Virgil Popescu, despre cele 3 mari greșeli care au îngenuncheat Sistemul Energetic Național. Interviu EVZ

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Încercăm să înțelegem de ce a ajuns România în situația de față. Nu cine este vinovat, ci ceea ce trebuie făcut. Am trimis un set de întrebări la trei oameni care pot avea răspuns: Virgil Popescu, Sebatian Burduja, Bogdan Ivan. Prima viziune o publicăm astăzi. Pentru a înțelege și alții.

Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, (2019 - iunie 2023), actual europarlamentar, explică într-un interviu pentru “Evenimentul Zilei” care sunt cauzele crizei energetice din România, adevărul despre închiderea minelor de cărbune și soluțiile pentru facturi mai mici.

Evenimentul Zilei: Care au fost cele mai mari trei greșeli de politică energetică făcute de România în ultimii 10-15 ani?

Virgil Popescu: Dacă mergem cu adevărat 15 ani în urmă, se vede că vulnerabilitatea de astăzi nu s-a produs în ultimii doi-trei ani. S-a acumulat, deceniu după deceniu, prin decizii cu un numitor comun: statul a intervenit permanent asupra producătorilor, dar nu a construit nimic în locul lor.

Prăbușirea sistemului de certificate verzi (2010-2013) și deceniul de stagnare

România a construit o schemă de sprijin foarte generoasă prin Legea 220/2008, a atras într-un val scurt câțiva gigawați de eolian și solar, apoi a amputat-o brusc. Prin OUG 57/2013 s-a amânat temporar acordarea unei părți din certificatele verzi începând cu 1 iulie 2013, iar amânarea a fost prelungită prin OUG 24/2017 până la 31 decembrie 2020.

Efectul nu a fost doar financiar. A fost de încredere. Iar consecința se măsoară în ani pierduți: timp de aproape un deceniu, între 2013 și 2021, în România nu s-a mai construit practic nimic. Nici regenerabil, pentru că schema fusese modificată retroactiv și nimeni nu mai putea calcula rentabilitatea unui proiect. Nici capacitate convențională, pentru că un investitor care vede statul schimbând regulile în timpul jocului nu angajează un miliard de euro pe douăzeci de ani. Ultima capacitate mare pusă în funcțiune la noi a fost centrala pe gaze de la Brazi, în 2012. Și aceea, o investiție privată. Ultima a statului fusese Unitatea 2 de la Cernavodă, în 2007.

Ca să înțelegem cât de adânc era blocajul, o singură cifră. În ianuarie 2020 existau în toată România 271 de prosumatori, cu o putere instalată cumulată de 2,5 MW. Două sute șaptezeci și unu. Iar capacitatea fotovoltaică totală instalată era, în 2020, sub 1.500 MW, practic aceeași cu cea rămasă din valul 2011-2013. Un deceniu în care nu se mișcase nimic.

Sursa foto: Facebook

Cum a început deblocarea energiei regenerabile după 2020

Abrogarea OUG 114 și revenirea la piața liberă (la gaze din iulie 2020, la energie electrică din ianuarie 2021).

Ieșirea din procedurile de infringement, care a redeschis accesul la instrumentele europene de finanțare (în primul rând la Fondul pentru Modernizare).

Ridicarea succesivă a pragului de putere pentru prosumatori (de la 27 kW la 100 kW, apoi la 400 kW) și introducerea compensării cantitative.

Deblocarea terenurilor agricole pentru parcurile regenerabile.

Programul Casa Verde Fotovoltaice.

Efectul se vede an de an în datele ANRE. De la 271 de prosumatori în ianuarie 2020, s-a ajuns la 110.355 la 31 decembrie 2023, cu circa 1.443 MW (echivalentul celor două reactoare de la Cernavodă). În decembrie 2025 s-a atins pragul de 297.000 de prosumatori, cu 3.400 MW instalați.

La parcurile mari de fotovoltaic și eolian situația a fost similară. Din 2024 și 2025 s-au înregistrat relansări masive, solarul depășind 7.000 MW împreună cu prosumatorii. Nu tehnologia lipsea în deceniul pierdut, nici soarele, nici vântul, nici banii. Lipsea predictibilitatea. Aceasta e lecția de fond: un sistem energetic nu se degradează prin ce retragi din exploatare, ci prin ce nu mai construiești.

