Alegeri 2024. Documentele de identitate expirate pot fi schimbate și în ziua votului

Alegeri 2024. Documentele de identitate expirate pot fi schimbate și în ziua votuluiCarte de identitate Sursa: arhiva EVZ

Alegerile din această perioadă sunt un bun prilej pentru români să obțină acte de identitate în regim de urgență. Unitățile serviciilor de evidență a persoanelor vor lucra și în zilele de weekend, în următoarele trei săptămâni.

 

La fel ca în toată țara și Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor a Municipiului Bucureşti va elibera documente de identitate în weekend. Astfel, lucrătorii de la evidența populației vor lucra după un program special în următoarele săptămâni.

Alegerile prelungesc programul la evidența populației

Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor a Municipiului Bucureşti a anunțat programul după care va lucra în perioada electorală. În weekendurile cu alegerile prezidențiale și parlamentarii, bucureștenii vor putea să-și preschimbe actele de identitate. Pentru a putea vota, alegătorii trebuie să se asigure din timp că dețin un act de identitate valabil.

„Vrei să îţi exprimi votul la alegerile pentru preşedintele României, respectiv pentru Senat şi Camera Deputaţilor? Verifică dacă actul tău de identitate este în termenul de valabilitate, iar dacă a expirat solicită un nou act de identitate la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor în a cărui rază teritorială domiciliezi”, a transmis Primăria Capitalei.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, îndrumă şi coordonează activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1 - 6.

Astfel, bucureștenii care vor să-și exercite dreptul la vot la alegerile din următoarea perioadă și au nevoie de documente de identitate pot apela pentru eliberarea unora noi. Actele de identitate se preschimbă ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării.

Votare

Procesul de votare sursa foto. Facebook

Programul pentru eliberarea actelor de identitate

Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor a Municipiului Bucureşti a anunțat programul de lucru cu publicul. În cele trei weekenduri în care sunt programate alegerile programul de lucru cu publicul va fi următorul:

  • în zilele de sâmbătă, 23 noiembrie, 30 noiembrie şi 7 decembrie, programul va fi între orele 8,00 - 16,00;
  • în zilele de duminică, 24 noiembrie, 1 decembrie şi 8 decembrie, programul va fi între orele 7,00 - 21,00.

Cartea de identitate se eliberează cetăţeanului român pe baza unei cereri scrise, a dovezii plății unei taxe de 7 lei şi a unor documente însoțitoare. Potrivit legii, solicitantul trebuie să facă dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a statutului civil, a  cetăţeniei române şi a adresei de domiciliu sau adresei de reşedinţă, după caz. Documentele se eliberează de urgență pentru ca votanții să poată participa la alegerile prezidențiale și parlamentare.

Dacă solicitantul nu poate prezenta toate documentele prevăzute de lege, va primi o carte de identitate provizorie (CIP). În acest caz, el va trebui să prezinte două fotografii şi dovada plății unei taxe suplimentare de un leu.

Alegeri prezidențiale

Alegeri. Sursa foto: Arhiva EVZ

Taxa pentru eliberarea documentelor de identitate la alegerile prezidențiale

Legea stabilește că pentru eliberarea unei cărți de identitate noi, solicitanții trebuie să achite contravaloarea unei taxe. Doar în baza unor documente valabile, votanții pot participa la alegerile din această perioadă. Contravaloarea taxei, așa cum arătam mai sus, este de de 7 lei, iar pentru achitarea sa sunt mai multe opțiuni:

  • Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1 - online pe site-ul Ghişeul.ro/ transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghişeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate), fizic la Bănci, Oficii Poştale în contul: RO05TREZ70121330208XXXXX CUI: 12293095. Cei interesați mai pot plăti la Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 (Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1); Centre Impozite şi Taxe Locale Sector 1;  Primăria Sectorului 1 Bucureşti (Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1);
  • Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 2 - la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 2; prin SMS, la numărul 7530, cu textul (S2CI7 pentru CI şi S2CI1 pentru CIP) urmat de CNP;
  • Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor Sector 3 - la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor;
  • Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 - la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 4 şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, precum şi on-line, pe site-ul propriu (www.deps4.ro);
  • Direcţia Evidenţa Persoanelor Sector 5 - la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului 5, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, precum şi prin SMS, apelând numărul scurt 7530;
  • Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 - online (ghişeu.ro; eSector6; transfer bancar), fizic (la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor; terminale SelfPey; Westaco; Poşta Română).