rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Cuba, acuzată că trimite soldați alături de Rusia. Răspunsul Havanei: Minciuni americane

Cuba, acuzată că trimite soldați alături de Rusia. Răspunsul Havanei: Minciuni americane

Guvernul Cubei a respins categoric, sâmbătă, acuzațiile formulate de Statele Unite potrivit cărora regimul de la Havana ar fi trimis militari să lupte alături de armata rusă în Ucraina, potrivit...

Fiul lui Peskov, fals erou de front. A lăsat războiul din Ucraina pentru o vacanță în Maldive

Fiul lui Peskov, fals erou de front. A lăsat războiul din Ucraina pentru o vacanță în Maldive

Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov – cunoscut și sub numele de Nikolai Choulz – revine în atenția publică după noi dezvăluiri. Tânărul s-ar fi aflat...

România, acuzată că finanțează războiul Rusiei prin importuri de energie. Replica Ministerului Energiei

România, acuzată că finanțează războiul Rusiei prin importuri de energie. Replica Ministerului Energiei

Importurile de energie din Rusia au crescut semnificativ în 2025 în mai multe state europene, inclusiv România, chiar dacă acestea susțin militar Ucraina. Această situație arată cum plățile pentru gaze...

Ucraina, fără electricitate în urma unui atac masiv al Rusiei

Ucraina, fără electricitate în urma unui atac masiv al Rusiei

Rusia a lansat un atac masiv vineri dimineață asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, mai multe zone din Kiev fiind afectate. Oficialii ucraineni au raportat că cel puțin opt persoane au...

Ungaria face un pas înapoi. Este de acord cu sancțiunile UE împotriva Rusiei

Ungaria face un pas înapoi. Este de acord cu sancțiunile UE împotriva Rusiei

Ungaria a acceptat includerea, în noul pachet de sancțiuni al Uniunii Europene, a unei clauze care interzice furnizarea de gaze naturale lichefiate rusești (GNL), o decizie ce marchează o schimbare...

Cum a ajuns fostul procuror Victoria Furtună „robul credincios” al Moscovei. O nouă scurgere de informaţie

Cum a ajuns fostul procuror Victoria Furtună „robul credincios” al Moscovei. O nouă scurgere de informaţie

Republica Moldova. O nouă scurgere de informaţie arată că fostul procuror anticorupţie Victoria Furtună, acum lideră a partidului „Moldova Mare”, s-a lansat în politică pentru banii Kremlinului. Aceasta a avut...

Turcia devine hub regional pentru gazul natural. Erdogan pune umărul la izolarea Rusiei

Turcia devine hub regional pentru gazul natural. Erdogan pune umărul la izolarea Rusiei

Turcia devine un actor-cheie pe piața europeană prin strategia sa de gaz natural, vizând transformarea țării într-un hub regional. Prin combinarea producției interne și a reexportului de gaz natural lichefiat...

Tramvaie atacate de adolescenți, la Ekaterinenburg. Haos pe străzile din Rusia

Tramvaie atacate de adolescenți, la Ekaterinenburg. Haos pe străzile din Rusia

Autoritățile din Ekaterinburg solicită poliției să intervină în cazul unui val de incidente în care adolescenți atacă tramvaiele și pasagerii acestora. Situația, descrisă drept „critică”, a determinat municipalitatea să avertizeze...

Angela Merkel: Dacă nu era pandemia, nu aveam război! Criticată intens pentru declarații pro-Rusia

Angela Merkel: Dacă nu era pandemia, nu aveam război! Criticată intens pentru declarații pro-Rusia

Aflatã în Ungaria pentru promovarea memoriilor Freedom, Angela Merkel a spus că invazia pe scară largă a Ucrainei „ar fi putut fi evitată” dacă nu ar fi existat pandemia de...

Guvernul Bavarei aprobă legea care le dă polițiștilor dreptul de a trage în drone

Guvernul Bavarei aprobă legea care le dă polițiștilor dreptul de a trage în drone

Guvernul landului german Bavaria a aprobat marţi un proiect de act normativ care le va permite poliţiştilor să tragă asupra dronelor în situaţii considerate periculoase. Măsura vine după ce săptămâna...

