romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Nicușor Dan contrazice tabăra suveranistă: România nu mai este o remorcă a UE

Nicușor Dan contrazice tabăra suveranistă: România nu mai este o remorcă a UE

Președintele Nicușor Dan a declarat la conferința „Cohesion 2027+” că România are maturitatea și expertiza necesară pentru a influența direcțiile Uniunii Europene în perioada 2028–2034, subliniind rolul activ al țării...

Mizerie și condiții insalubre în spitalele din țară

Mizerie și condiții insalubre în spitalele din țară

Nereguli și condiții greu de acceptat au ieșit la iveală în ultimele luni în mai multe spitale din țară, după sesizările pacienților și controalele autorităților. Mai multe unități medicale —...

Fostul arbitru Ion Crăciunescu, atac la Mircea Lucescu. A ajuns într-un punct în care ar trebui să se retragă

Fostul arbitru Ion Crăciunescu, atac la Mircea Lucescu. A ajuns într-un punct în care ar trebui să se retragă

Fostul arbitru internațional, Ion Crăciunescu, îi cere lui Mircea Lucescu să plece de la echipa națională. Selecționerul a ajuns într-un punct în care nu mai poate să-i antrenze pe „tricolori”,...

Mircea Lucescu, mandat de coșmar la naționala Turciei. Un mare eșec al carierei lui Il Luce

Mircea Lucescu, mandat de coșmar la naționala Turciei. Un mare eșec al carierei lui Il Luce

Mircea Lucescu (80 de ani) a contabilizat un eșec de proporții ca selecționer al Turciei. Adică, naționala pe care „Il Luce” o va înfrunta acum, cu România, în deplasare, la...

Praful saharian se așează din nou peste România. Zonele afectate

Praful saharian se așează din nou peste România. Zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că o masă de aer cu praf saharian va ajunge deasupra României în perioada 21–23 noiembrie. „Circulaţia aerului se va realiza din sector sud-vestic,...

Evenimentul Istoric a prezentat ultimii ani ai dictatorului Ceaușescu în fruntea României. Acum 36 ani, începea ultimul congres comunist din România!

Evenimentul Istoric a prezentat ultimii ani ai dictatorului Ceaușescu în fruntea României. Acum 36 ani, începea ultimul congres comunist din România!

Congresul XIV s-a derulat în intervalul 20-25 noiembrie 1989. Nicolae Ceaușescu a folosit lucrările Congresului ca pe o rampă de promovare a ideilor sale. Acestei idei tindeau spre un comunism...

Prima reacție a selecționerului României, după tragerea la sorți pentru barajul spre Campionatul Mondial

Prima reacție a selecționerului României, după tragerea la sorți pentru barajul spre Campionatul Mondial

Mircea Lucescu (80 de ani) a participat, azi, la tragerea la sorți pentru meciurile de baraj ale Campionatului Mondial din 2026. Selecționerul echipei naționale a vorbit despre rezultat, care le...

Generația de Aur a Turciei, peste Generația de Aur a României. Mondialul la care adversarii de la baraj au luat bronzul

Generația de Aur a Turciei, peste Generația de Aur a României. Mondialul la care adversarii de la baraj au luat bronzul

Cea mai bună generație a fotbalului din Turcia, peste „Generația de Aur” a României. Comparând strict performanțele obținute la Campionatele Mondiale, turcii ne sunt superiori. Anul viitor, la data de...

Guvernul a decis viitorul companiei Lukoil. Când încep sancțiunile

Guvernul a decis viitorul companiei Lukoil. Când încep sancțiunile

Guvernul României a decis, azi, ce se va întâmpla cu compania rusească Lukoil. Țara noastră va fi solidară cu sanțiunile impuse și va pregăti până săptămâna viitoare un proiect, foarte...

România va juca cu Turcia în primul meci de baraj pentru Capionatul Mondial. Finala, contra Slovaciei sau Kosovo, în deplasare

România va juca cu Turcia în primul meci de baraj pentru Capionatul Mondial. Finala, contra Slovaciei sau Kosovo, în deplasare

Echipa națională a României va evolua contra Turciei, în semifinalele play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial din 2026 găzduit de SUA, Canada și Mexic. Partida este programată să se dispute...

