rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Scandal la masa Consiliului European, în timpul discursului lui Volodimir Zelenski

Scandal la masa Consiliului European, în timpul discursului lui Volodimir Zelenski

Un moment tensionat a avut loc la reuniunea Consiliul European de la Bruxelles, unde premierul Ungariei, Viktor Orban, a părăsit masa oficială chiar în timpul discursului susținut prin videoconferință de...

Analiști occidentali: O înfrângere a Iranului ar slăbi poziția Rusiei pe scena internațională

Analiști occidentali: O înfrângere a Iranului ar slăbi poziția Rusiei pe scena internațională

Analiștii occidentali afirmă că o eventuală înfrângere a Iranului într-un conflict major ar avea consecințe în ceea ce privește poziția Rusiei la nivel internațional. Potrivit evaluărilor acestora, relația strategică dintre...

Bloggerul pro-Kremlin Ilia Remeslo se dezice de Putin și îl acuză de crime de război. Val de speculații în Rusia

Bloggerul pro-Kremlin Ilia Remeslo se dezice de Putin și îl acuză de crime de război. Val de speculații în Rusia

Un blogger celebru recunoscut pentru pozițiile sale favorabile Kremlinului și-a retras sprijinul pentru Vladimir Putin. Până acum, acesta era considerat un aliat vocal al liderului de la Moscova, promovând constant...

Liderii UE nu au reușit să-l convingă pe Viktor Orban să deblocheze împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Liderii UE nu au reușit să-l convingă pe Viktor Orban să deblocheze împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene prezenți la Consiliul European de joi nu au reușit să-l convingă pe premierul ungar Viktor Orban să renunțe la blocarea unui împrumut european de 90 de miliarde...

Atacuri cu drone în Ucraina și Rusia. Locuințe lovite la Odesa, un mort la Sevastopol

Atacuri cu drone în Ucraina și Rusia. Locuințe lovite la Odesa, un mort la Sevastopol

Dronele lansate de Rusia au vizat mai multe orașe din Ucraina, provocând distrugeri în zone rezidențiale și afectând infrastructura, în timp ce autoritățile ruse au raportat, la rândul lor, victime...

Rușii înscriși pe platforma de stat Messenger MAX, abonați fără voia lor la canalele pro-război

Rușii înscriși pe platforma de stat Messenger MAX, abonați fără voia lor la canalele pro-război

Serviciul de mesagerie de stat rus, Messenger MAX, a început să înscrie automat utilizatorii la canale care promovează propaganda pro-război, fără consimțământul acestora. Multe dintre aceste canale difuzează mesaje favorabile...

Pericol în Marea Mediterană. Un petrolier rusesc avariat, considerat o bombă ecologică, ar putea exploda

Pericol în Marea Mediterană. Un petrolier rusesc avariat, considerat o bombă ecologică, ar putea exploda

Un petrolier rusesc aflat sub sancțiuni, încărcat cu gaz natural lichefiat, plutește în derivă în Marea Mediterană, fără echipaj la bord și cu o avarie majoră în corpul navei, situație...

Cine e în spatele lui Călin Georgescu. Ciutacu: E un sistem ocult. Banii cheltuiți vin de la Moscova

Cine e în spatele lui Călin Georgescu. Ciutacu: E un sistem ocult. Banii cheltuiți vin de la Moscova

În spatele lui Călin Georgescu ar fi, potrivit România TV, un întreg sistem ocult format din oameni din structurile informative, iar finanțarea ar fi venită din rețelele conexate la cercurile...

Drona militară ucraineană „Bucha”, capabilă să atace în roi

Drona militară ucraineană „Bucha”, capabilă să atace în roi

Compania ucraineană UFORCE a anunțat lansarea unei noi drone de atac, denumită „Bucha”, proiectată pentru a funcționa în modul „swarm”, adică în roiuri. Această tehnologie îi permite dispozitivului să coordoneze...

Surse apropiate Kremlinului: Putin a impus restricții severe, de teama unui complot

Surse apropiate Kremlinului: Putin a impus restricții severe, de teama unui complot

Moscova a înregistrat întreruperi de internet, pe fondul temerilor legate de siguranța președintelui rus Vladimir Putin. Surse apropiate de Kremlin susțin că liderul rus își petrece acum mult mai mult...