Deceniul pierdut la Cernavodă 3 și 4, și odată cu el apa de răcire

În 2011 s-au retras marii investitori, iar până în 2013 au ieșit toți. Au urmat negocieri cu chinezii fără niciun rezultat, abia în iunie 2020 acționarii Nuclearelectrica abrogând acele strategii.

Dar partea ignorată a proiectului Unităților 3 și 4 este infrastructura de alimentare cu apă. Obligația statului român este de a asigura apa de răcire prin finalizarea etapei a doua a proiectului de îmbunătățire a condițiilor de navigație pe Dunăre (proiectul Bala 2).

Lucrările din zona gurii Bala au fost sistate definitiv în 1995. Proiectul Bala 2, evaluat la peste un miliard de lei, are indicatorii aprobați de Guvern din 2024, dar nu a ajuns niciodată în șantier. Alternativa de astăzi? Statul scufundă barje încărcate cu rocă pentru a obține temporar efectul investiției permanente. Această proporție a debitului este diferența dintre un reactor care funcționează și unul oprit.

Cernavodă/ Sursa foto Wikipedia

Anul 2018: Suprataxarea producătorilor români și OUG 114

Două acte normative au lovit puternic sectorul:

Legea offshore din 2018: A impus un regim fiscal care a alungat investitorul principal din Marea Neagră. ExxonMobil a plecat, iar decizia finală la Neptun Deep a venit abia după modificarea legii în 2022. Gaze care puteau curge din 2022 vor ajunge abia în 2027.

OUG 114/2018: La gaze, ordonanța a blocat prețul la 68 de lei pe MWh. La energie electrică, a reintrodus furnizarea reglementată, obligând producătorii (Hidroelectrica, Nuclearelectrica) să livreze mult sub prețul pieței (ex: 112 lei/MWh la Hidroelectrica, 188,33 lei/MWh la Nuclearelectrica, în timp ce pe piața OPCOM prețul mediu era de 239,11 lei/MWh).

Rezultatul? Profitul a fost transferat către furnizorii de ultimă instanță, iar consumatorul industrial a plătit prețuri mult mai mari. Juridic, acest lucru ne-a adus proceduri de infringement din partea Comisiei Europene, blocându-ne inițial accesul la Fondul pentru Modernizare.

Evenimentul Zilei: Care din aceste greșeli explică cel mai bine vulnerabilitatea de acum

Virgil Popescu: A doua greșeală. Reactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit pe 28 iulie, iar pe 13 august și reactorul 2, din cauza secetei. Am rămas fără circa 1.400 MW de bandă.

Dacă Unitățile 3 și 4 ar fi fost construite, alături de proiectul Bala 2, situația din august 2026 ar fi arătat cu totul altfel.

Evenimentul Zilei: A greșit România prin închiderea capacităților pe cărbune?

Virgil Popescu:  Nu a existat o decizie de închidere. A existat o decizie de salvare. În 2020, Complexul Energetic Oltenia nu avea de ales între a continua și a închide, ci avea în față falimentul. În lipsa unui plan notificat Comisiei, compania intra în lichidare de drept.

Ce s-a făcut a fost autorizarea de către Comisia Europeană (în 2022) a unui ajutor de restructurare de până la 2,66 miliarde de euro. Acești bani nu erau pentru pierderi, ci pentru a construi circa 2.060 MW de capacitate nouă (gaze și parcuri fotovoltaice), plus conservarea a 660 MW pe lignit ca rezervă tehnică.

De ce era necesară restructurarea? Aritmetica devenise imposibilă.

Un MWh din lignit costă în jur de 800 de lei, din care peste 400 de lei reprezintă doar costul certificatelor de CO2. Când pe piața angro energia se vinde cu 400-600 lei, discuția despre rentabilitate se închide. Compania a încercat să vândă energie la 730 de lei/MWh și nu a găsit niciun cumpărător.