Administrația SUA, interesată de un parteneriat cu România, în energie și minerale rare

Administrația SUA, interesată de un parteneriat cu România, în energie și minerale rare

România își întărește relațiile economice și tehnologice cu SUA, iar administrația americană este interesată de colaborarea pe proiecte concrete, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale, a declarat miercuri seară Ministrul Afacerilor...

Ziua cea mare pentru naționala României. „Tricolorii” își află cei doi adversari care le vor sta în calea către Mondial

Ziua cea mare pentru naționala României. „Tricolorii” își află cei doi adversari care le vor sta în calea către Mondial

Naționala României își află, astăzi, adversarii peste care trebuie să treacă în cele două meciuri de baraj pentru a se califica la Campionatul Mondial din 2026 găzduit de SUA, Mexic...

Un fost prieten al lui Gică Hagi, atac fără menajamente la Ianis. S-a ascuns la meciul cu Bosnia, nimic

Un fost prieten al lui Gică Hagi, atac fără menajamente la Ianis. S-a ascuns la meciul cu Bosnia, nimic

Bogdan Stelea (57 de ani) a criticat prestația pe care a avut-o Ianis Hagi la meciul pierdut de România, scor 1-3, pe terenul Bosniei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2026....

Cum a devenit Mircea Lucescu cel mai detestat selecționer din istoria României. Greșeli pe bandă rulantă într-o campanie falimentară

Cum a devenit Mircea Lucescu cel mai detestat selecționer din istoria României. Greșeli pe bandă rulantă într-o campanie falimentară

Mircea Lucescu (80 de ani) a ratat ultimul mare obiectiv al carierei: calificarea naționalei României la Campionatul Mondial din 2026. Din cea mai ușoară grupă de care „tricolorii” ar fi...

Vârsta de pensionare și nivelul pensiilor magistraților în Europa. Diferențele uriașe față de România

Vârsta de pensionare și nivelul pensiilor magistraților în Europa. Diferențele uriașe față de România

În România, pensia magistraților a devenit subiectul unei reforme critice la sfârșitul anului 2025, pe fondul unor privilegii care au făcut din sistemul românesc o anomalie în context european. Până...

Darryl Nirenberg, audiat de Congresul american. Se află la un pas să devină ambasador al SUA în România

Darryl Nirenberg, audiat de Congresul american. Se află la un pas să devină ambasador al SUA în România

Procedura de numire a viitorului ambasador american la București intră în etapa esențială:Darryl Nirenberg este audiat în Congresul SUA, unde își prezintă prioritățile și viziunea asupra relației bilaterale. Odată validat,...

Impactul real al alcoolismului în România. Suntem pe primele locuri în UE la consum pe cap de locuitor

Impactul real al alcoolismului în România. Suntem pe primele locuri în UE la consum pe cap de locuitor

Date recente de la Organisation for Economic Co‑operation and Development (OECD) şi World Health Organization (WHO) arată că România se află între ţările cu consumul de alcool pe cap de...

România - San Marino, 7-1. Victorie inutilă pentru naționala lui Lucescu. Austria s-a calificat la Mondial

România - San Marino, 7-1. Victorie inutilă pentru naționala lui Lucescu. Austria s-a calificat la Mondial

Update. 23:38: Naționala României a învins categoric, reprezentativa din San Marino, scor 7-1. Începutul a fost penibil, pentru că oaspeții au deschis scorul prin Giacopetti (2). Revenirea a început în...

Nicuşor Dan: Aderarea la OCDE, o condiție pentru intrarea României în Agenția Internațională de Energie

Nicuşor Dan: Aderarea la OCDE, o condiție pentru intrarea României în Agenția Internațională de Energie

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că președintele Agenției Internaționale de Energie, Fatih Birol, i-a transmis „formal”, la întâlnirea pe care a avut-o marți cu acesta, că România este așteptată să...

Formaţia Deep Purple, din nou în România. În ce oraș va avea loc concertul

Formaţia Deep Purple, din nou în România. În ce oraș va avea loc concertul

Formaţia Deep Purple va susține un concert la BTarena din Cluj-Napoca pe 1 octombrie 2026, parte a turneului internaţional „=1 More Time Tour”, potrivit anunțului făcut de trupă. Biletele vor...