rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Zelenski cere Europei și lui Donald Trump două lucruri: arme nucleare și Ucraina în NATO

Zelenski cere Europei și lui Donald Trump două lucruri: arme nucleare și Ucraina în NATO

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina ar putea opri Rusia doar dacă ar primi arme nucleare și ar adera la NATO. „Toată lumea spune că Ucraina nu va...

Rusia a anunțat dezvoltarea unei drone militare cu design neobișnuit. Ce avantaje are pe front

Rusia a anunțat dezvoltarea unei drone militare cu design neobișnuit. Ce avantaje are pe front

Rusia a anunțat că dezvoltă o nouă dronă militară cu un design neobișnuit, despre care susține că ar putea oferi un avantaj important pe front. Modelul, de tip FPV, are...

Atac cu drone asupra unei rafinării din Iaroslavl. Infrastructura energetică rusă, din nou vizată

Atac cu drone asupra unei rafinării din Iaroslavl. Infrastructura energetică rusă, din nou vizată

Un atac cu drone atribuit Ucrainei a vizat în noaptea de 28 martie o rafinărie de petrol din orașul Iaroslavl, din Rusia, potrivit informațiilor publicate de Kyiv Independent. Incidentul are...

De câți bani are nevoie Ucraina pentru a-și reface sistemul energetic

De câți bani are nevoie Ucraina pentru a-și reface sistemul energetic

Ucraina ar avea nevoie de aproximativ 91 de miliarde de dolari pentru reconstrucția sistemului energetic în următorul deceniu, potrivit ministrului energiei de la Kiev. Oficialul a făcut declarația în contextul...

Rusia ar urma să interzică exporturile de benzină începând cu 1 aprilie. Până când va rămâne măsura în vigoare

Rusia ar urma să interzică exporturile de benzină începând cu 1 aprilie. Până când va rămâne măsura în vigoare

Vicepremierul rus Alexander Novak a anunțat că a cerut Ministerului Energiei să pregătească un proiect care să interzică exporturile de benzină începând cu 1 aprilie, potrivit unei informări transmise vineri...

Geoană neagă că ar avea legături cu Rusia: Un efort sistematic de dezinformare și denigrare, cu o evidentă componentă externă

Geoană neagă că ar avea legături cu Rusia: Un efort sistematic de dezinformare și denigrare, cu o evidentă componentă externă

Mircea Geoană respinge ferm informațiile apărute în publicația Luxembourg Herald, care susține că ar avea legături cu Rusia. Fostul oficial NATO afirmă că acuzațiile fac parte dintr-un plan menit să îi...

Medvedev: Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea escalada nuclear

Medvedev: Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea escalada nuclear

Un aliat al Kremlinului a lansat un avertisment îngrijorător cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu, afirmând că există riscuri reale ca situația să escaladeze până la nivel nuclear, informează...

Doi neanderthalieni, descoperiți în aceeași peșteră siberiană, la o distanță de 10.000 de ani

Doi neanderthalieni, descoperiți în aceeași peșteră siberiană, la o distanță de 10.000 de ani

O echipă de cercetători a realizat o descoperire remarcabilă într-o peșteră din Siberia: rămășițele a doi neanderthalieni care au trăit în aceeași peșteră, dar la interval de aproximativ 10.000 de...

Noi amenințări din Rusia la adresa NATO. Lituania și Polonia, vizate într-un discurs propagandistic

Noi amenințări din Rusia la adresa NATO. Lituania și Polonia, vizate într-un discurs propagandistic

Un cunoscut susținător al Kremlinului a lansat un mesaj extrem de agresiv la adresa unor state membre NATO, sugerând posibilitatea unor atacuri în contextul războiului din Ucraina, relatează publicația Express....

Tensiunile din Orientul Mijlociu ajută Moscova să-și echilibreze bugetul și cheltuielile militare

Tensiunile din Orientul Mijlociu ajută Moscova să-și echilibreze bugetul și cheltuielile militare

În doar câteva săptămâni, tensiunile din Orientul Mijlociu s-au transformat într-un avantaj neașteptat pentru autoritățile de la Moscova deoarece la începutul anului, Rusia se confrunta cu un deficit bugetar tot...