Artistul Pavel Krisevici l-a provocat la duel pe liderul de la Kremlin: Putin, ieși afară

Artistul Pavel Krisevici l-a provocat la duel pe liderul de la Kremlin: Putin, ieși afară

Pentru a marca împlinirea a patru ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, Pavel Krisevici  a ales un gest simbolic: s-a poziționat în fața zidurilor Kremlinului și a lansat...

Aleksandr Dughin propune închiderea internetului în Rusia până în toamnă

Aleksandr Dughin propune închiderea internetului în Rusia până în toamnă

Ideologul naționalist rus Aleksandr Dughin a lansat o idee controversată: suspendarea accesului la internet în Rusia până în toamnă. Potrivit acestuia, o astfel de măsură ar permite oamenilor să se...

Rusia a trimis 21 de drone către România. Radu Miruță a explicat ce s-a întâmplat la graniță

Rusia a trimis 21 de drone către România. Radu Miruță a explicat ce s-a întâmplat la graniță

Un nou episod tensionat a avut loc la granița României, după ce 21 de drone s-au îndreptat spre teritoriul național în cursul nopții, în contextul atacurilor lansate de Rusia asupra...

Ucraina a atacat Melitopolul ocupat de Rusia. Lovituri asupra sistemelor de apărare aeriană

Ucraina a atacat Melitopolul ocupat de Rusia. Lovituri asupra sistemelor de apărare aeriană

Ucraina a lansat un nou atac asupra orașului Melitopol, aflat sub ocupație rusă, în noaptea de luni spre marți, potrivit informațiilor apărute din teren. Explozii puternice și incendii au fost...

Noi planuri de securitate pentru reședința lui Putin din Soci

Noi planuri de securitate pentru reședința lui Putin din Soci

Vladimir Putin pare hotărât să își consolideze securitatea reședinței de la Marea Neagră, transformând-o într-o fortăreață greu de penetrat. Planurile de securitate prevăd delimitarea unei zone restricționate de aproximativ trei...

Ambasadorul Rusiei la București pornește un scandal nuclear cu Occidentul. Ce spune omul lui Putin în România

Ambasadorul Rusiei la București pornește un scandal nuclear cu Occidentul. Ce spune omul lui Putin în România

Ambasadorul Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, a transmis un mesaj critic la adresa liderilor occidentali, acuzându-i că tratează cu prea multă lejeritate tema armelor nucleare. „Există politicieni în Occident...

Telegram nu mai funcționează în marile orașe din Rusia, inclusiv Moscova

Telegram nu mai funcționează în marile orașe din Rusia, inclusiv Moscova

Telegram, cea mai populară aplicație de mesagerie din Rusia, nu mai funcționează în mare parte din țară, potrivit site-urilor care monitorizează întreruperile de servicii online. Autoritățile ruse au anunțat anterior...

Vladimir Putin nu se teme de Europa, ci doar de SUA, este convins Donald Trump

Vladimir Putin nu se teme de Europa, ci doar de SUA, este convins Donald Trump

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că liderul rus Vladimir Putin nu se teme de Europa, însă este preocupat de puterea militară a Statelor Unite. Afirmația a fost făcută...

România trimite al treilea transport de echipamente pentru intervenția pe Nistru, după poluarea cu produse petroliere

România trimite al treilea transport de echipamente pentru intervenția pe Nistru, după poluarea cu produse petroliere

Republica Moldova. România continuă să acorde sprijin Republicii Moldova pentru gestionarea incidentului de poluare produs pe fluviul Nistru, după ce pe cursul apei au ajuns substanțe petroliere provenite din amonte....

Mesajele Dianei Șoșoacă despre presupuse războaie, viralizate în online: România este un stat beligerant împotriva Rusiei

Mesajele Dianei Șoșoacă despre presupuse războaie, viralizate în online: România este un stat beligerant împotriva Rusiei

Mesaje alarmiste distribuite pe Facebook de Diana Șoșoacă au devenit virale în contextul vizitei oficiale a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în România. Eurodeputata și lidera partidului SOS a susținut, fără...