Ororile gulagului românesc, sintetizate în câteva rânduri de agenții CIA. Experimentul Pitești, Canalul Dunăre-Marea Neagră

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Ororile gulagului românesc, sintetizate în câteva rânduri de agenții CIA. Una dintre cele mai mari orori ale secolului trecut a fost gulagul românesc. Clase sociale, opoziție politică, totul a fost eradicat în doar câțiva ani în care bolșevismul s-a instalat pe un soclu din gratii și sânge.

Vă propun astăzi un document înfiorător prin simplitatea lui: în 1953, în plină perioadă de teroare bolșevică, un agent care transmite date în Centrala CIA, compară condițiile miilor de studeni arestați în lagărele și închisorile comuniste. Unde era ”mai bine”, ”mai suportabil”, la Pitești, unde abia încetase cruntul ”Experiment” sau la abia începutele lucrări ale Canalului Dunăre-Marea Neagră?

Parcurgeți-l și priviți dincolo de cuvinte. Asta a însemnat, de fapt, comunismul.

Telegramă CIA din 30 martie 1953: Rațiile constau într-un sfert de pâine și două castroane cu supă pe zi

1. În 1949, deținuții politici au fost trimiși în următoarele patru închisori:

Gherla: deținuți de origine proletară, muncitori, meșteșugari și țărani.

Aiud: membri ai profesiilor liberale, intelectuali și oameni de afaceri.

Pitești: studenți.

Târgșor: tineri fără educație.

2. În 1949 și 1950, la Pitești se aflau peste 1.000 de studenți, printre care legionari, membri ai Partidului Național-Țărănesc (partidul lui Maniu) și monarhiști.

Regimul penitenciar era foarte sever; până în martie 1950 nu era permis niciun fel de exercițiu fizic. Nu se puteau primi nici pachete, nici vizitatori. Rațiile constau într-un sfert de pâine și două castroane cu supă pe zi. Până în 1949, studenții fuseseră bine tratați, deoarece personalul închisorii provenea încă din perioada de dinainte de 1944 și se opunea noului regim. Totuși, în 1949, la Pitești a fost descoperit un grup de rezistență, întregul personal a fost concediat și a fost introdus un regim strict. O revoltă care a izbucnit pentru scurt timp a fost reprimată imediat.

3. Printre studenți se afla un anume Țurcanu, membru de partid, care fusese arestat după ce s-a descoperit că, la un moment dat, fusese legionar.

Țurcanu a fost folosit de autoritățile penitenciarului pentru a conduce un grup de reeducare alcătuit din aproximativ 70 de oameni. Ulterior, acest grup a fost folosit de autorități ca un fel de poliție internă. Toți cei care participau la cursul de reeducare trebuiau să furnizeze declarații scrise privind trecutul lor politic și să ofere informații despre foștii lor asociați. Mai târziu, pe baza acestor declarații, au fost efectuate arestări în masă. Deținuții care nu făceau parte din acest grup au fost ulterior spionați și bătuți.

4. În martie 1950, aproximativ 200 de studenți au fost trimiși în zona Canalului Dunăre-Marea Neagră, însă s-au purtat sfidător față de administrația lagărului și au fost trimiși înapoi după două săptămâni.

Ulterior, 160 de studenți selectați au fost trimiși din nou la muncă în zona Canalului și repartizați în lagărul Peninsula, lângă Valea Neagră. Cei 160 de studenți au fost trimiși mai întâi la Cernavodă, iar trei săptămâni mai târziu au fost transferați, împreună cu alți 700 de deținuți politici, într-un lagăr complet nou, situat pe peninsulă. Locuiau în barăci în formă de H, fiecare baracă având patru camere, cu câte 50 de oameni într-o cameră. În fiecare baracă existau dușuri cu apă curentă. La început, autoritățile lagărului i-au tratat destul de bine pe deținuți. Hrana era bună, pachetele și vizitele erau permise o dată pe săptămână, iar deținuții erau păziți numai în exteriorul lagărului. La începutul anului 1951, în toate barăcile au fost introduși gardieni ai Miliției și a început un regim extrem de sever.

5. Unii dintre deținuți lucrau la garajul lagărului de la Ovidiu, unde asigurau întreținerea a aproximativ 60 de autobasculante. Deținuții nu erau folosiți ca șoferi; toți șoferii erau muncitori plătiți, printre care și câteva femei.

6. La început, cei mai mulți deținuți erau folosiți numai la săpături, fiind obligați să sape și să transporte între 3 și 3½ metri cubi de pământ pe zi.

Ulterior, unii deținuți au lucrat în noua carieră de la Ovidiu, pe latura vestică a golfului. Deținuții care lucrau cu perforatoare pneumatice trebuiau să foreze între opt și zece metri pe zi. Norma pentru tăierea pietrelor cubice era de 1,5 metri cubi pe zi, iar cea pentru încărcarea pietrei în vagoane de cale ferată era de 3 până la 4 metri cubi pe zi. Un grup de deținuți lucra la kilometrul 53, lângă Mamaia Sat, încărcând și descărcând camioanele care transportau pământ de acolo. În 1951 au început lucrări pe coasta vestică a golfului, cu drage hidraulice, iar mai mulți deținuți au fost folosiți acolo. Acestea erau singurele drage aflate în uz la acel moment.

7. Un alt grup de deținuți a lucrat la construirea unei mari fabrici noi de cărămidă, la nord-vest de Mamaia, la aproximativ 20-25 de minute de mers cu mașina de lagăr, pe un drum de pământ.

Fabrica este situată la vest de acest drum, chiar înainte de aerodromul militar. Clădirea fabricii a fost finalizată până în iunie 1951, iar lucrările de instalare a utilajelor sunt în desfășurare. Fabrica are propria linie ferată secundară, care se desprinde din linia principală Poarta Albă-Capul Midia. Liniile secundare sunt folosite atât de aerodrom, cât și de muncitorii din construcții.

8. Aerodromul, construit de germani în 1942 pe o suprafață de aproximativ 2½ x 2½ kilometri, este situat la nord de fabrică.

Clădirile administrative și spațiile de locuit ale personalului, precum și un hangar dublu pentru aproximativ 20-25 de aeronave sunt situate pe latura cea mai apropiată de fabrică. Aeroportul este administrat de sovietici. Nu sunt vizibile instalații radar, antiaeriene sau de alt tip.