească!”
Soluția fiscală: impozitare progresivă și plafonarea raportului salarial
În zona soluțiilor, Mitroi aduce în discuție impozitarea progresivă, aplicată „drastic”, ca metodă de reducere a discrepanțelor din sectorul public. Totul pleacă de la ideea că, atunci când piața nu poate regla, statul trebuie să o facă fiscal.
„Soluția este impozitarea progresivă, drastică, după modelul european modern și american.”
Și merge până la un principiu de plafonare: „Raportul… ar trebui să fie de 1 la 12. Fără bonusuri! Fără niciun fel de bonusuri.”
Inclusiv critica la adresa sporurilor e tăioasă: „Noi am inventat conceptul ăsta absolut macabru de sporuri. Nu există sporuri în lumea civilizată. Există salariu și cu asta, basta!”
Cursul, dolarul și competitivitatea: „mare minus pentru noi”
Pe lângă problemele interne, Mitroi avertizează asupra unui element care apasă competitivitatea: leul s-a apreciat puternic față de dolar într-un interval scurt, ceea ce afectează calculul productivității și al costurilor reale: „Tu ai o monedă (leul) apreciată cu 10 procente față de dolar! Aprecierea neverosimilă a leului față de dolar este un alt element cu mare minus pentru noi.” În plus, el sugerează că aceste șocuri externe urmează să se adune, iar economia va avea nevoie de „amortizare” prin inflație – lucru îngreunat de curs.
„Urmează o serie de lovituri și de upercuturi… care trebuie depreciate în inflație. Iar tu, din contra, ai o apreciere de leu neverosimilă.”
În final, Mitroi mută discuția pe presiunile internaționale și pe costul finanțării datoriei publice. Mesajul său este că spațiul de manevră se îngustează, iar România nu va mai avea acces la bani ieftini pentru a susține deficite mari.
„Mi se pare discursul politic irelevant la momentul ăsta, că nu mai sunt bani și nu vor mai fi bani ieftini de finanțat o datorie publică de asemenea magnitudine la asemenea dobânzi!”
Iar concluzia, în cheia lui radicală, este un apel la schimbarea „din rărunchi” a modului de guvernare, nu doar rotații de persoane: „Nu! Trebuie schimbat din rărunchi! Toată construcția! Trebuie schimbat modus operandi!”
