65 de ani de la ridicarea unei bariere uriașe: Zidul Berlinului. Noaptea în care un berlinezii au fost rupți în două

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În dimineața de 13 august 1961, berlinezii s-au trezit într-un alt oraș decât cel în care adormiseră. Străzi care cu numai câteva ore înainte puteau fi traversate erau blocate de soldați înarmați, sârmă ghimpată și baricade. Trenurile nu mai circulau normal între cele două părți ale orașului. Familii, prieteni și colegi au fost despărțiți aproape peste noapte.

Așa începea istoria Zidului Berlinului, unul dintre cele mai puternice simboluri ale Războiului Rece.

În aceste zile, Berlinul comemorează 65 de ani de la începerea construirii Zidului. Între 13 și 16 august 2026 sunt organizate expoziții, ceremonii și evenimente memoriale, inclusiv o instalație de aproximativ 30 de metri lângă Poarta Brandenburg.

De ce a fost construit Zidul Berlinului

După Al Doilea Război Mondial, Germania și Berlinul au fost împărțite între puterile învingătoare. În 1949 au apărut două state: Republica Federală Germania, în Vest, și Republica Democrată Germană, controlată de regimul comunist, în Est.

Berlinul de Vest devenise însă o adevărată „poartă de ieșire” pentru cei care doreau să părăsească RDG. Exodul populației, inclusiv al multor tineri și muncitori calificați, devenise o problemă economică și politică majoră pentru regimul est-german.

Până la ridicarea Zidului Berlinului, aproximativ 2,7 milioane de oameni fugiseră din RDG către Germania de Vest și Berlinul de Vest, între 1949 și august 1961. Unele estimări ridică totalul până spre 3 milioane.

Este o cifră uriașă raportată la populația RDG, care era de aproximativ 18 milioane de locuitori la începutul perioadei. Mulți dintre cei care plecau erau tineri, muncitori calificați, medici, ingineri și specialiști, ceea ce crea o problemă economică serioasă pentru regimul est-german.

Construcția Zidului Berlinului. sursa: Bundesarchiv

Berlinul era principala breșă

Granița dintre cele două Germanii devenise deja foarte greu de trecut, dar în Berlin circulația între Est și Vest era încă relativ accesibilă. Numai între 1954 și 1957, peste 500.000 de cetățeni ai RDG au fugit prin Berlinul de Vest.

Documentele istorice arată că liderul RDG insista încă din 1960 pentru măsuri mai dure. În martie 1961, el nu reușise încă să obțină acordul celorlalte state ale Pactului de la Varșovia pentru izolarea Berlinului de Vest. Abia în august a primit aprobarea blocului socialist.

Numai că apărea o problemă. Berlinul era ocupat și administrat în baza acordurilor celor patru puteri victorioase, URSS, SUA, Marea Britanie și Franța. O intervenție împotriva Berlinului de Vest putea provoca o confruntare militară directă cu americanii. De aceea sovieticii vor alege o soluție care să nu însemne ocuparea Berlinul de Vest, ci să închidă accesul cetățenilor RDG către el, fără a ataca drepturile militare occidentale.

Soluția lui Hrușciov

Soluția zidului a devenit compromisul lui Hrușciov. În loc să încerce să-i alunge pe occidentali din Berlin, ceea ce putea duce la război, Moscova a acceptat izolarea Berlinului de Vest de teritoriul RDG. Hrușciov avea să-i spună ulterior ambasadorului vest-german Hans Kroll că Zidul fusese ridicat la ordin sovietic și și-a asumat personal decizia.

Cu numai două luni înainte de ridicarea Zidului, liderul RDG, Walter Ulbricht, făcea declarația devenită celebră: „Nimeni nu intenționează să construiască un zid.” În noaptea de 12 spre 13 august 1961, operațiunea a început în mare secret. La ora 1:00, poliția și unitățile est-germane au ocupat punctele de trecere, au oprit legăturile de transport și au început să întindă sârmă ghimpată. Până dimineața, accesul către Berlinul de Vest fusese în mare parte blocat. Zidul propriu-zis din beton a fost construit ulterior.

Operațiunea concretă a fost executată de est-germani, sub supraveghere sovietică. Pregătirile directe au început la 9 august 1961. Erich Honecker conducea statul-major operativ, iar în acesta participau inclusiv doi reprezentanți sovietici. Armata sovietică a fost ținută în apropiere pentru cazul în care trupele occidentale ar fi intervenit. După ce diplomații și militarii sovietici au aprobat planurile, Ulbricht a dat ordinele de execuție.

Zidul care a despărțit familii timp de 28 de ani

Imaginea unui simplu perete din beton este înșelătoare. Sistemul de frontieră cuprindea ziduri, garduri, turnuri de pază, zone controlate și așa-numita „fâșie a morții”. Bariera din jurul Berlinului de Vest ajungea la aproximativ 155 de kilometri și a rămas în picioare mai mult de 28 de ani.  Pentru oamenii prinși de partea estică, Zidul nu era doar o graniță geopolitică. Era o barieră care îi putea separa de familie, serviciu sau prieteni.

Peste 50.000 de persoane din RDG au fost, numai în primele zile, tăiate brusc de locurile lor de muncă din partea vestică a Berlinului.

Au urmat tentative spectaculoase de evadare: prin tuneluri, ferestre, cu baloane improvizate sau peste fortificații.

Una dintre imaginile emblematice ale epocii îl arată pe tânărul grănicer est-german Conrad Schumann sărind, la 15 august 1961, peste sârma ghimpată și fugind în Berlinul de Vest.

Nu toți au reușit.

Cel puțin 140 de oameni au murit la Zidul Berlinului

Potrivit Stiftung Berliner Mauer, cel puțin 140 de persoane au murit la Zidul Berlinului sau în legătură directă cu regimul de frontieră al RDG. Primii ani au produs scene dramatice. Oameni au sărit de la ferestrele clădirilor aflate pe linia de frontieră, au încercat să înoate sau să treacă prin zonele păzite.

La doar 11 zile după închiderea frontierei, Günter Litfin a fost împușcat în timp ce încerca să ajungă în Berlinul de Vest.

Germanii pe Zidul Berlinului în 1989. Sursa foto: EVZ

Zidul a căzut într-o singură seară

Ceea ce părea permanent s-a prăbușit pe 9 noiembrie 1989.

După luni de proteste și o criză tot mai profundă a regimului est-german, anunțarea confuză a noilor reguli de călătorie a trimis mii de oameni spre punctele de frontieră. Grănicerii au deschis trecerile, iar berlinezii din Est și Vest s-au întâlnit pe Zid.

Imaginea oamenilor dansând pe beton a devenit simbolul sfârșitului divizării Europei.

La 65 de ani de la ridicarea lui, Zidul Berlinului este comemorat nu pentru construcția în sine, ci pentru oamenii pe care i-a despărțit și pentru libertatea pe care a încercat să o oprească.