dunare

Dunărea este al doilea cel mai lung fluviu din Europa, după Volga, și o arteră fluvială vitală pentru continent, traversând sau atingând granițele a zece țări. Fluviul are o lungime totală de aproximativ 2.860 km (sau 3.019 km, în funcție de măsurători). Izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania) și curge într-o direcție generală estică, vărsându-se în Marea Neagră. Traversează zece state: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina. Este singurul fluviu din lume care traversează patru capitale europene: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad. România deține cea mai mare porțiune din cursul Dunării (aproximativ 28,9%). Pe teritoriul românesc, fluviul formează sectoare distincte, de la defilee spectaculoase (Cazanele Dunării, unde adâncimea poate atinge 75m) la lunci extinse.

Scenariul 2, luat în calcul la Cernavodă. Românii, îndemnați să evite consumul mare de energie între orele 19 și 22

Scenariul 2, luat în calcul la Cernavodă. Românii, îndemnați să evite consumul mare de energie între orele 19 și 22

Situația de la Cernavodă devine tot mai complicată pe măsură ce nivelul Dunării continuă să scadă. Intervențiile realizate până acum nu au produs un efect de durată, iar autoritățile se...

Criza Dunării, văzută de fostul premier Petre Roman: „Acum avem iar un caz de forță majoră”

Criza Dunării, văzută de fostul premier Petre Roman: „Acum avem iar un caz de forță majoră”

Fostul premier Petre Roman consideră că situația provocată de seceta severă și scăderea debitului Dunării trebuie tratată ca un caz de forță majoră, iar autoritățile trebuie să aibă scenarii clare...

Cei 8 centimetri care pot ține în funcțiune Reactorul 2 de la Cernavodă. Ce se întâmplă acum pe Dunăre

Cei 8 centimetri care pot ține în funcțiune Reactorul 2 de la Cernavodă. Ce se întâmplă acum pe Dunăre

Nivelul Dunării în zona Cernavodă a crescut cu 8 centimetri față de evoluția prognozată, iar intervenția realizată în zona Bala a permis redirecționarea către centrală a aproximativ 50 de metri...

Ce se întâmplă acum la Cernavodă. Noua măsurătoare a nivelului Dunării

Ce se întâmplă acum la Cernavodă. Noua măsurătoare a nivelului Dunării

Nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, după intervenția prin care autoritățile au încercat să redirecționeze o parte din debitul fluviului. Creșterea apei...

Traian Băsescu, întrebat cine ar putea fi premier după Bolojan: Cred că eu aș fi cel mai bun premier

Traian Băsescu, întrebat cine ar putea fi premier după Bolojan: Cred că eu aș fi cel mai bun premier

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, într-o intervenție la TV, că nu vrea să indice un nume pentru funcția de premier după Ilie Bolojan și a răspuns ironic că el...

Dunărea își dezvăluie secretele după 80 de ani. Mărturiile ascunse în adâncuri

Dunărea își dezvăluie secretele după 80 de ani. Mărturiile ascunse în adâncuri

Scăderea puternică a nivelului Dunării a permis accesul în zone ale albiei care, în mod normal, sunt acoperite de apă. La Budapesta, retragerea fluviului a dus la descoperirea unor vestigii...

Imagini spectaculoase pe Dunăre. Două barje au fost scufundate controlat pentru Cernavodă

Imagini spectaculoase pe Dunăre. Două barje au fost scufundate controlat pentru Cernavodă

Operațiunea de intervenție pe Dunăre pentru menținerea nivelului apei în zona Centralei Nucleare de la Cernavodă a continuat sâmbătă. Două barje încărcate au fost deja scufundate controlat în brațul Bala,...

Radu Miruță: „Se termină astăzi scufundarea celor două barje, sunt măsuri de siguranţă”

Radu Miruță: „Se termină astăzi scufundarea celor două barje, sunt măsuri de siguranţă”

Scufundarea primelor două dintre cele patru barje pregătite pentru redirecționarea unei părți din debitul Dunării ar urma să fie finalizată vineri seară, după ce operațiunea a fost amânată anterior de...

Profesorul Cornel Ban: România are soluțiile pentru criza energetică, dar nu le pune în practică

Profesorul Cornel Ban: România are soluțiile pentru criza energetică, dar nu le pune în practică

România dispune de soluții pentru a-și consolida securitatea energetică, însă acestea nu sunt puse în practică, susține reputatul profesor de economie Cornel Ban, de la Copenhagen Business School. Mesajul vine...

