Nicușor Dan: Viitorul relației România–Republica Moldova, inclusiv reunirea, depinde exclusiv de voința cetățenilor moldoveni

Nicușor Dan: Viitorul relației România–Republica Moldova, inclusiv reunirea, depinde exclusiv de voința cetățenilor moldoveniNicușor Dan. Sursa foto: presidency.ro

Republica Moldova. Relațiile dintre România și Republica Moldova rămân într-un curs stabil și ireversibil, iar orice discuție despre o posibilă reunire depinde exclusiv de voința majoritară a cetățenilor moldoveni, a subliniat președintele României, Nicușor Dan, joi,

Întrebat despre afirmațiile recente ale președintei Republicii Moldova privind scenariul reunirii celor două state, Nicușor Dan a subliniat că România respectă pe deplin statutul de stat suveran al Republicii Moldova și voința cetățenilor săi.

„În momentul de față, Republica Moldova este un stat suveran, iar suveranitatea se exprimă prin majoritatea opiniilor cetățenilor săi. Majoritatea opiniei publice este că obiectivul strategic al acestui stat este integrarea în Uniunea Europeană”, a declarat președintele României.

Șeful statului român a precizat că, atâta timp cât această este opțiunea majoritară exprimată la Chișinău, Bucureștiul o va susține fără rezerve.

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro

Bucureștiul susține ferm parcursul european al Chișinăului

Nicușor Dan a reiterat sprijinul politic și instituțional al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, calificând acest obiectiv drept unul legitim și esențial pentru stabilitatea și dezvoltarea statului vecin.

„România, ca frate mai mare, dacă vreți să-i spuneți așa, cu aceeași identitate de cultură și de istorie, susține obiectivul pe care cetățenii Republicii Moldova și l-au ales”, a afirmat președintele de la București.

În acest context, oficialul a respins ideea unui „plan B” impus din exterior în cazul unor eventuale întârzieri ale procesului de aderare la Uniunea Europeană, subliniind că România nu va promova niciodată scenarii care nu au sprijin popular în Republica Moldova.

Reunirea, posibilă doar în baza unei decizii democratice

Întrebat dacă reunirea ar putea deveni o alternativă strategică pe termen mediu sau lung, Nicușor Dan a răspuns că o asemenea evoluție este condiționată exclusiv de schimbarea opțiunii majoritare a cetățenilor moldoveni.

„Eu sunt optimist că integrarea europeană se va întâmpla. Dacă, în viitorul mediu sau îndepărtat, majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor avea o altă opinie, atunci se va acționa în consecință. Pentru moment, respectăm suveranitatea exprimată de opinia cetățenilor”, a spus președintele României.

Maia Sandu

Maia Sandu. Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Context: declarațiile Maiei Sandu despre opțiunea unirii

Declarațiile lui Nicușor Dan vin în contextul unor afirmații recente făcute de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell. Șefa statului a declarat că, la nivel personal, ar vota în favoarea reunirii cu România în cazul unui referendum, însă a subliniat că, în exercitarea mandatului, este obligată să țină cont de realitățile politice și sociale din Republica Moldova.

Ce arată sondajele de opinie

Potrivit datelor celui mai recent Barometrul Opiniei Publice, aproximativ 33,4% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru reunirea cu România în cazul organizării unui referendum, în timp ce aproape 17% nu au încă o opțiune clară. Majoritatea respondenților continuă să susțină parcursul european ca direcție strategică principală a statului.

3
1