SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Iranul condiționează reluarea discuțiilor cu SUA: „Anumite lucruri trebuie să se schimbe”

Iranul condiționează reluarea discuțiilor cu SUA: „Anumite lucruri trebuie să se schimbe”

Iranul, prin ministrul său de Externe, Abbas Araqchi, a declarat că reluarea discuțiilor cu Statele Unite nu poate avea loc decât dacă Washingtonul schimbă anumite lucruri în ceea ce privește...

Negocierile Rusia-SUA, privite cu rezervă și scepticism

Negocierile Rusia-SUA, privite cu rezervă și scepticism

Rusia a declarat sâmbătă că se așteaptă ca negocierile programate luni în Arabia Saudită cu oficialii americani să aducă „unele progrese” în privința situației din Ucraina. Unul dintre negociatorii trimiși...

Kelemen Hunor, despre scandalul Visa Waiver: Nu e bine să-i înjurăm pe cei din America

Kelemen Hunor, despre scandalul Visa Waiver: Nu e bine să-i înjurăm pe cei din America

Kelemen Hunor a exprimat câteva opinii referitoare la posibila amânare a implementării Programului Visa Waiver pentru România. Liderul UDMR a menționat că nu se simte panicat, dar admite că acesta...

Cine guvernează spațiul. Cum a fost concepută legislația

Cine guvernează spațiul. Cum a fost concepută legislația

Într-o lume în care aproape fiecare aspect al vieții noastre depinde de sateliți, de la GPS-ul de pe telefon și până la prognoza meteo, este esențial să înțelegem cine are...

Șoșoacă susține că l-a influențat pe Trump să amâne Visa Waiver pentru români

Șoșoacă susține că l-a influențat pe Trump să amâne Visa Waiver pentru români

Diana Șoșoacă afirmă că România a fost împiedicată să adere la programul Visa Waiver după ce i-a adresat o scrisoare lui Donald Trump. În plus, lidera SOS România a declarat...

O competiție globală pentru influență

O competiție globală pentru influență

Într-o eră în care influența culturală și politică joacă un rol central în relațiile internaționale, China și Statele Unite se află într-o competiție strânsă pentru dominarea globală prin intermediul conceptului...

Americanii resping planul britanicilor pentru apărarea Ucrainei

Americanii resping planul britanicilor pentru apărarea Ucrainei

Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump, a criticat dur planul premierului britanic Keir Starmer privind Ucraina. Într-un interviu amplu cu jurnalistul Tucker Carlson, Witkoff a respins inițiativa...

SUA continuă neutralizarea amenințărilor houthi în Marea Roșie

SUA continuă neutralizarea amenințărilor houthi în Marea Roșie

Canalul de televiziune al teroriștilor houthi din Yemen a anunțat sâmbătă seara că Aeroportul Internațional din Hodeidah, situat în vestul țării, a fost lovit, acuzând Statele Unite de aceste atacuri,...

Albii din Africa de Sud, interesați de oferta lui Trump. Ce avantaje pot avea pe teritoriul Statelor Unite

Albii din Africa de Sud, interesați de oferta lui Trump. Ce avantaje pot avea pe teritoriul Statelor Unite

Aproximativ 70.000 de persoane s-au arătat interesate să se mute în SUA ca refugiați, după ce Donald Trump a anunțat intenția de a oferi azil unui grup minoritar alb din...

Printul Harry, în centrul unui nou scandal. A fost îndemnat să plece din SUA

Printul Harry, în centrul unui nou scandal. A fost îndemnat să plece din SUA

Prințul Harry este implicat într-un nou scandal. Fundația Heritage îi cere acestuia să plece în Marea Britanie, afirmând că acesta urăște America. Aceeași fundație a solicitat publicarea documentelor legate de obținerea...

Cât de bine înarmate sunt forțele aeriene americane

Cât de bine înarmate sunt forțele aeriene americane

Donald Trump a acordat companiei Boeing contractul pentru dezvoltarea avionului de luptă F-47, cel mai avansat al Forțelor Aeriene din SUA. Noile aparate de zbor vor înlocui modelul F-22 Raptor din...

Ce știa Nicolae Ceaușescu despre OZN-uri. N-a vrut să afle nimeni aceste informații

Ce știa Nicolae Ceaușescu despre OZN-uri. N-a vrut să afle nimeni aceste informații

Generalul Emil Străinu a declarat că fostul președinte Nicolae Ceaușescu avea mai multe informații despre OZN-uri, dar că le-a ținut ascunse. Acesta ar fi deținut niște note de la americani...

Predoiu, despre întârzierea Visa Waiver: Nu este legată de România

Predoiu, despre întârzierea Visa Waiver: Nu este legată de România

Predoiu a oferit câteva clarificări referitoare la programul Visa Waiver și la informațiile despre o posibilă întârziere în implementarea acestuia. Ministrul Afacerilor Interne a mai subliniat că autoritățile române sunt...

A fost dezvăluit conținutul scrisorii trimise Iranului de Trump

A fost dezvăluit conținutul scrisorii trimise Iranului de Trump

Steve Witkoff a oferit detalii despre scrisoarea trimisă de Donald Trump Iranului, în care președintele Statelor Unite și-ar fi exprimat dorința de a stabili o relație de încredere cu Teheranul....

Trump trmite ajutor militar suplimentar pentru Ucraina

Trump trmite ajutor militar suplimentar pentru Ucraina

Președintele american Donald Trump a anunțat un ajutor suplimentar în materie de apărare antiaeriană pentru Ucraina. Declarația a fost salutată, joi, de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, ca fiind „extrem...

Ucraina continuă discuțiile cu SUA privind acordul pentru minerale, anunță Kievul

Ucraina continuă discuțiile cu SUA privind acordul pentru minerale, anunță Kievul

Ucraina continuă să poarte discuții cu Statele Unite în legătură cu acordul privind mineralele, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Heorhii Tîhi. Ucraina continuă...

Universitatea Columbia ia, în sfârșit, măsuri contra antisemitismului

Universitatea Columbia ia, în sfârșit, măsuri contra antisemitismului

Universitatea Columbia, locul în care s-au desfășurat cele mai violente proteste antisemite, a acceptat vineri să pună departamentul de studii pentru Orientul Mijlociu sub o nouă supervizare și să revizuiască...

Țara care va face investiții fără precedent în SUA. Trump își freacă palmele de bucurie

Țara care va face investiții fără precedent în SUA. Trump își freacă palmele de bucurie

Emiratele Arabe Unite au stabilit un cadru de investiții pe o perioadă de 10 ani, în valoare de 1.400 de miliarde de dolari, în Statele Unite, a anunțat vineri un...

Ce se întâmplă cu vizele pentru SUA. Explicația MAI

Ce se întâmplă cu vizele pentru SUA. Explicația MAI

Ce se întâmplă cu vizele pentru SUA. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că nu există în prezent nicio comunicare oficială din partea autorităților americane privind modificarea calendarului privind includerea...

Pescobar vrea să deschidă un nou restaurant la hotelul Trump Tower. Chiria e colosală

Pescobar vrea să deschidă un nou restaurant la hotelul Trump Tower. Chiria e colosală

Pescobar va deschide un restaurant în hotelul Trump Tower din Chicago, o locație renumită, unde prețurile camerelor sunt foarte mari. Observând acest aspect, antreprenorul consideră că investiția va fi una...