Prima barjă este scufundată în Dunăre. Autoritățile încearcă să trimită mai multă apă spre Cernavodă

Prima barjă este scufundată în Dunăre. Autoritățile încearcă să trimită mai multă apă spre Cernavodă

Prima dintre cele patru barje încărcate cu piatră pregătite pentru a fi scufundate în Dunăre a început să fie inundată controlat vineri după-amiază. „A început inundarea controlată a primei barje....

Operațiune contra cronometru pe Dunăre. Barje scufundate și stânci dislocate pentru a menține în funcțiune Centrala Nucleară

Operațiune contra cronometru pe Dunăre. Barje scufundate și stânci dislocate pentru a menține în funcțiune Centrala Nucleară

Debitul pe Dunăre la intrarea în țară a atins o nouă valoare minimă istorică, determinând autoritățile române să intensifice măsurile tehnice de urgență. Pentru a proteja alimentarea cu apă și...

Adrian Câciu îl contrazice pe Bolojan în cazul brațului Bala: Ți-e frică să spui adevărul

Adrian Câciu îl contrazice pe Bolojan în cazul brațului Bala: Ți-e frică să spui adevărul

Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor și deputat PSD, l-a acuzat pe Ilie Bolojan, într-o postare publicată pe Facebook, că ar prezenta greșit situația proiectului de pe brațul Bala. Câciu...

Seceta și debitul redus al Dunării, test pentru economia României. Ce ar putea urma

Seceta și debitul redus al Dunării, test pentru economia României. Ce ar putea urma

Nivelul foarte scăzut al Dunării nu mai reprezintă doar o problemă hidrologică, ci a devenit un test pentru infrastructura energetică, industrială și de transport a României, arată Valentin Tătaru, economistul-șef...

Dunărea îi salvează pe unguri. Budapesta renunță la restricțiile de energie, România încă scufundă barje

Dunărea îi salvează pe unguri. Budapesta renunță la restricțiile de energie, România încă scufundă barje

Guvernul Ungariei renunță la apelul prin care le cerea cetățenilor să reducă voluntar consumul de energie electrică. Decizia vine după ce nivelul Dunării a început să crească, diminuând presiunea asupra...

A treia încercare de scufundare a barjelor. Dunărea scade alarmant, iar Reactorul 2 este la un pas de oprire

A treia încercare de scufundare a barjelor. Dunărea scade alarmant, iar Reactorul 2 este la un pas de oprire

Debitul Dunării la intrarea în România a ajuns, vineri, la 1.400 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric, potrivit Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR). În aceste condiții, autoritățile...

Alertă la Apele Române: Dunărea scade într-un ritm accelerat. Cât mai poate funcționa Centrala de la Cernavodă

Alertă la Apele Române: Dunărea scade într-un ritm accelerat. Cât mai poate funcționa Centrala de la Cernavodă

Debitul Dunării la intrarea în țară a ajuns joi la aproximativ 1.540 de metri cubi pe secundă, în timp ce pe sectorul din dreptul Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă valorile...

Criza apei din România, ecou peste Ocean. Cum văd americanii intervențiile de pe Dunăre

Criza apei din România, ecou peste Ocean. Cum văd americanii intervențiile de pe Dunăre

Scăderea accentuată a nivelului apelor de pe marile fluvii europene a avut ecou în presa internațională. Publicația americană CNBC a analizat situația de pe Dunăre și Rin, precum și măsurile adoptate...

Patru barje vor fi scufundate în Dunăre. Curenții puternici au amânat intervenția

Patru barje vor fi scufundate în Dunăre. Curenții puternici au amânat intervenția

Scăderea accentuată a debitului Dunării pune presiune asupra sistemului energetic și obligă autoritățile să ia măsuri pentru menținerea alimentării cu apă a Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavodă. După ce fluviul...

Nu a ascultat nimeni din Guvern „Cotele apelor Dunării” la radio ca să afle că râul scade vertiginos?

Nu a ascultat nimeni din Guvern „Cotele apelor Dunării” la radio ca să afle că râul scade vertiginos?

Că patru guverne n-au făcut nimic după ce au distrus centralele pe cărbune, ne-am lămurit. Dar că seceta prelungită din toată Europa ne va lăsa și pe noi fără apă...

Ceaușescu și dilema centralei nucleare: La Strejești, pe Olt, sau la Cernavodă pe Dunăre

Ceaușescu și dilema centralei nucleare: La Strejești, pe Olt, sau la Cernavodă pe Dunăre

Ceaușescu dorea să doteze România cu o centrală nucleară. Cernavodă nu a fost singura opțiune. Nici sistemul canadian CANDU nu a fost prima lui opțiune.  În 1973, Ceaușescu se gândise...