Bruiaj GPS în apropierea frontierei ruse, în timpul zborului ministrului britanic al apărării. Semnalul avionului RAF a fost întrerupt timp de trei ore
- Maria Dima
- 25 mai 2026, 06:45
Sursa foto: airforce-technology.com
Avionul Royal Air Force cu care a călătorit săptămâna trecută ministrul britanic al apărării, John Healey, a suferit un bruiaj al semnalului GPS în timpul unui zbor în apropierea frontierei ruse, potrivit The Times.
Incidentul a avut loc în timp ce oficialul britanic se întorcea joi din Estonia, unde s-a întâlnit cu trupele britanice desfăşurate în această ţară. Potrivit publicaţiei, al cărei jurnalist se afla la bordul aeronavei, „semnalul satelit al avionului său guvernamental a fost întrerupt”.
Pe durata incidentului, telefoanele şi calculatoarele nu s-au mai putut conecta la internet, iar piloţii au fost nevoiţi să folosească metode alternative pentru a determina localizarea avionului, un Dassault Falcon 900LX, pe parcursul celor trei ore cât a durat zborul.
Rusia este suspectată că s-ar afla în spatele acestui incident

John Healey, ministrul britanic al Apărării. Sursa foto: Captură video X
Potrivit cotidianului britanic, Rusia este suspectată că s-ar afla în spatele acestui incident, care nu este primul de acest gen. În timpul vizitei sale în Estonia, John Healey a discutat cu militari britanici care participau la un exercițiu NATO în apropierea frontierei cu Rusia.
În acest context, ministrul britanic al apărării a lăudat „profesionalismul excepțional” al echipajului RAF în timpul acestor survoluri rusești „inacceptabile”.
Ministerul Apărării le-a descris drept cele mai periculoase acțiuni rusești de după 2022, când un pilot „necinstit” a lansat o rachetă asupra unui Beechcraft RC-135 Rivet Joint deasupra Mării Negre.
Incidente similare în 2024
În 2024, avionul care îl transporta din Polonia pe ministrul apărării din guvernul conservator de la acea vreme, Grant Shapps, a suferit de asemenea un bruiaj al semnalului GPS în timp ce trecea pe lângă enclava rusă Kaliningrad.
Downing Street a indicat atunci că acest tip de bruiaj nu este neobişnuit în apropierea enclavei ruse.
Alte incidente aeriene raportate
Într-un incident separat, luna trecută, un avion de vânătoare rus Sukhoi Su-35 s-a apropiat de o aeronavă de supraveghere Rivet Joint, ajungând suficient de aproape încât să declanșeze sistemele de urgență și să dezactiveze pilotul automat.
De asemenea, un avion Sukhoi Su-27 a efectuat șase treceri în fața aeronavei RAF, apropiindu-se la doar șase metri de botul acesteia.