Avioanele guvernului Orban, suspectate că au transportat în secret bani și bijuterii din Rusia

Avioanele guvernului Orban, suspectate că au transportat în secret bani și bijuterii din Rusia

Jurnalistul de investigații maghiar Szabolcs Panyi afirmă că unele aeronave guvernamentale, dar și avioane private asociate unor oficiali din anturajul premierului Viktor Orbán, ar fi fost implicate în transporturi secrete...

Scandal între România și Rusia, din cauza minelor în derivă din Marea Neagră

Scandal între România și Rusia, din cauza minelor în derivă din Marea Neagră

Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ambasada Rusiei la București se află într-un conflict deschis privind originea minelor marine care plutesc în prezent în Marea Neagră, potrivit mesajului Ambasadei Rusiei la...

Rusia strânge fonduri pentru război. Putin cere sprijinul oligarhilor

Rusia strânge fonduri pentru război. Putin cere sprijinul oligarhilor

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut apel la miliardarii din Rusia să contribuie direct la susținerea bugetului de apărare, într-un moment în care presiunile financiare asupra statului cresc pe fondul...

Exporturile de petrol ale Rusiei, afectate până la 40% de ofensiva Ucrainei

Exporturile de petrol ale Rusiei, afectate până la 40% de ofensiva Ucrainei

În urma atacurilor recente ale forțelor ucrainene, Rusia se confruntă cu pierderi semnificative în sectorul energetic. Conform estimărilor, până la 40% din exporturile de petrol ale țării au fost afectate,...

Republica Moldova va cere despăgubiri Rusiei după atacul asupra liniei electrice Isaccea–Vulcănești

Republica Moldova va cere despăgubiri Rusiei după atacul asupra liniei electrice Isaccea–Vulcănești

Republica Moldova va solicita despăgubiri Federației Ruse pentru prejudiciile provocate de atacul asupra liniei electrice de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești, a declarat vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Oficialul a...

Nemulțumire în Rusia după anunțul lui Putin privind interzicerea Telegram

Nemulțumire în Rusia după anunțul lui Putin privind interzicerea Telegram

Autoritățile din Rusia au provocat un val de nemulțumire după ce președintele Vladimir Putin a anunțat că începând cu luna aprilie va fi interzis accesul la o aplicație foarte populară...

O navă încărcată cu petrol rusesc, lovită de o dronă în Marea Neagră. Autoritățile sunt în alertă

O navă încărcată cu petrol rusesc, lovită de o dronă în Marea Neagră. Autoritățile sunt în alertă

Un navă operată de o companie turcă și încărcată cu petrol rusesc a raportat o explozie în Marea Neagră, în apropiere de Istanbul. Autoritățile turce suspectează un atac cu o...

Marea Britanie permite interceptarea navelor din flota fantomă rusă în apele sale

Marea Britanie permite interceptarea navelor din flota fantomă rusă în apele sale

Marea Britanie a decis să autorizeze intervenția directă asupra navelor suspectate că fac parte din „flota fantomă” a Rusiei, permițând armatei și autorităților să le oprească și chiar să le...

Guvernul Bulgariei permite importul de piese din Rusia pentru Centrala Nucleară Kozlodui

Guvernul Bulgariei permite importul de piese din Rusia pentru Centrala Nucleară Kozlodui

Guvernul din Bulgaria a adoptat o decizie prin care permite centralei nucleare Kozlodui să importe din Rusia piese de schimb esențiale și să beneficieze de asistență tehnică în baza unor...

Atacuri cu drone în Ucraina și Rusia. Victime la Harkov și Belgorod, pagube în portul Izmail

Atacuri cu drone în Ucraina și Rusia. Victime la Harkov și Belgorod, pagube în portul Izmail

Atacurile cu drone continuă de ambele părți ale frontului, relatează Reuters. Două persoane au murit la Harkov, iar infrastructura portuară din Izmail a fost avariată. Victime au fost raportate și...