Uniunea Europeană va restricționa deplasările diplomaților ruși în țările europene

Uniunea Europeană va restricționa deplasările diplomaților ruși în țările europene

Uniunea Europeană a decis să limiteze deplasările diplomaților ruși în statele membre, ca răspuns la creșterea actelor de sabotaj atribuite spionilor care acționează sub acoperire diplomatică. Măsura, aprobată după ce...

„Merkel, unul dintre cei mai dăunători politicieni germani pentru Europa”

„Merkel, unul dintre cei mai dăunători politicieni germani pentru Europa”

Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, a fost dur criticată de țările baltice și Polonia pentru insinuările că aceste state ar fi responsabile pentru invazia Rusiei în Ucraina. Mai ales...

Viaceslav Leontiev, legenda „Pravda”, găsit mort sub ferestrele blocului său la Moscova

Viaceslav Leontiev, legenda „Pravda”, găsit mort sub ferestrele blocului său la Moscova

Viaceslav Leontiev, fostul director al renumitei edituri sovietice „Pravda” (tradus „Adevărul”), a fost găsit fără suflare sub ferestrele blocului în care locuia. Bărbatul, în vârstă de 87 de ani, ar...

A fost mereu omul lui Putin? Angela Merkel dă vina pe Polonia și țările baltice pentru invazia din Ucraina

A fost mereu omul lui Putin? Angela Merkel dă vina pe Polonia și țările baltice pentru invazia din Ucraina

Fostul cancelar a Germaniei, Angela Merkel susține că Polonia și țările baltice ar purta o parte din responsabilitate pentru invazia Rusiei în Ucraina, sugerând că pozițiile lor dure față de...

Flota fantomă a Rusiei poluează apele europene sub ochii autorităților. Investigație Politico

Flota fantomă a Rusiei poluează apele europene sub ochii autorităților. Investigație Politico

Mai multe nave asociate Federației Ruse continuă să transporte petrol în apropierea coastelor europene, ignorând complet sancțiunile impuse de Occident. Acest fenomen „demonstrează eșecul Europei de a ține sub control...

Germania acuză Rusia că ar fi în spatele unor zboruri de drone de recunoaștere

Germania acuză Rusia că ar fi în spatele unor zboruri de drone de recunoaștere

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că autoritățile de la Berlin suspectează Rusia de implicare în recentele incidente aeriene în care mai multe drone de recunoaștere au fost observate zburând...

Trump, de acord cu inițiativa lui Putin privind limitarea armelor nucleare

Trump, de acord cu inițiativa lui Putin privind limitarea armelor nucleare

Liderul american Donald Trump a apreciat pozitiv inițiativa președintelui rus Vladimir Putin de a prelungi, în mod voluntar, restricțiile privind armele nucleare strategice desfășurate. „Pare o idee bună”, a spus...

Premierul Slovaciei, Robert Fico, mesaj pentru UE. Războiul din Ucraina nu e războiul nostru

Premierul Slovaciei, Robert Fico, mesaj pentru UE. Războiul din Ucraina nu e războiul nostru

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a vorbit din nou despre abordarea Uniunii Europene faţă de Rusia și a spus că el doreşte să prevină un nou război la scară mare în...

Armand Goșu consideră că SRI a desfășurat o „operațiune de manipulare după manualul KGB”. Cum a omis să amintească de lovituri recente împotriva influenței rusești

Armand Goșu consideră că SRI a desfășurat o „operațiune de manipulare după manualul KGB”. Cum a omis să amintească de lovituri recente împotriva influenței rusești

Istoricul și analistul Armand Goșu a dat un interviu cel puțin ciudat pentru News.ro. În care vorbește despre asemănările dintre România și Rusia. Un raționament ciudat pentru că evită să...

China, acuzată de implicare directă în atacurile Rusiei asupra Ucrainei

China, acuzată de implicare directă în atacurile Rusiei asupra Ucrainei

China furnizează informații Rusiei pentru a sprijini atacurile cu rachete asupra Ucrainei, potrivit unui înalt oficial din serviciile de informații ucrainene. Declarația, făcută sâmbătă de Oleh Alexandrov,un  reprezentant al Agenției...