NATO transformă misiunea din statele baltice: Piloții primesc permisiunea să distrugă țintele suspecte

NATO transformă misiunea din statele baltice: Piloții primesc permisiunea să distrugă țintele suspectesursa: missiledefenseadvocacy.org

Alianța Nord-Atlantică trece la un nou nivel de alertă în flancul estic, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Federația Rusă. NATO a convenit oficial să transforme actuala sa misiune de poliție aeriană din statele baltice într-o misiune complexă de apărare antiaeriană.

Această decizie istorică le oferă piloților avioanelor de vânătoare un mandat mult mai larg și mult mai agresiv, care include inclusiv distrugerea directă a „țintelor ce reprezintă o amenințare”, după cum a declarat președintele lituanian Gitanas Nauseda, citat de Reuters.

NATO transformă misiunea din statele baltice: Piloții primesc permisiunea să distrugă țintele suspecte

Misiunea NATO de poliție aeriană, desfășurată în Lituania, Letonia și Estonia, a fost lansată inițial în anul 2004, imediat după ce cele trei țări vecine cu Rusia au aderat la Alianță. Deoarece statele baltice nu dețin forțe aeriene proprii, aliații au asigurat prin rotație securitatea în regiune.

Până de curând, rolul avioanelor aliate era strict de monitorizare. Acestea identificau și escortau aeronavele militare rusești care zburau în apropierea celor trei state, într-un perimetru strategic cuprins între exclava rusă Kaliningrad și Golful Finlandei, până la granița directă cu Rusia.

NATO

Sursă foto: Freepik

Totuși, realitatea s-a schimbat. În ultimele luni, avioanele NATO au fost nevoite să intervină inclusiv pentru a doborî drone ucrainene care aveau ca țintă obiective din Rusia, dar care s-au rătăcit deasupra spațiului aerian al statelor baltice.

Președintele Lituaniei: „Nu mai trăim într-un mediu complet pașnic”

Schimbarea de optică de la nivelul conducerii NATO reflectă noua realitate geopolitică. Liderii din regiune avertizează că vechile reguli de angajament nu mai sunt suficiente pentru a face față provocărilor actuale.

„Misiunea de poliție aeriană a fost concepută pentru un timp de pace, când avioanele de vânătoare reacționează la incidente prin escortare (...) Însă ceea ce se întâmplă astăzi nu mai este un mediu complet pașnic”, a explicat președintele Gitanas Nauseda în cadrul summitului NATO desfășurat la Ankara.

Noua componentă de apărare aeriană va aduce modificări substanțiale în modul în care militarii aliați vor gestiona incidentele transfrontaliere.

Această transformare va oferi „o flexibilitate sporită și un timp de răspuns mai rapid în cazul amenințărilor aeriene”, a subliniat, la rândul său, ministrul eston de externe, Margus Tsahkna.

Cum a evoluat prezența militară NATO la granița cu Rusia

Aceasta nu este prima actualizare a misiunii din zona Baltică, însă este cea mai radicală de până acum. Prezența NATO în regiune a fost extinsă semnificativ în anul 2014, ca răspuns direct după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea.

În prezent, la această misiune de securizare participă peste zece avioane de vânătoare de ultimă generație. Acestea sunt staționate pe două aerodromuri strategice din regiune și sunt puse la dispoziție de statele membre NATO printr-un sistem bine pus la punct de rotație periodică. Cu noul mandat de apărare antiaeriană, aceste aeronave devin, practic, o barieră activă împotriva oricărei agresiuni.