Eroarea reală a fost în calendarul de execuție. Componenta de reducere a capacității vechi s-a executat la timp. Cea de construire a noilor capacități a întârziat masiv (licitațiile au ajuns în piață abia în toamna lui 2024 și s-au repetat în ianuarie 2026). Întârzierea s-a autoalimentat prin creșterea prețurilor la materiale, iar rezerva de 660 MW pe lignit a expirat neutilizată în 2025.

mina de cărbune / sursa foto: dreamstime.com

Evenimentul Zilei: Liberalizarea pieței și facturile consumatorilor, ce impact au avut? Sau ce trebuie schimbat

Virgil Popescu: Dezbaterea publică pleacă de la o premisă greșită. România și-a liberalizat complet piața o singură dată: la 1 ianuarie 2018. Tot ce a urmat au fost intervenții ale statului:

29 decembrie 2018 (OUG 114): Statul reintroduce prețul reglementat. Efecte: creșterea importurilor și a prețurilor pentru industrie.

9 ianuarie 2020 (OUG 1/2020): Se abrogă restricțiile impuse de OUG 114, revenind la starea din 2018.

Toamna 2021: Șocul european al prețului la gaze. Se adoptă compensarea și plafonarea.

2022-2025: Schema se prelungește succesiv timp de 4 ani.

1 iulie 2025: Se scoate compensarea pentru energia electrică.

Liberalizarea a fost revelatorul, nu cauza exploziei prețurilor. Când statul fixează prețul la producător, rezultatul invariabil este scăderea producției interne și creșterea importului.

Evenimentul Zilei: Ce mecanisme lipsesc din piața de energie din România?

Virgil Popescu: Ce lipsește în România? Obligația de acoperire impusă furnizorilor: Un procent minim contractat pe termen mediu și lung pentru a reduce volatilitatea.

Mecanismul de capacitate: Sistemul actual plătește doar energia produsă, nu disponibilitatea ei.

Remunerarea contractată a răspunsului cererii: Reducerea voluntară a consumului trebuie contractată și plătită în avans ca resursă de sistem.

Transparența contractelor bilaterale: Volumele netransparente nu produc un preț de referință credibil.

Evenimentul Zilei: Care sunt cele 3 măsuri urgente pentru salvarea Sistemului Energetic Național, într-un orizont de 12-24 luni

Virgil Popescu: Dacă ne uităm strict la soluțiile tehnice și de implementare care ar trebui luate în următorii doi ani pentru a asigura independența și accesibilitatea prețurilor, iată care sunt prioritățile strategice:

1. Finalizarea capacităților ferme deja începute. Mintia: Finalizarea la capacitatea proiectată (termen 30 iunie 2027) trebuie ținută, nu renegociată. Iernut: Cei 430 MW contractați în 2016 trebuie introduși imediat în sistem. Turceni: Contractul cu actualul ofertant trebuie închis fără amânări.

2. Stocare de lungă durată și flexibilitate. Problema nu mai e apetitul investițional, ci raportul putere/energie. România are nevoie de stocare de 8-12 ore, nu doar 2 ore (care acoperă doar vârful fotovoltaic de seară). Trebuie o schemă de sprijin care plătește mai mult pentru stocarea pe 4-8 ore și trebuie deblocate hidrocentralele cu acumulare prin pompaj.

3. Implementarea unui Mecanism de Capacitate (inclusiv pentru cărbune). Este instrumentul care plătește disponibilitatea în orele critice. Trebuie să fie neutru tehnologic, incluzând și grupurile pe lignit rămase, deoarece până la finalizarea alternativelor, acestea sunt singura capacitate fermă pentru serile de iarnă. Securitatea energetică are un cost, dar acesta plătește pentru o resursă care garantează stabilitatea.

Ordinea corectă de înlocuire a capacităților pe termen lung:

Nuclearul pentru energia în bandă (Unitățile 3 și 4, retehnologizarea Unității 1 și reactoarele SMR). Condiție critică: Finalizarea proiectului Bala 2.

Regenerabilele + Stocarea, tratate ca un singur bloc funcțional.

Gazul natural, folosit ca punte de tranziție, mai ales odată cu extracțiile din Neptun Deep (2027), care ne vor asigura independența față de lanțurile de aprovizionare externe.

Criza din această vară nu este un argument împotriva decarbonizării, ci un argument împotriva unui stat care a ales să intervină asupra prețului în loc să construiască capacități noi de producție.