Performanță uluitoare a ingineriei spațiale. Voyager 1 ajunge la 26 de miliarde de kilometri de Terra
- Nicolae Comănescu
- 14 noiembrie 2026, 16:16
sursa: NASA
- Performanță uluitoare a ingineriei spațiale. Voyager 1 ajunge la 26 de miliarde de kilometri de Terra
- Misiunea Voyager 1 și descoperirile din Sistemul Solar
- Călătoria în spațiul interstelar și Sfântul Graal al fizicii
- Cum a ajuns cercetătorul Alan Cummings în echipa NASA dintr-o întâmplare
- Discul de Aur și mesajul Pământului pentru eventuale civilizații extraterestre
Sonda spațială Voyager 1 a NASA a reușit să parcurgă, de la momentul lansării sale din anul 1977, o distanță mai mare față de Pământ decât oricare alt vehicul construit de om, aflându-se acum în pragul unei borne istorice: atingerea distanței de o „zi-lumină”, echivalentul spațiului pe care lumina îl străbate în 24 de ore, informează Reuters.
Performanță uluitoare a ingineriei spațiale. Voyager 1 ajunge la 26 de miliarde de kilometri de Terra
O zi-lumină reprezintă o distanță uriașă, de aproximativ 26 de miliarde de kilometri. Reprezentanții agenției spațiale americane au comunicat că Voyager 1, care înaintează cu o viteză de aproape 61.000 km/h prin vidul aproape perfect al cosmosului, va atinge acest reper față de Terra miercuri, la ora 10:16 GMT. Prin această performanță, sonda robotică își consolidează recordul de a fi cel mai îndepărtat obiect creat de mâna omului.
"O privesc ca pe o bornă inginerească, ce marchează longevitatea uimitoare a sondei Voyager 1. Este, de asemenea, o realizare tehnică faptul că putem comunica cu Voyager 1 la o asemenea distanţă", a declarat astrofizicianul Alan Cummings, cercetător principal în cadrul Laboratorului de Radiații Spațiale de la Caltech, implicat în programul Voyager încă din anul 1973.
Pentru publicul larg, termenul de „an-lumină” este mult mai familiar, fiind unitatea de măsură standard pentru distanțele cosmice uriașe. Acesta definește distanța pe care o particulă de lumină, cunoscută sub numele de foton, o parcurge într-un an întreg, respectiv aproximativ 9,5 trilioane de kilometri. Spre exemplu, cele mai apropiate stele din afara Sistemului Solar sunt cele trei astre care formează sistemul Alpha Centauri, situate la circa 4,24 ani-lumină de noi.
Misiunea Voyager 1 și descoperirile din Sistemul Solar
Voyager 1 și sonda sa geamănă, Voyager 2, au pornit în călătorie în urmă cu 49 de ani, având ca misiune explorarea planetelor din zona exterioară a Sistemului Solar înainte de a-și continua drumul spre necunoscut. Voyager 1 a decolat pe 5 septembrie 1977, la bordul unei rachete Titan IIIE-Centaur, de la baza Cape Canaveral din Florida. Deși a fost lansată la 16 zile după Voyager 2, în doar câteva luni a reușit să o depășească.
"Voyager 1 a transmis o cantitate uriaşă de informaţii noi despre Jupiter, Saturn şi sateliţii acestora", a declarat Cummings.
Pe parcursul trecerii sale, sonda a identificat un inel subțire în jurul gigantului gazos Jupiter, dar și doi sateliți necunoscuți până atunci: Thebe și Metis. Ulterior, în apropierea planetei Saturn, aparatul a descoperit cinci noi sateliți și un inel nou, denumit inelul G.
"După lansarea din 1977, Voyager 2 a urmat o traiectorie diferită prin Sistemul Solar, pentru a vizita planetele Uranus şi Neptun. Voyager 2 va ajunge abia peste 9 ani - în noiembrie 2035 - la o distanţă de o zi-lumină faţă de Pământ", a precizat Cummings.
Călătoria în spațiul interstelar și Sfântul Graal al fizicii
În anul 2012, Voyager 1 a depășit limita exterioară a heliosferei, acea bulă protectoare alcătuită din particule și câmpuri magnetice generate de Soare, pătrunzând astfel în spațiul interstelar, de unde continuă să transmită date valoroase.
"A fost prima sondă spaţială care a furnizat date despre spectrele energetice ale razelor cosmice galactice (particule energetice cu viteză mare) la energii scăzute. Aceste particule energetice nu pot fi observate în interiorul heliosferei, deoarece sunt respinse de vântul solar. Acesta a fost Sfântul Graal al fizicii razelor cosmice de joasă energie", a explicat Cummings, recunoscut ca expert în domeniul razelor cosmice.
Sonda geamănă, Voyager 2, a reușit la rândul ei să intre în spațiul interstelar șase ani mai târziu, în 2018.

sursa: NASA
Cum a ajuns cercetătorul Alan Cummings în echipa NASA dintr-o întâmplare
Parcursul lui Alan Cummings în echipa științifică a misiunii Voyager a început printr-un incident neprevăzut. Un experiment cu balon dedicat studiului razelor cosmice, care reprezenta fundamentul tezei sale de doctorat la Caltech, a deviat de la traseu și nu a mai aterizat în nordul Canadei, conform planului inițial.
"Balonul a făcut o dată şi jumătate înconjurul lumii, fiind în cele din urmă recuperat de Uniunea Sovietică. Se pare că a aterizat fără a mai beneficia de paraşută, fiind, practic, distrus", a povestit Cummings.
"S-a decis atunci că experimentul s-a încheiat, iar eu am primit o ofertă de a lucra la subsistemul (instrumentul) Voyager dedicat razelor cosmice, la scurt timp după ce dezvoltarea acestuia a început, în 1973. Pierderea balonului a fost, de fapt, un noroc pentru mine, întrucât misiunea Voyager a constituit pilonul central al întregii mele cariere. Lucrez la acest proiect şi analizez datele provenite de la el de 53 de ani", a spus Cummings, care s-a alăturat echipei Voyager la vârsta de 29 de ani, iar în prezent are 82 de ani.
Discul de Aur și mesajul Pământului pentru eventuale civilizații extraterestre
Ambele vehicule spațiale Voyager au la bord câte un Disc de Aur (Golden Record), un dispozitiv creat special pentru a transmite povestea umanității oricăror forme de viață extraterestră inteligentă care ar putea intercepta sondele. Acest disc este realizat din cupru placat cu aur, are un diametru de 30,5 centimetri și stochează o selecție de imagini și sunete menite să ilustreze diversitatea și cultura Terrei.
Conținutul său include piese muzicale celebre, precum melodia „Johnny B. Goode” interpretată de Chuck Berry, Simfonia a V-a de Beethoven și cântece tradiționale ale aborigenilor din Australia, alături de mesaje de salut în 55 de limbi și o hartă cu instrucțiuni pentru localizarea planetei noastre.
De-a lungul timpului, unii specialiști au ridicat semne de întrebare cu privire la riscurile oferirii coordonatelor Pământului, exprimându-și temerea că eventuale civilizații ostile ar putea folosi aceste informații pentru a ajunge la noi.
"Am mai auzit această îngrijorare de-a lungul anilor, dar nu m-am preocupat niciodată de ea. Este extrem de puţin probabil ca extratereştrii să-l găsească", a declarat Cummings.