Președintele PSD Constanța s-a autosuspendat din funcțiile politice

Președintele PSD Constanța s-a autosuspendat din funcțiile politice

Ion Dumitrache, președintele organizației municipale PSD Constanța, a decis să se suspende din funcțiile politice pe care le ocupă în partid, până la clarificarea situației sale legale, în urma perchezițiilor efectuate de procurorii anticorupție într-un caz de corupție, conform AGERPRES.

Ion Dumitrache s-a autosuspendat în urma anchetei DNA

Biroul de presă al PSD Constanța a anunțat luni seară, printr-un comunicat, că „în urma demarării unei anchete de către Direcţia Naţională Anticorupţie, domnul Ion Dumitrache, preşedintele PSD Municipiul Constanţa, a decis să se suspende din toate funcţiile politice pe care le deţine în cadrul partidului, până la clarificarea situaţiei juridice”.

Potrivit sursei menționate, conform statutului PSD, conducerea organizației municipale va fi preluată temporar de prim-vicepreședintele Costin Răsăuțeanu, care va asigura continuitatea activităților politice și administrative ale filialei PSD Constanța.

„PSD Municipiul Constanţa îşi reafirmă angajamentul faţă de principiile transparenţei, integrităţii şi respectării legii şi va colabora cu toate instituţiile statului pentru clarificarea acestei situaţii”, se mai arată în comunicatul Biroului de presă.

Percheziții DNA în Portul Constanța

Procurorii DNA au efectuat, luni, 41 de percheziţii în Portul Constanţa, dar şi în locaţii din Dâmboviţa, Braşov şi Bucureşti, într-un dosar de corupţie, în care sunt implicaţi funcţionari şi oameni de afaceri.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2024 - 2025, de către funcţionari publici şi oameni de afaceri a unor infracţiuni de luare şi dare de mită în legătură cu activitatea economică desfăşurată în Portul Constanţa.

În cursul zilei de 24 februarie 2025, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 41 de locaţii situate pe raza judeţelor Constanţa, Dâmboviţa, Braşov şi municipiului Bucureşti, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale", a transmis DNA.

Ion Dumitrache, implicat într-un dosar de abuz

Conform unor surse din sistemul judiciar, în acest caz sunt implicați, printre altele, conducători și angajați ai Portului Constanța, iar suma totală a mitei ar depăși 6 milioane de euro. De asemenea, sursele menționate indică faptul că în dosar ar fi implicați și Ion Dumitrache, liderul PSD Constanța, precum și antreprenori locali și foști funcționari vamali.

Ion Dumitrache, președintele Organizației Municipale a PSD Constanța, este acuzat că a abuzat de funcția sa pentru a obține avize favorabile pentru firmele pe care le administrează, precum și pentru a facilita numirea Otiliei Ifimov în funcția de director al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Ion Dumitrache, abuz de putere pentru obținerea de avize

Conform documentelor obținute de MEDIAFAX, actele de urmărire penală din dosar indică faptul că, în decembrie 2024, Ion Dumitrache, în calitate de președinte al organizației municipale PSD Constanța, a solicitat lui Mihai Teodorescu, directorul general al CN APM Constanța, să-l ajute să obțină un aviz favorabil în legătură cu contractul de închiriere nr. CNAPM-02175-IDP-01/01.03.2014, având în vedere îndeplinirea de către Șantierul Naval Midia a obligațiilor contractuale stipulate în articolul 8.5, referitoare la realizarea în termen a investițiilor în valoare de 15,6 milioane lei.

De asemenea, Dumitrache a solicitat aceluiași director general, folosindu-și influența și autoritatea, să faciliteze atribuirea de către CN APM Constanța a unui contract de închiriere pentru un teren aflat în administrarea acestei instituții, în favoarea Șantierului Naval Midia. Totodată, a cerut și un alt contract de închiriere pentru terenuri deținute de CN APM Constanța în Portul Tomis (Tomis Marina), în cadrul unei proceduri ce va fi inițiată în perioada următoare.

Otilia Ifimov, funcție de conducere la CN APM Constanța

În contextul interesului crescut pentru obținerea beneficiilor menționate, Dumitrache i-a solicitat directorului general Mihai Teodorescu să o numească pe Otilia Ifimov într-o funcție de conducere la CN APM Constanța. De asemenea, s-a asigurat că aceasta va avea libertatea de a-și alege funcția dorită.

Aceasta s-a întâmplat în condițiile în care Ifimov, în calitate de funcționar public în cadrul aceleași companii naționale, a întreprins demersuri pentru a obține, în îndeplinirea atribuțiilor sale, un avantaj necuvenit pentru Șantierul Naval Midia, în luna decembrie 2024, în legătură cu contractul de închiriere nr. CNAPM-02175-IDP-01/01.03.2014.

Ion Dumitrache i-a promis lui Teodorescu menținerea în funcție

În aceleași condiții, Ion Dumitrache a afirmat în fața lui Teodorescu că are abilitatea de a interveni în sfera politică, atât în conducerea partidului din care face parte, cât și în vârful Guvernului, pentru a asigura menținerea sa în funcția de director general al CN APM Constanța, precum și pentru a facilita numirea altor persoane în poziții de conducere importante în cadrul aceleași companii naționale.

Procurorii afirmă că există dovezi care indică faptul că Ion Dumitrache a comis o infracțiune conform articolului 13 din Legea nr. 78/2000. Acesta este acuzat de dare de mită, prin promisiunea de a-i facilita Otiliei Ifimov obținerea unei funcții de conducere în cadrul CN APM Constanța.

DNA

DNA. Sursa foto: Facebook

Conform probelor prezentate, Dumitrache, în fața directorului general al CN APM Constanța, Teodorescu, i-a promis Otiliei Ifimov că îi va asigura o funcție de conducere, cu scopul de a o determina să îndeplinească și să urgenteze anumite sarcini ce țineau de atribuțiile sale de serviciu.

Ion Dumitrache acuzat de dare de mită

Otilia Ifimov a redactat documente și a efectuat demersuri pentru a obține aprobarea acestora de la CN APM Constanța, având ca scop facilitarea obținerii unui aviz favorabil în etapa de monitorizare și desfășurare a contractului de închiriere nr. CNAPM-02175-IDP-01/01.03.2014.

Aceasta acțiune vizează asigurarea respectării de către Șantierul Naval Midia a obligației contractuale stipulate în articolul 8.5, referitoare la finalizarea în termen a investițiilor în valoare de 15,6 milioane lei.

În acest context, se va constata că există dovezi care indică faptul că Ion Dumitrache a comis infracțiunea de dare de mită, iar Otilia Ifimov a săvârșit fapta de luare de mită prin acceptarea promisiunii de a obține o funcție de conducere în cadrul CN APM Constanța.